ACUM:
13.05
Polifonii
Baroc, clasic, romantic, coral, creație și interpretare românească - înlănțuite inedit într-o nouă emisiune.
Urmează: 15.22 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.26 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Turneul 'Flautul de aur' s-a încheiat la Chișinău

Bookmark and Share
Publicat: luni, 19 Noiembrie 2012 , ora 12.03

Cea de-a doua ediție a turneului național Flautul de Aur (6-17 noiembrie 2012) organizată de Radio România Cultural, în parteneriat cu Fundația Marconi și Asociația Culturală Accendo, s-a încheiat după 12 zile și 7 concerte susținute în România și Republica Moldova la Chișinău, în aplauzele entuziaste ale sutelor de spectatori prezenți în superba Sală cu Orgă, seduși de sonoritățile de neegalat ale "flautului fermecat".

«Nimic nu poate fi mai incitant, mai seducător și mai impresionant pentru un interpret decât un turneu organizat perfect și mediatizat cu atâta profesionalism. Un turneu gândit sub semnul "aurului", în care un instrument cu adevărat de aur a fost acompaniat de un "pianist de aur" - Horia Mihail. Miile de kilometri parcurși într-un Duster inscripționat cu numele noastre, asemenea marilor trupe de rock, ne-a creat o aură de vedete, iar România pe care am parcurs-o în lung și-n lat ne pare acum mult mai frumoasă decât ne-o imaginasem, cu peisaje idilice și cu un public ideal, dornic și iubitor de frumos, cum și-ar dori orice interpret. Acum, pot spune cu mâna pe inimă: "am întâlnit și români fericiți"!» - spune Ion Bogdan Ștefănescu la final de turneu.

«A fost o călătorie muzicală excepțională în care m-am simțit fantastic alături de un mare artist și bun prieten, Ion Bogdan Ștefănescu. Mă simt de fiecare dată foarte bine aici, deoarece publicul cunoscător al Chișinăului este un public foarte cald. De fiecare dată când urc pe scena acestei săli, de altfel singura pe care am cântat de la debutul meu la Chișinău și până acum, mă simt extraordinar. Tocmai am făcut socoteala: ultimele două luni au însemnat pentru mine 31 de concerte și 7800 de km făcuți cu mașina în România și alți câțiva în Republica Moldova.» - mărturisește Horia Mihail, după ultimul recital.

Pentru a doua oară în același an, doi mari muzicieni Ion Bogdan Ștefănescu - singurul artist din România care deține un flaut din aur de 18k, creație a companiei japoneze Muramatsu - și pianistul Horia Mihail, uniți de o frumoasă prietenie și de o perfectă comunicare scenică și-au dovedit încă o dată calitățile într-un program atractiv cu lucrări de Bach, Mozart, Dvorak sau Poulenc, propunând însă și lucrări ale contemporanilor Taktakishvili și Mower care au oferit publicului șansa de a-i vedea pe artiștii protagoniști și în posturi mai puțin convenționale.

În calitate de inițiator si organizator al proiectului, Oltea Șerban-Pârâu, redactor șef Radio România Cultural a declarat la finalul turneului: «Ne aflăm la finalul a șapte luni în care am organizat nu mai puțin de cinci turnee naționale, primul și ultimul fiind cele două ediții Flautul de aur, iar între ele desfășurându-se Pianul călător, Duelul viorilor și Vioara lui George Enescu la sate, experiențe care au avut mai multe elemente comune, dar și o consistentă doză de noutate și imprevizibil. Cu două dintre aceste turnee am ajuns și în Republica Moldova și dacă Radio România Cultural și Asociația culturală Accendo au reprezentat un numitor comun al tuturor acestor proiecte, ne-am bucurat ca alături de mine și de pianistul Horia Mihail să se găsească mai mulți muzicieni ca în anii anteriori, foarte mulți parteneri (pentru a folosi un termen generic ce unește partenerii culturali, pe cei media, finanțatori și sponsori) și, evident, o echipă care a rămas întotdeauna în culise, dar care a muncit cu entuziasm pentru ca acest efort artistic și organizatoric să ajungă la un public cât mai numeros atât în săli, cât și prin intermediul televiziunii, internetului sau al presei.»