O scrisoare pierdută, operă de Dan Dediu după piesa lui Ion Luca Caragiale, a avut premiera absolută duminică, 16 decembrie 2012, la Opera Naţională Bucureşti. Reprezentaţia - în regia semnată de Ştefan Neagrău şi decorurile Viorică Petrovici - a fost condusă de la pupitrul dirijoral de Tiberiu Soare. Iată ce ne-a declarat muzicianul despre acest spectacol:

«Foarte rar se întâmplă în viaţa unui dirijor să aibă parte de o premieră absolută de operă. Practic în timp ce lucram actul I cu orchestra, cu soliştii şi cu corul, Dan Dediu încă mai avea de scris la ştimele la orchestraţie pentru actul II. Deci lucram actul I şi actul II era pe drum, ca să zic aşa. S-a lucrat cumva în vechea tradiţie a operei, aşa cum ştim că făcea de exemplu Mozart cu Da Ponte. Da Ponte îi scria libretul şi Mozart scria muzica pe măsură ce îi venea libretul şi apoi imediat ştimele mergeau la repetiţie pentru dirijor şi orchestră. Cam aşa s-a întâmplat şi acum. Premiera, din punctul meu de vedere - muzical - a fost un succes. Orchestra s-a comportat la nişte standarde foarte înalte, soliştii la fel; toate cuvintele de laudă pentru cor - a fost pregătit de maestrul de cor Daniel Jinga, al cărui concurs a fost nepreţuit. Totul a mers foarte bine şi, ceea ce e foarte important, mai ales la o premieră de operă contemporană, le-a plăcut foarte mult interpreţilor, soliştilor, celor din orchestră. Le-a făcut mare plăcere să lucreze această muzică, a lui Dan Dediu.»

Iată şi o declaraţie a compozitorului operei O scrisoare pierdută, Dan Dediu:

«Am fost foarte plăcut surprins şi nu pot decât să le mulţumesc tuturor celor care au pus umărul la realizarea acestei producţii - este vorba de regizorul şi libretistul operei Ştefan Neagrău, Tiberiu Soare, care a dirijat-o şi a ţinut-o în mână de la un capăt la celălalt, dar şi cei care au demarat proiectul, adică directorul Operei Naţionale Bucureşti, domnul Cătălin Ionescu-Arbore şi directorul artistic Mariana Colpoş. De fapt, ei i-am cântat pentru prima dată câteva pasaje din operă, acum aproape un an, i-a plăcut foarte mult şi de atunci totul a mers, să zicem, în sus. Poate că a fost o conjuncţie interesantă, astrală, întâlnirea mea cu Neagrău şi cu Tibi Soare, pentru că totul a mers cum trebuie, interpreţii au fost extraordinari, orchestra a fost extraordinară. Au cântat cu mare plăcere şi lucrul acesta s-a văzut şi cred că s-a şi simţit.»