ACUM:
7.00
Allegro... de weekend
Un matinal clasic, într-un tempo vivace.
Urmează: 9.50 Promo
Apoi: 9.54 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Alfredo Pascu la... 15 ani (de carieră)

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 16 Noiembrie 2011 , ora 11.51

Fără nicio îndoială, tenorul Alfredo Pascu este, de mulți ani, junele-prim "en titre" al operetei românești, implicit al Teatrului de Operetă - preluând astfel "ștafeta" de la Nae Leonard, Ion Dacian și Dorin Teodorescu - statut pe care l-a câștigat prin glasul calitativ, prezența scenică elegantă și dezinvoltă, charisma irezistibilă în mai toate rolurile importante ale genului, melomanii și fanii săi invadând sala pentru a-l vedea în spectacole, cândva numeroase, de o vreme extrem de puține din motive aparent inexplicabile. De altfel, de-a dreptul uimitor, în "concertul tenorilor" dedicat centenarului Ion Dacian, a fost marele absent, fiind preferați alți soliști foarte departe de acea filieră de care aminteam.


Marele absent de la concertul tenorilor, sărbătorit în festival

Poate prin compensație, în cadrul celei de-a patra ediții a Festivalului "Viața e frumoasă", i s-a rezervat o întreagă seară, prin care, marcând 15 ani de carieră artistică pe acea scenă, a dorit să readucă în fața publicului său fidel câteva repere din partituri apropiate sufletului său. În compania orchestrei și corului teatrului, cu Lucian Vlădescu la pupitru, Alfredo Pascu a abordat arii din Țara Surâsului, Vânzătorul de păsări, Voievodul țiganilor, Lăsați-mă să cânt, Contesa Maritza, Lysistrata, în care timbrul său bogat, cu acut generos, a încântat, chiar dacă - probabil din cauza emoțiilor - a păstrat permanent o atitudine sobră, văduvită tocmai de acel cuceritor farmec personal în care zâmbetul și verva au un rol decisiv, asigurându-i și acea strălucire cu care ne-a obișnuit de un deceniu și jumătate.

Așteptam un "foc de artificii", dar am urmărit un tenor matur, preocupat de modul în care cântă, adresându-se publicului la fel de "serios", optând, în aria finală (din Țara Surâsului) pentru o abordare prioritar în mezza-voce, ceea ce a făcut ca acel concert aniversar să se încheie mai discret. Puțin contrariați, cei care îl îndrăgesc și îl apreciază deopotrivă în repertoriul de operetă, cât și în cel de operă, l-au aplaudat și chiar ovaționat cu sinceritate și cu speranța că îl vor revedea mai des în stagiunea curentă.

Orchestra a propus și uvertura la aceeași partitură de Lehar, apoi cea a operetei de Gherase Dendrino, precum și - frumos dar ieșit din context - celebra Meditație din opera Thais de Massenet, iar corul a interpretat cu aplomb deopotrivă secvențe din Vânzătorul de păsări și Voievodul țiganilor.


Portret creionat cu caldură și afecțiune

În deschiderea serii, directorul general al Operetei, Răzvan Dincă, l-a elogiat pe tenorul-vedetă, căruia soprana Daniela Vlădescu - în dublă calitate de parteneră de scenă și manager general al Operei din Constanța - i-a creionat, cu căldură și afecțiune, un portret în care s-au regăsit omul și artistul, așa cum îl știu cei din sală și cei din spatele cortinei, muzicologul Viorel Cosma profitând de ocazie pentru a decupa din Lexiconul său "fișe" pline de date privindu-l pe Alfredo Pascu, dar și pe Leonard sau chiar pe Ciprian Porumbescu.


Scenografie însăilată fără prea mult profesionalism

Ca și la acel ratat concert al tenorilor, și de această dată imaginile proiectate pe fundal au fost în totală discordanță cu ceea ce se cânta pe scenă, amalgamând fragmente din operete și opere cu fotografii, într-o derulare (uneori… repetitivă) improvizată, adesea hilară, pentru că în filmările preluate de la TVR apărea scris titlul unei lucrări (câteodată și partenerul), în timp ce pe scenă… se cânta cu totul altceva!… Pe de altă parte, acea însăilare nu a prea trădat profesionalismul, parte având notate detalii respective, parte nu, lipsa de unitate și de concepție fiind evidentă. De altfel, nici maniera în care erau anunțate paginile incluse în programul concertului nu era prea riguros "expusă" pe ecranele ce încadrau scena, unele cu amănunte în exces, altele fără…

În sfârșit, Teatrul de Operetă și-a onorat junele-prim așa cum merită din plin. Chiar dacă așteptam o seară de referință, cu "explozii" pe scenă și în sală, Alfredo Pascu a oferit o prestație atent pusă la punct, cu seriozitate binevenită în plan artistic, dar ușor deconcertantă pentru cei care sperau ca, măcar la final, să le acorde zâmbetul său inconfundabil. Poate la următorul concert…

Anca Florea