Arhivă : Cronici Înapoi

Divan persan la Institutul Cultural Român

Publicat: luni, 21 Noiembrie 2011 , ora 14.31

În seara de vineri, 18 noiembrie 2011, a avut loc la sediul bucureștean al Institutului Cultural Român o nouă întâlnire din cadrul proiectului Când bizanțul eram noi. De această dată, publicul a asistat la un adevărat divan muzical în care au putut fi urmăriți membrii Ansamblului Constantinople.

Recitalul a reprezentat o incursiune în lumea muzicală a Imperiului Persan din secolul al XVI-lea. În prima jumătate am ascultat o lungă improvizație realizată de Kiya Tabassian la setar și voce, împreună cu fiul său, percuționistul Ziya Tabassian. În cea de-a doua parte li s-au alăturat și ceilalți membri ai ansamblului Constantinople, adică Dermen Didem - kanun, Pierre-Yves Martel - viola da gamba și lutistul Kyriakos Kalaitzidis. Grupul este unul special, construit din muzicieni iranieni, turci, greci și canadieni. Interesantă este prezența în cadrul său a violei da gamba, instrument specific vestului european în perioada Barocului, adaptat pentru interpretarea muzicii orientale. Lucrările prezentate în cea de-a doua parte au fost persane, reunite de Dimitrie Cantemir în "Cartea Științei Muzicii".


Amfitrionul serii a fost, ca de obicei, Constantin Răileanu, liderul grupului Anton Pann, care ne-a spus câteva cuvinte despre eveniment.

«A fost un concert așa cum ne așteptam. Mi se pare o normalitate care ar trebui să existe pe toate scenele din România. Acest tip de eveniment ar trebui să fie o prezență cotidiană, pentru că totdeauna am făcut lobby - am susținut în fața mai multor instituții și mai multor persoane importante realitatea că suntem orientali în aceeași măsură în care suntem și occidentali. Este normal să ne cunoaștem și trecutul oriental, pentru că în secolul XXI trebuie să învățăm din ambele părți ce ne face bine, pentru că și orientul și occidentul au atât părți bune, cât și mai puțin bune. Concertul din această seară, cel puțin pentru acest an, a fost o confirmare că publicul român este unul educat, un public care știe să guste muzică bună și a fost pe măsura așteptărilor mele, în sensul că muzicienii care vin din colțuri ale lumii cu care România nu a interacționat au văzut că publicul de aici este unul rafinat care știe să aprecieze un muzician de calitate.»


După recital am stat de vorbă cu Kiya Tabassian, liderul grupului Constantinople, un muzician școlit atât după model oriental, cât și occidental, care ne-a vorbit despre legăturile pe care le formează muzica.

«Este o bucurie pentru noi să ne aflăm aici în țara de origine a lui Cantemir, personalitate care a marcat profund cultura orientală. Chiar dacă a trăit acum 300 de ani, tot putem, prin intermediul monumentelor și al moștenirii culturale, să pătrundem în atmosfera țării din epoca sa.

Consider că au existat mereu legături între est și vest. Omul în esența sa are nevoie de comunicare. Din istorie cunoaștem mai multe despre conflicte decât despre lucrurile bune, de aceea noi ca grup muzical încercăm să punem accent pe acele schimburi pozitive despre care știm că au avut loc între muzicieni și artiști în general. Muzica este un limbaj universal, iar noi încercăm să descoperim rădăcinile comune diferitelor tradiții artistice. Totul este ca un labirint, în care toate elementele culturale sunt interconectate.»

Radu Mihalache