ACUM:
0.55
Imnul de stat
Urmează: 1.00 Notturno produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Apoi: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.

Arhivă : Cronici Înapoi

Violetta, un alt personaj - Natalie Dessay în noua Traviata de la Opera de Stat din Viena

Bookmark and Share
Publicat: luni, 24 Octombrie 2011 , ora 14.44

La Teatrul de pe Ring, deschiderea sezonului 2011-2012 a adus o nouă Traviata, în montarea francezului Jean-François Sivadier (premiera: 9 octombrie). Cronicarii au reacționat mai mult negativ decât pozitiv îndeosebi la adresa regiei, iar primirea publicului la premieră a fost rece, dacă exceptăm ovațiile din contul sopranei Natalie Dessay (Violetta) și al baritonului Fabio Capitanucci (Giorgio Germont), acesta din urmă fiind și singurul care a trecut prin furcile caudine ale criticii fără zgârieturi. De asemenea a fost apreciat basul Dan Paul Dumitrescu în rolul Doctorul Grenvil. Basul român a îndeplinit onorabil acest rol al "adevăratului prieten" al Violetei, care l-a adus în momente cheie ale acțiunii în prim-plan.


Cine este mai conservator: publicul sau critica?

Am vizionat cea de-a cincea reluare a spectacolului vineri, 21 octombrie, dar nu mă număr printre cei dezamăgiți de regie sau de soliști. E drept că nu fac parte nici dintre acei experți care vânează acutele din cabalete, nici nu duc dorul sofisticărilor inutile în regia unor capodopere. Din punctul meu de vedere, Sivadier a montat Traviata cu respect pentru muzică. Și-a făcut fără zgomot meseria: a construit culminații dramatice, a reliefat acțiunea și personajele, a mizat - cum era firesc - pe intensitatea expresiei și pe jocul dramatic. A îndrăznit astfel o montare modernă de care criticii muzicali nu par a fi conștienți, dar aici nu sunt sigură cine este mai conservator: publicul sau critica?

Modernitatea discretă a Traviatei lui Sivadier constă în curajul de a prezenta un alt personaj Violetta decât cel cunoscut prin mijlocirea marilor artiste din trecut. În paranteză fie spus, în programul de sală apar fotografii cu Maria Cebotari [1940], Ileana Cotrubaș [1971] și Angela Gheorghiu [1995], alături de Elisabeth Schwarzkopf și Ana Netrebko ca repere ale interpretării rolului Violetta la Opera de Stat din Viena. Dar recenta montare nu privește spre aceste modele, ci se construiește în jurul personajului creat de și pentru Natalie Dessay, pus în valoare de dirijorul Bertrand de Billy. De Billy a studiat partitura originală, a lucrat cu instrumentiștii în așa fel încât să elimine "false tradiții și obișnuințe de interpretare" (citat din caietul program, p.9), a cerut nuanțe mult mai gradate decât de obicei și a dat mai multă atenție instrumentelor soliste.


Naturalețea modernă vs. Tiparul comod

S-a creat astfel din fosa orchestrei premiza reușitei lui Natalie Dessay: o Violetta naturalistă, anti-divă, dar artistă în adevăratul sens al cuvântului. Imaginați-vă o Violetta fără glamour și șarm erotic, simplă ca o Cosette lipsită de noroc, cu gesturi directe, un pic stângace. Delicata, foarte puțin convenționala Natalie Dessay se opune clișeelor hrănite peste ani de Violette strălucitoare și cu sex appeal chiar și în pragul morții. Ea aruncă o lumină nouă asupra personajului, dezvelește foaie cu foaie straturile exterioare ale femeii pe care o întruchipează și nu se teme să fie urâtă în fața bolii, a durerii sau a morții. Enorm de expresivă, soprana și-a înțeles evident rolul. Am impresia că l-a înțeles astfel și datorită colaboratorilor pe care i-a avut și care au avut curajul să rupă tipare comode, din păcate încă foarte dominante în interpretarea unor opere din secolul al XIX-lea.

Haiganuș Preda-Schimek