ACUM:
0.00
Adagietto
În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio

Arhivă : Cronici Înapoi

Pianistul Nikolai Demidenko - Concert extraordinar la Sala Radio

Bookmark and Share
Publicat: luni, 31 Ianuarie 2011 , ora 15.44

Prezența lui Nikolai Demindenko pe scena Studioului de Concerte "Mihail Jora" de vineri, 28 ianuarie 2011, a fost una așteptată - a demonstrat-o publicul numeros care a ocupat toate locurile, dar și treptele sălii. Majoritatea îl știa deja pe Demidenko, fie datorită înregistrărilor, fie din aparițiile sale anterioare ca solist, muzicianul nefiind la prima vizită în România.

Nikolai Demidenko reprezintă un nume care vorbește cumva de la sine despre calitate și excelență, așa că cei care au venit vineri seară să-l asculte au asimilat cu emoție fiecare sunet al celebrului interpret. Sigur că, vorbind despre o interpretare filtrată prin sute de sensibilități personale, la final, opiniile au fost împărțite. Pentru unii a fost extraordinar, magic, pentru alții impresia nu a fost superlativă. S-a vorbit despre unele neconcordanțe între solist și orchestră, de sonoritatea prea rece a pianului sau despre pasajele neglijente din punct de vedere tehnic de la începutul părții a treia a Concertului nr. 2 de Serghei Rahmaninov.

Dincolo de aceste opinii pro și contra, un lucru este sigur: Demidenko are acea capacitate rară de a comunica cu cei din sală, de a le atinge sufletele. Viziunea sa asupra partiturii este una profundă, închegată, o privire în adâncimea actului muzical pe care îl reflectă, prin retina artistică, în afara sa. Nu este ușor să interpretezi Concertul nr. 2 de Serghei Rahmaninov după atâtea versiuni celebre, să încerci să aduci ceva nou, personal. Vineri seară, Demidenko a preferat o abordare romantică mai temperată, mai apropiată de esența spiritului rus, care în sine este și sobră, nu numai patetică. Dincolo de efuziunea lirică, dincolo de strălucirea aparentă stă mereu ascunsă latura reflexivă, amară sau anxioasă. Este ceea ce am simțit și în Simfonia a VIII-a de Dmitri Șostakovici, redată în partea a doua a serii de Orchestra Națională Radio condusă de Cristian Mandeal, un opus dificil atât din punct de vedere muzical, cât și ca paletă expresivă.

Spre satisfacția tuturor celor din sală, muzicienii de pe scenă conduși de Cristian Mandeal - aflat în mare formă - au răspuns pozitiv provocării și au oferit o variantă deloc de neglijat, o variantă care a avut de toate, sensibilitate, incisivitate, ferocitate și aplomb. A fost un concert bun, cu un nivel valoric pe care ni l-am dori mereu, iar cele trei bisuri oferite de Nikolai Demidenko (două pagini de Chopin și una de Scarlatti) cu siguranță că nu vor fi uitate prea curând; vor rămâne în noi cu încărcătura miraculoasă a ultimei note care odată apăsate lasă în urma sa o tăcere impregnată de muzică.


Ioana Marghita