ACUM:
11.59
Promo RRM
Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.
Urmează: 12.00 Jazz á la carte Jazz de week-end, pentru toți.
Apoi: 12.30 Un cuvânt - o idee muzicală (R)

Arhivă : Cronici Înapoi

Indiile galante, în regia lui Andrei Șerban, la Opera din Iași

Bookmark and Share
Publicat: luni, 19 Noiembrie 2012 , ora 11.40

La mijlocul lunii noiembrie am avut bucuria să asist la un eveniment cu totul special, Opera din Iași invitând la prima premieră realizată, în sfârșit, pe scena Teatrului Național, în clădirea care și-a recăpătat frumusețea și eleganța, ambianță perfectă pentru o noutate absolută la noi - opera-balet Indiile galante de Rameau, în regia reputatului Andrei Șerban care… a debutat astfel la teatrul liric ieșean, "transferând" producția sa de la Opera din Paris pe scena unde, evident, a adaptat concepția respectivă la dimensiune și dotările existente, îmbogățind însă mișcarea prin implicarea mult mai generoasă a coriștilor și poate chiar a soliștilor, preluând totodată coregrafia excepțională imaginată de Blanca Li.

De fapt, și scenografia luxuriantă a Marinei Drăghici și regia debordează de inventivitate, inteligență, umor, farmec și bun gust, rezultatul fiind, fără nicio îndoială, absolut cuceritor și captivant, ceea ce părea greu de crezut că se poate obține într-o operă baroc ce abundă în arii și duete statice, alternând cu dansuri de salon. Și totuși, încă de la primele măsuri ale introducerii orchestrale, "defilarea" personajelor costumate amuzant-bizar și chiar "panoul" pe care era scris titlul operei, anunțau o desfășurare cu totul aparte. Scena goală este succesiv "decorată" cu norișori sau cu un "copac" decupat, o scară mobilă, o enormă pasăre "de aur", un "ou" imens ce se desface în 4 "felii", sugerând locația fiecărui moment în parte, mingi-globuri rostogolite de interpreți sau ingenioasele "valuri" ale oceanului înfuriat, "îmbracă" spațiul fără a-l încărca; iar costumele, de o bogăție și sugestivitate (din nou) cuceritoare, completate cu "scuturi" împodobite, măști, "bărcuțe", flori sau pipe "ale păcii" și… multe altele, aduc o varietate coloristică și un joc imagistic de o vervă și o expresivitate cum rar am văzut. Un rol deosebit de important au luminile, gândite cu rafinament și eficiență de același Andrei Șerban care, împreună cu Nicky Woltz, a semnat și mișcarea scenică - de o savoare și o plasticitate fascinantă - perfect îmbinată și cu atmosfera tabloului respectiv și cu dansurile numeroase și diverse, totul solicitând interpreții într-o manieră absolut nouă pentru ei, dar vizibil încântați să se implice în acel joc general.

De altfel, regizorul a adus un plus de mișcare a corului care dansează sau gesticulează în timp ce cântă (foarte bine) o partitură dificilă și amplă (maestru de cor Mirel Azamfirei), iar balerinii teatrului au descoperit farmecul unor dansuri deloc "de salon" (deși în scurte secvențe apar și rochiile, perucile "de epocă" și reverențele tradiționale), devenind apoi marinari în luptă cu "valurile" sau "sirene", "piei-roșii" sau "turci" simpatic-fioroși, precum și flori în "ghivece" din care ies doar capul și picioarele, un altul plimbă "minaretul" etc. etc. O joacă permanentă, cuprinzând și sala prin trecerea unor personaje printre spectatori (chiar și în loji), dificultatea susținerii unui asemenea demers rezolvându-se cu profesionalism și cu o bună dispoziție molipsitoare, fără a trăda efortul sau oboseala.

Și totul sub semnul dragostei, un "obligatoriu" Zeu Amor săgetându-i sau însoțindu-i pe tinerii care luptă pentru a rămâne împreună, în ciuda unor personaje "negative" care fie sunt înfrânte, fie… se căiesc. Fiecare erou-prototip este conturat cu credibilitate, uneori chiar performant, soliștii încercând totodată să se apropie de stilul specific al cântului preclasic; iar strădania lor (și) în acest domeniu foarte greu de abordat este lăudabilă, pentru că, privit în ansamblu, s-a reușit o redare curată a partiturii, cu glasuri în general adecvate, adesea calitative și capabile să frazeze, să sublinieze accentele, să rezolve recitativele și să se integreze ansamblurilor.

Distribuția numeroasă și echilibrată ar trebui integral menționată, mai ales că cei mai mulți soliști sunt "ai teatrului". Fără a nedreptăți pe cineva, se remarcă totuși cu deosebire Ana-Maria Donose, Lăcrămioara Hrubaru-Roată, Mihaela Grăjdeanu, Diana Bucur, o surpriză plăcută fiind Adrian Ionescu, dar și Rodica Vică sau Jean-Kristof Bouton (ambii recent absolvenți ai Universității Naționale de Muzică din București, de această dată în roluri potrivite datelor lor vocale). I-am mai aplaudat deopotrivă pe Daniel Mateianu, Octavian Dumitru, Andrei Fermeșanu, Radmilo Petrovic (de la Viena), Cristina Grigoraș, Alexandru Savin, Mihail Frunză. La premieră, dirijor a fost Adrian Morar, conducând cu rigoare și siguranță întreg ansamblul, obținând o sonoritate orchestrală adecvată (concert-maestru devenind violonistul Mihai Ghiga de la București, specializat în muzica veche), corelată atent cu cea a corului și soliștilor, toți străduindu-se să se apropie pe cât posibil de cerințele unei astfel de partituri cu care nu sunt obișnuiți.

Foarte rar mi s-a întâmplat să fiu atât de încântată de un spectacol și să-l urmăresc, mai bine de trei ore, cu plăcere și cu dorința de a nu pierde nimic din multiplele semnificații, detalii, simboluri și poante pe care realizatorii le-au risipit cu generozitate și talent, convingând că o operă baroc poate fi prezentată într-o derulare fluentă, strălucitoare, alertă, cu aspect de super-producție, fără urmă de "îngroșare" sau supralicitare, ca o superbă glumă spumoasă, risipind inteligență și o infinită varietate de idei, cărora ansamblul le-a dat viață la un nivel pe care, sincer, nu-l speram.

Prima producție a Operei din Iași din nou pe scena "de acasă", a constituit, cu adevărat, o surpriză de proporții, atât pentru publicul poate contrariat dar cu siguranță cucerit, cât și pentru cei care l-au (re)descoperit pe Andrei Șerban într-o cu totul altă manieră de exprimare, aplaudată entuziast la final de o sală arhiplină. Cum vor reacționa cei ce vor asista la următoarele spectacole sau cât timp va rezista producția pe afiș, vom vedea…

Anca Florea