ACUM:
12.30
Staruri fără frontiere
Portrete ale marilor artiști ai timpurilor noastre
Urmează: 13.00 Concertele Radio România Muzical Înregistrări recente din fonoteca noastră.
Apoi: 14.00 Concertele lumii Primite prin intermediul Uniunii Europene de Radio.

Arhivă : Cronici Înapoi

Vocile din Cimitirul Vesel la Ateneul Român

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 30 Noiembrie 2011 , ora 12.53

 

Spiritul Cimitirului Vesel de la Săpânța a poposit în seara de marți, 29 noiembrie 2011, pe scena Ateneului Român, printr-o lucrare vocal-simfonică a compozitorului irlandez Shaun Davey. Vocile din Cimitirul Vesel este o compoziție inedită, în care influențele folclorului românesc se împletesc armonios cu sonorități specifice muzicii irlandeze. Deși a fost prezentată de două ori în România, marți seară a fost pentru prima oară interpretată în București de către Orchestra Română de Tineret dirijată de David Brophy, împreună cu Corul Bărbătesc al Facultății de Teologie Sf. Andrei Șaguna din Sibiu.

Iată ce a declarat Shaun Davey despre inițiativa acestui proiect și despre colaborarea cu artiștii din România:

«Am văzut la un moment dat o carte cu ilustrații și cu poeme din Cimitirul Vesel la Ambasada României din Dublin și m-am gândit că acest concept, realizat de Stan Ioan Pătraș și continuat de succesorul său Dumitru Pop, este extraordinar și am vrut astfel să contribui la realizările lor scriind o muzică specifică acestei tradiții. De asemenea, poemele care au fost scrise pentru familiile din Săpânța mi s-au părut ideale pentru a compune cântece după ele.

În ceea ce privește colaborarea mea cu artiștii români, pot spune că acolo unde există mai multe persoane care decid să participe se întâmplă lucruri bune, proiecte de bună calitate. Este și cazul Corului Bărbătesc din Sibiu care a răspuns afirmativ invitației mele. Am fost o dată în Sibiu și am ascultat câteva cântări minunate în Catedrala Ortodoxă, iar imediat ce m-am întors în Dublin i-am scris dirijorului Sorin Dobre și i-am propus o colaborare. L-am întrebat dacă ansamblul pe care îl conduce ar dori să îmi interpreteze o lucrare. El a acceptat și pot spune că așa s-au pus bazele acestui proiect.»

Concertul susținut la Ateneul Român a cuprins în a doua parte cântece de Crăciun de Shaun Davey, interpretate de Orchestra Română de Tineret și Corul Bărbătesc al Facultății de Teologie Andrei Șaguna din Sibiu, cărora li s-a alăturat Corul Timotei Popovici al Catedralei Mitropolitane din Sibiu.

Janina Bădici