În structura repertorială a Teatrului Liric din Craiova, pe lângă opere, operete sau musical-uri, lucrările destinate copiilor reprezintă un segment deosebit de important, astfel încât, de la an la an, pe afiş sunt incluse noi şi noi producţii extrem de apreciate de cei mici, dar deopotrivă de părinţi şi bunici, pentru că şi partiturile alese şi, mai ales, interpretarea conferită se ridică, de fiecare dată, la nivelul aşteptărilor unui public pretenţios şi dificil de captat.

La început de octombrie 2011, o sală arhiplină a urmărit, cu respiraţia tăiată, peripeţiile din Micuţa Dorothy, musical compus cu ani în urmă de Marius Ţeicu pe un libret de Silvia Kerim, readus acum pe scenă în regia imaginată de Carmen Roibu, păstrând însă din montarea anterioară scenografia (creată, cândva, de Sorin Novac şi reîmprospătată de Răzvan Drăgănescu) şi coregrafia concepută de Francisc Valkay.

O adevărată echipă - un demers artistic echilibrat

Experienţa acumulată în cele câteva lucrări puse în scenă anterior şi-a spus din plin cuvântul în această nouă realizare a regizoarei care, fiind şi interpretă, ştie ce şi cum trebuie făcut pentru ca personajele să devină credibile, pentru ca acţiunea să "curgă" şi să asigure impactul imediat cu publicul. Tocmai de aceea, alcătuindu-şi distribuţia, a ales artişti cu talent scenic, entuziaşti şi dăruiţi, implicându-se cu plăcere şi cu reală bucurie în "joaca" foarte serioasă şi solicitantă, intrând "în pielea" eroilor care astfel relaţionează şi se completează cu un firesc şi o vervă cuceritoare.

Astfel, toate rolurile sunt la fel de importante şi pregnant conturate, au viaţă şi "ritm", poezie şi relief, atingând adesea performanţa. Eva Ştefănescu este o simpatică şi sprinţară Dorothy (totodată asistent coregrafie), Anca Ţecu devine un Căţel Ţic-Ţic mobil şi plin de veselie debordantă, Laurenţiu Nicu, în Omul de tinichea, reconfirmă supleţea şi expresivitatea cu totul specială pe care le-am aplaudat şi în alte roluri. Nicolae Popa, în Omul de paie, are date foarte asemănătoare care îi permit să realizeze, la rândul său, o adevărată creaţie, ceea ce, pe alte coordonate, se poate spune şi despre Edith Mag, o Vrăjitoare cu temperament vulcanic şi umor irezistibil, dar şi despre Andreea Gheorghe în exuberantul Şiretlic, Alexandru Petre care întrupează un Leu sensibil şi bonom sau despre Gabriel Marciu în Maimuţoiul-şef. În acelaşi timp, Carmen Roibu este o Zână bună caldă şi luminoasă, iar Daniel Cornescu un sfătos Prezentatorul-Vrăjitorul din Oz şi Dragoş Teodorescu în episodicele roluri Paznicul şi Unchiul Henry. Rolurile de compoziţie şi cele "de linie" se completează, alcătuind o "echipă" omogenă care dansează, spune proza cu dezinvoltură şi naturaleţe, susţine un play-back (pe muzica înregistrată) care se integrează cursiv într-un demers artistic echilibrat sub toate aspectele.

Ca în orice poveste care… se respectă

Mişcarea alertă, logică şi fără urmă de "îngroşare" se derulează într-un cadru marcat de câteva elemente ce definesc ambianţa fiecărui tablou - căsuţa, câmpul înflorit, castelul -, iar costumele foarte sugestive caracterizează personajele în datele lor definitorii "de poveste", dar într-o manieră cumva pusă pe glume, deci agreabilă şi plină de farmec. Fiecare element capătă o semnificaţie bine determinată, iar dansul se încadrează de la sine acolo unde trebuie, eroii evoluând alături de flori, albine, gâze bune şi rele, maimuţe "fioroase" aşa cum se petrece în orice poveste ce… se respectă.

S-a cântat bine, s-a jucat încântător

Chiar dacă muzica aduce doar câteva melodii care se cam repetă, iar textul vorbit este amplu, spectacolul având o durată de peste două ore, copiii - între 3 şi 12 ani - au fost captivaţi din prima clipă (dovadă fiind liniştea perfectă din sală), iar la final au aplaudat îndelung şi entuziast. Faptul că asemenea reprezentaţii impecabil realizate îşi ating scopul, s-a reflectat şi în tentaţia celor mici de urca pe scenă în pauză, încercând să imite mişcările artiştilor, semn că le-a plăcut şi că ar vrea şi ei să devină, poate, interpreţi adevăraţi pe o scenă adevărată sau măcar să revadă spectacolul, aşteptând totodată cu nerăbdare ca Teatrul să le ofere alte şi alte producţii la fel de tentante. Este ceea ce trebuie să facă orice instituţie care îşi propune să atragă spectatorii de orice vârstă către genul liric, formând publicul de mâine prin asemenea producţii în care se cântă bine, se joacă încântător, copiii convingându-se mai târziu că şi operele şi operetele vor fi la fel de atractive. Iar părinţii şi bunicii se lasă şi ei în voia basmului, intrând cu plăcere într-o lume pe care, poate, îşi doresc să o reînvie măcar cu astfel de prilejuri.

Performanţa pentru care toţi cei implicaţi merită toate laudele este cu atât mai demnă de admiraţie, cu cât repetiţiile şi pregătirile pentru premieră s-au făcut în paralel cu cele pentru o altă nouă montare - opera Boema de Puccini - care, în 20 octombrie, va vedea lumina rampei, efortul fiind deci amplificat, dar răsplătit din plin de succesul repurtat, de multe flori şi aplauze binemeritate.