În cadrul celei de-a doua ediţii a Zilelor Culturale ale Băncii Naţionale a României a avut loc joi, 3 februarie 2011, un spectacol în avanpremiera Festivalului "Flamenco Clasic şi Noile Genuri", a cărui a doua ediţie este programată între 4 februarie şi 8 martie, în organizarea Ambasadei Spaniei în România şi a Institutului Cervantes din Bucureşti. Evenimentul a prilejuit, la sediul Băncii Naţionale Române, întâlnirea cu doi reprezentanţi de prim rang ai muzicii flamenco spaniole: chitaristul Rafael Fernández Andújar şi vocalistul Jesús Matias Solano. Am păşit, aşadar, pentru mai bine de o oră, într-o lume muzicală exotică şi captivantă, deşi apropiată culturii româneşti datorită temperamentului latin.

Seara a început în acorduri de chitară - instrument prin intermediul căruia Rafael Fernández Andújar a tălmăcit muzical un adevărat mozaic al sentimentelor omeneşti, oscilând permanent între pasiune şi melancolie. Ritmuri specifice genului flamenco - precum soleá, buleria sau fandango - au fost evidenţiate prin nuanţe, accente şi tehnici de ciupire a corzilor: "tirando" - pentru un sunet discret şi "apoyando" - pentru sonorităţi puternice. De la suspin - sugerat prin formule ritmice ostinate şi până la răzvrătire - redată prin acumulări bruşte ale tensiunii în pasaje melodice descendente, muzica spaniolă aduce faţă în faţă Lumina şi Umbra, Binele şi Răul, amintind de înţelepciunea basmelor româneşti.

Cel care a oferit însă o impresie completă asupra ipostazelor pe care sentimentul melancoliei le cunoaşte în genul flamenco a fost vocalistul Jesús Matias Solano; căci, spre deosebire de caracterul introvertit al doinei româneşti, flamenco-ul spaniol strigă suferinţa, stare sufletească în faţa căreia omul se împotriveşte ca un Oedip care îndrăzneşte să ceară socoteală Destinului.