Viaţa muzicală din ţara noastră prilejuieşte doar rareori întâlnirea cu "moştenirea culturală bizantină" - sintagmă care ne aminteşte de obicei de tradiţia muzicii religioase. Probabil că tocmai din acest motiv s-a născut iniţiativa intitulată Când Bizanţul eram noi, serie găzduită de Institutul Cultural Român. A doua întâlnire - moderată de Constantin Răileanu - s-a desfăşurat în 11 mai 2011, sub genericul Bizanţul de după Bizanţ.

Cei care au adus ecouri ale muzicii provenind din zona Levantului au fost membrii unui ansamblu grecesc - En Chordais, formaţie ce îşi desfăşoară activitatea în sfera tradiţiilor populare din spaţiul mediteranean, ajungând până la explorarea unor sonorităţi muzicale contemporane.

Ecouri din trecut

Seara muzicală, oferită de En Chordais a propus o serie de creaţii extrase din manuscrise vechi, datând din perioada dintre secolele al XVII-lea şi al XIX-lea şi descoperite în câteva mănăstiri greceşti. Interpretate doar la instrumente sau în versiune vocal-instrumentală, piesele ne-au condus înapoi în timp, până în epoca lui Dimitrie Cantemir sau cea a lui Grigorie Protopsaltul, într-o lume a modurilor muzicale specifice lumii orientale. Lăuta şi vioara intonează, în culori timbrale diferite, aceeaşi monodie şi în care vocea umană redă, printr-o serie de microintervale, trăirea ce se mai păstrează astăzi poate doar în muzica psaltică.

Popas în muzica enesciană

Şi pentru că ansamblul condus de Kyriakos Kalaitzidis - la lăută - s-a aflat pe tărâm românesc, nu putea - după ce a interpretat în program câteva creaţii muzicale proprii, marcate de influenţe ale muzicii contemporane - să nu facă popas în muzica enesciană. Membrii formaţiei En Chordais au prezentat, în finalul recitalului lor, o versiune inedită a cântecului Hora morii din prima Rapsodie compusă de George Enescu: se pare că est-europenilor buna dispoziţie le este caracteristică.