2 decembrie 1950 - pianistul Dinu Lipatti se stinge din viaţă. 2 Decembrie 2012, memoria marelui artist este celebrată pe scena Ateneului Român printr-un recital-maraton cu doi tineri şi promiţători pianişti români - Mihai Ritivoiu şi Andrei Licareţ, dar şi cu doi invitaţi de renume internaţional: Nikolai Lugansky şi Alfredo Perl. Cu siguranţă niciunul dintre pianiştii prezenţi duminică seară nu este necunoscut publicului: Mihai Ritivoiu este câştigător al Concursului Naţional organizat în cadrul primei ediţii Zilele Lipatti, dar şi laureat al ultimei ediţii a Concursului Internaţional "George Enescu", iar acum studiază la Guildhall School of Music and Drama din Londra. Andrei Licareţ a studiat în Germania şi îşi va face debutul în februarie la Carnegie Hall din New York. Iar Nikolai Lugansky şi Alfredo Perl nu mai au nevoie de prezentări.

Ce am ascultat duminică, 2 decembrie, a fost fără îndoială un adevărat regal artistic. A început Alfredo Perl cu Sonata nr.17 în re minor de Ludwig van Beethoven şi Carnaval la Viena, op. 26 de Schumann, pentru ca după pauză să ne ofere O barcă pe ocean şi Alborada del gracioso din ciclul "Oglinzi" de Maurice Ravel. A fost un recital frumos şi mi-a făcut plăcere să ascult Sonata "Furtuna" de Beethoven în interpretarea unui pianist renumit pentru viziunea sa asupra opusurilor beethoveniene. A urmat Mihai Ritivoiu care ne-a demonstrat că juriul a luat decizia corectă acum doi ani când i-a oferit premiul I la categoria sa de vârstă în cadrul Concursului Lipatti. În programul său s-au regăsit Sonata I de George Enescu şi Carnavalul de Robert Schumann. Mihai Ritivoiu ne-a oferit o interpretare de o mare maturitate - să nu uităm complexitatea Sonatei enesciene - dar şi de un rafinament extraordinar. Mihai Ritivoiu demonstrează că are toate datele unui drum artistic plin de succese, pe care le merită graţie talentului său, dublat de o seriozitate pe măsură.

Andrei Licareţ a fost cel de-al treilea "maratonist" care a venit cu opusuri de Bach, Lipatti şi Chopin. Andrei este un tânăr pianist de o mare sensibilitate, iar programul ales, unul extrem de variat, a fost mai mult decât binevenit.

Punctul culminant l-a constituit desigur recitalul lui Nikolai Lugansky. Probabil că acum ar trebui să înceapă fraze savante şi o descriere cât mai relevantă, dar mărturisesc că nu găsesc nici un cuvânt care să descrie perfecţiunea recitalului artistului rus. Suita În ceţuri de Janacek, deşi necunoscută marelui public, a fascinat de la prima notă. Au urmat Moartea Isoldei de Richard Wagner, în transcripţia lui Franz Liszt şi apoi două piese din Anii de pelerinaj de Franz Liszt, iar după pauză, recitalul s-a încheiat cu Sonata I de Serghei Rahmaninov. Ce pot spune însă este că în timpul recitalului lui Nikolai Lugansky s-a creat acea atmosferă în care noţiunea timpului se pierde, în care parcă nimeni nu mai respiră şi în care fiecare aşteaptă cu sufletul la gură următoarea notă, următorul acord. Cu greu poate fi descrisă limpezimea tuşeului pianistului, bogăţia de culori şi nuanţe dovedite în interpretarea opusurilor. Am simţit cu toţii cred, tensiunea (nu în sens negativ) care face ca mersul universului să pară suspendat atâta timp cât eşti cu ochii la pianistul de pe scenă şi cu sufletul deschis către muzica sa.

Lugansky a fost excepţional, fără putinţă de tăgadă. Publicul s-a comportat exemplar. După recitalul lui Berezovsky, de acum câteva săptămâni, când telefoanele au sunat încontinuu, motiv pentru care pianistul a ales să nu dea niciun bis, trăiam cu temerea că firul muzical delicat pe care am păşit alături de Lugansky să nu fie sfâşiat de un comportament neadecvat. Dar a fost o temere nejustificată; oamenii nu doar că au ascultat cu religiozitate, dar la final au răsplătit cu aplauze meritate prestaţia incredibilă a muzicianului rus. Tocmai de aceea am avut parte şi de două bisuri - Primavera de Nikolai Medtner şi Scherzo din Suita Visul unei Nopţi de Vară de Felix Mendelssohn într-o transcripţie de Serghei Rahmaninov. Profunzimea lui Lugansky, capacitatea sa de a vedea global piesa, în aşa fel încât să plănuiască fiecare pasaj, fiecare detaliu, toate acestea au contribuit la un recital fantastic. Am onoarea să îl cunosc pe Lugansky nu doar ca muzician, ci într-o oarecare măsură şi ca om din interviurile pe care mi le-a acordat. Este de un bun simţ fără limite, de o modestie incredibilă, de o generozitate şi de un altruism rar întâlnite, prin urmare un om care întruchipează portretul unui artist adevărat, conştient de menirea sa.

Câteva opinii despre recitalul-maraton

«Ideea de a aduce pe afiş artişti foarte diferiţi ca factură este şi tentantă şi ofertantă şi riscantă. Riscantă - sigur - pentru interpreţi, pentru că se poate face o eventuală comparaţie şi, să fiu foarte sinceră, parcă pianiştii noştri au avut mai mult suflet. Pentru că abordarea asta, hai să spunem obiectivată, distantă, mie-mi rămâne străină, sinceră să fiu. Şi în momentul în care au cântat cei doi pianişti ai noştri - tineri dealtfel - am simţit că se schimbă cu totul registrul afectiv, emoţional, expresiv. Sigur că poţi să apreciezi performanţa tehnică, dar este nevoie de mult mai mult, adică de ceea ce înseamnă interpretare şi de o trăire interioară.» - Anca Florea

«Mi-a plăcut foarte mult Mihai Ritivoiu. De fiecare dacă când îl ascult, apreciez tipul lui de pianist, care este un tip foarte echilibrat, solid - nu în sensul sunetului, dimpotrivă, are un sunet foarte frumos şi cultivat. Îndrăznesc să spun, cu riscul de a supăra pe unii şi pe alţii, un sunet mult mai frumos şi mai cultivat decât al lui Alfredo Perl, dinaintea lui. Dar el este un pianist solid, în sensul că ştii că te poţi baza întotdeauna pe el. Are o mare forţă de concentrare şi un echilibru interior care îi permit să ducă la bun sfârşit tot ce are de făcut, şi asta e mare lucru.» - Valentina Sandu-Dediu