ACUM:
10.00
Grădina de... sunete
Lucrări integrale cunoscute din stilurile baroc-modern
Urmează: 11.55 Promo
Apoi: 11.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Festivalul internațional "Richard Wagner" de la Bayreuth - ziua 1

Bookmark and Share
Publicat: luni, 10 Septembrie 2012 , ora 14.22

Olandezul zburător

Știți deja că în fiecare vară, în orașul bavarez Bayreuth se adună toți cei care doresc să asculte operele lui Richard Wagner în interpretări de referință, în condiții scenice excepționale și în acustica perfectă și unică a celebrei Festspielhaus. Festivalul a ajuns la cea de-a 101 ediție și și-a câștigat în timp răsunet și faimă de eveniment muzical internațional de prim rang. Radio România Muzical a prezentat deja cinci transmisii în direct în care ascultătorii au putut aprecia calităție extraordinare ale performanțelor muzicale. Ca să ajungi să cânți pe scena de la Festspielhaus este astăzi, pentru orice muzician, majora confirmare și suprema onoare. În fiecare an cei care conduc Festivalul - astăzi stră-strănepoatele lui Richard Wagner și stră-stră-strănepoatele lui Franz Liszt, regizoarea Katharina Wagner și managerul Eva Wagner Pasquier - oferă publicului o montare nouă a unui titlu wagnerian. Premiera verii 2012 a fost Olandezul zburător - dirijor Christian Thielemann, regia olandezul Jan Philipp Gloger cu bas-baritonul sud corean Samuel Youn în rolul Olandezului.

În autobiografia sa Mein leben - Viața mea (1870) Richard Wagner vorbește pe larg despre groaznica furtună pe care a trăit-o în călătoria sa pe apă de la Riga la Londra, în anul 1939, și care l-a inspirit atunci când a conceput uvertura la opera Olandezul zburător. Partitura denumită operă romantică are ca temă mântuirea, salvarea prin sacrificiul suprem din dragoste curată și, vorbind despre libretul pe care l-a scris el însuși, compozitorul afirmă "de aici începe cariera mea ca poet". Premiera a avut loc la Dresda în 1843 și, după doar patru reprezentații, titlul a fost scos de pe afiș. Stilul wagnerian novator, orchestrația densă, fluidul sonor intens dramatic construit pe principalele leit-motive muzicale ale partiturii, faptul că, la dorința compozitorului, lucrarea se cântă fără pauză - și sunt două ore și jumătate de muzică neiertătoare care solicită la maximum ascultătorul și nu oferă momente de relaxare! - ar putea fi considerate principalele argumente ale eșecului.

Festivalul de la Bayreuth, ediția 2012, a respectat dorința lui Wagner de a prezenta opera Olandezul zburător în întregime, fără pauză. Mărturisesc, încercarea a fost destul de grea pentru publicul închis practic - da, ușile de acces se închid cu cheia înainte de începutul fiecărui act și rămân așa până la pauză! - într-o sală în care destul de repede aerul devine greu respirabil și în care scaunele - sacrificiu pe altarul acusticii! - sunt din lemn și fără suporturi pentru brațe.

Dirijorul acestui Olandez a fost Christian Thielemann. Competența sa este deasupra oricărei suspiciuni, iar ceea ce îl particularizează și îl definește în comparațiile cu alți dirijori care abordează repertoriul wagnerian este atenția pentru detaliu, echilibrul sonorităților în general și al instrumentelor cu vocile în special și, de asemenea, acel adaus propriu neînscris de compozitor în partitură. Thielemann consideră, în cazul Olandezului, operă cu o orchestră mare și un compartiment de suflători extrem de solicitat, că "sarcina unui dirijor nu este desigur aceea de a subția orchestra, dar în niciun caz aceea de a o întări, îngroșa" și că "În ce privește tempourile, ritartando-urile, rubato-urile... sunt multe cuprinse în text nu și în partitură. Wagner a fost convins că ai săi contemporani muzicieni știu și ei câte ceva din practica lor în orchestrele de teatru liric." Considerând textul muzical o Evanghelie, Thielemann îl abordează bazându-se pe analiza științifică, dar și pe intuiție. "Wagner trebuie să fie pentru noi un partener. Există însă pericolul de a ne pierde în prea numeroasele lui detalii. Interpretul trebuie să ia o macetă și să înainteze singur și dur prin păienjenișul de liane, găsind sub ele adevăratul drum călcat de compozitor" - consideră dirijorul.

Muzical, spectacolul a fost o reușită ale cărei merite se împart, în mod egal, între dirijor, orchestră, cor (maestru de cor Eberhard Friedrich) și soliștii Samuel Youn - Olandezul, Adrianne Piecyonka - Senta, Franz Josef Selig - Daland, Michael König - Erik, Benjamin Bruns - un matelot. Am încercat să îmi bucur cât se poate sufletul și urechea căci, din păcate, ceea ce i s-a oferit ochiului nu a fost deloc interesant, dimpotrivă. Pe plan internațional, lumea operei se află în continuă mișcare. Atunci când muzical performanța artistică pare să fi ajuns undeva sus, sus de tot și toate forțele sunt folosite pentru a păstra constant în timp acest nivel, inovația, înnoirea impuse de concurență și de modă se pot manifesta complex mai ales în latura teatrală a spectacolului liric cu rezultate mai mult sau mai puțin fericite.

Regizorul olandez Jan Philipp Gloger are o foarte mică experiență în regia de operă. Are 31 de ani și, cunoscut și apreciat ca regizor de teatru în proză, s-a apropiat de teatrul liric doar în anul 2010, când a montat spectacolul cu Nunta lui Figaro de Mozart la teatrul din Augsburg. Ca orice regizor de teatru, Gloger încearcă să reînnoiască genul prin abordări noi și originale ale subiectului. De muzică și de punerea ei în valoare se preocupă mai puțin deși, principalul merit al montării sale este acela că nu deranjează prea mult partitura - ceea ce nu se va întâmpla în cazul spectacolului cu Tannhäuser imaginat de regizorul Sebastian Baumgarten! În această lume agitată și periculoasă, Olandezul este prezentat ca un om de afaceri obsedat de capitalul pe care îl dorește și pentru care a renunțat la orice sentimente și atitudini umane. Intrarea lui în scenă - intrare care ar trebui să trezească fiori - este aproape neobservată: o minusculă apariție cu contur nedefinit care trage după el un mic geamantan care se va dovedi plin cu bani. Muzica spune cu totul altceva.

Următoarele două acte ale operei Olandezul zburător așa cum a fost prezentată ea în această vară la Bayreuth în regia lui Jan Philipp Gloger se petrec într-o hală imensă plină cu cutii de carton în care se ambalează ventilatoare. Senta este una dintre muncitoare. În jurul ei lumea este bolnavă, iar tânăra fată refuză vehement să ducă viața lucrătoarelor robotizate. Senta visează la un personaj fantastic, întunecatul Olandez zburător pe care speră ca prin iubirea ei să îl salveze dintr-un blestem cumplit.

Ca și Olandezul, Senta încearcă să scape cu orice preț de o soartă ce pare a-i fi predestinată și pentru asta, simbolic, își atașează două mari aripi de carton stropite cu vopsea roșie sugerând sângele. Alături de Senta și prin dragostea ei Olandezul își recuperează sentimentele și amândoi cred cu adevărat că sunt în stare să schimbe lumea care i-a făcut să sufere. Nu vor reuși. Gândirea Olandezului este atât de pervertită de experiențele sale negative anterioare încât credința lui în Senta se clatină la cea mai ușoară suspiciune. Dar, spune regizorul, acele puține momente de dragoste, încredere, adevăr și exaltare merită să fie păstrate vii chiar... palpabile. Și astfel, pe ultimele acorduri ale finalului, lucrătoarele nu mai împachetează ventilatoare, ci statui care imortalizează și reproduc în mii de exemplare momentul îmbrățișării/morții celor doi nefericiți îndrăgostiți.

Cristina Sârbu