Arhivă : Cronici Înapoi

Operă în aer liber la București

Publicat: luni, 3 Septembrie 2012 , ora 14.49

Promenada Operei, ajunsă anul acesta la a VI-a ediție, a adunat un public numeros pe 1 septembrie 2012. Intrarea a fost liberă pentru toți cei care iubesc arta lirică.

Balerina Monica Petrică și tenorul Vlad Miriță au fost gazdele acestui concert condus de Tiberiu Soare în care au răsunat cele mai cunoscute secvențe din opere. Printre soliștii care au urcat pe esplanadă, alături de Corul și Orchestra Operei Naționale București, s-au numărat mezzosopranele Andreea Iftimescu și Emanuela Pascu, tenorii Ionuț Hotea și Cristian Mogoșanu, soprana Adriana Dumitrescu, baritonul Iordache Basalic.


Basul Marcel Roșca, invitat de onoare, a declarat:

«Mă simt admirabil și aș vrea să mai cânt dar, din păcate, partea pe care o aveam de cântat în seara aceasta s-a terminat. Însă a fost foarte frumos.»


Agreați ideea de concert în aer liber?

Enorm. Am avut niște experiențe de-a lungul vieții - am cântat la vreo 3-4 mii de oameni în fața casei unde s-a născut Verdi și unde a copilărit, având în spate biserica unde a fost botezat și unde a cântat la primul clavecin. Știu ce înseamnă. E o splendoare! Priviți ce atmosferă!


Tânărul tenor Ionuț Hotea, solist din 2011 al Operei Române București și câștigător al premiului al III-a la ediția 2012 a Concursului "Hariclea Darclee":

«Pentru mine e o premieră să apar într-un spectacol în aer liber, aceasta și la Promenada Operei, sărbătoarea operei din fiecare an. Mă simt onorat pentru că după abia un an de experiență ca și solist am apărut într-un eveniment de grandoarea celui de față.»

Jeanine Costache