ACUM:
12.00
Jazz á la carte
Jazz de week-end, pentru toți.
Urmează: 12.30 Un cuvânt - o idee muzicală (R)
Apoi: 13.00 CD Review

Arhivă : Cronici Înapoi

Festivalul internațional "Richard Wagner" de la Bayreuth - ziua 4

Bookmark and Share
Publicat: joi, 13 Septembrie 2012 , ora 11.49

Tannhäuser

Dacă șansa unei a doua vizionări m-a ajutat enorm să mă apropii și să apreciez acum just spectacolele văzute și despre care aveam păreri nu tocmai bune - am vorbit deja despre Tristan-ul regizorului Christoph Marthaler-, prima întâlnire cu Tannhäuser-ul imaginat de Sebastian Baumgarten m-a inhibat și… asurzit total. Permanent derutată de scenă, pot recunoaște trist că nu am auzit aproape nimic din versiunea muzicală semnată Christian Thielemann, Torsten Kerl - Tristan, Camilla Nylund - Elisabeth, Michael Nagy - Wolfram von Eschenbach, Michelle Breed - Venus…care, cu siguranță, a fost foarte frumoasă date fiind calitatea și renumele interpreților.

Decorul spectacolului pe care l-am văzut în această vară la Bayreuth este o instalație concepută de Joep van Lieshout și intitulată Tehnokrat care asigură producția elementelor absolut necesare vieții ființei umane. O imensă mașinărie albastră produce biogaz adică energie, din reciclarea tuturor resturilor, chiar și a corpurilor umane - Elisabeth va muri reciclându-se pe sine însăși atunci când intră de bună voie în această instalație. Cu ajutorul energiei obținute se pregătește mâncarea care se distribuie porționat printr-o mașinărie verde. Tot cu ajutorul biogazului se distilează și alcoolul (mașinăria roșie) care, alături de sexul în exces, domină viața oamenilor. Decorul se completează cu rezervoare de apă, paturi, mese de lucru și câteva mici aparate diverse. Venusberg este integrat în subsolul clădirii cu care alcătuiește un tot. Este o lume în miniatură, o propunere de posibil model de viață în care omul este sclavul poftelor trupești de care cu greu poate scăpa. În primul act, în timpul celebrului dialog dintre Venus și Tannhäuser prin care acesta din urmă cere imperios să fie lăsat să plece și să se reîntoarcă în lumea din care a venit, patru balerini în costume de… spermatozoizi se aruncă aspra lui încercând să-l silească, prin forță chiar, să rămână. Aceiași patru spermatozoizi vor reveni pe scenă în ultimul act, atunci când, disperat și blestemat pe veci, Tannhäuser se gândește să revină în Venusberg și să se abandoneze din nou plăcerii. Mai explicit decât atât, pentru intențiile regizorului nu cred că se poate.

Dimensiunile scenei sunt imense, cu două pasarele amețitor de înalte. S-a renunțat la cortină și în timpul pauzelor lungi de o oră, zeci de figuranți își găsesc de lucru printre mașinăriile colorate. Mișcarea viermuiește obositor pe tot parcursul celor trei acte și proiecții aproape non-stop care prezintă fie ciudate activități celulare ca de exemplu fecundarea, fie o imagine supradimensionată a unei sugestii de Madonă cu sânii goi, derutează și îngreunează până la anulare accesul la muzică.

Nu cred că cineva și-a imaginat până acum o Venus… însărcinată. Regizorul își argumentează viziunea cu afirmația că un copil este și el un rezultat al iubirii. Se afirmă - și Wagner cunoștea foarte bine acest detaliu - că Luceafărul (Abendstern) este de fapt planeta Venus. Regizorul folosește această informație și o aduce pe Venus pe scenă și în actul final, iar celebra arie a baritonului îi este cu totul și evident dedicată.

Copilul se va naște în ultimele acorduri ale operei aducând viața lui în locul celor pierdute prin moartea Elisabethei și a lui Tannhäuser. Despre cum va fi această viață nu ni se mai spune nimic. În teorie, viziunea regizorului ar avea poate coerență, în realitate însă, spectacolul cu Tannhäuser a fost singurul care mi-a lăsat un gust amar care, sunt sigură, ar persista și la o a doua audiție/ vizionare. Dar, poate că atunci aș avea înțelepciunea să închid ochii și să ascult.

Cristina Sârbu