«Am trudit să învăţ muzica. Să înţeleg muzica şi legile ei, s-o profesez. Cu dragoste, cu dăruire, cu muncă, cu foarte multă muncă şi, desigur, cu pasiune. Admit că prin ce am reuşit ca interpret, dascăl sau creator au existat oameni cărora le-am fost de folos prin eventualele satisfacţii muzicale produse de interpretările, sfaturile pedagogice sau melodiile mele. Dar, toate satisfacţiile lor s-au adăugat înzecit satisfacţiilor mele, care, cu atâta generozitate, mi-au fost dăruite de Muzică.»

Sunt concluziile regretatului pianist Dan Mizrahi, aşternute în paginile a ceea ce am putea numi "romanul vieţii sale" - volumul Aşa a fost, apărut în anul 2005, la Editura Hasefer cu sprijinul considerabil al doamnei Liliana Pavelescu. Cartea s-a constituit în punct central al aducerilor aminte, într-o întâlnire comemorativă, caldă şi amicală ce a avut loc la sediul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din capitală, prilejuită de împlinirea unui an de la plecarea, în lumea de dincolo, a pianistului, compozitorului şi pedagogului Dan Mizrahi.

"Anul care a trecut nu înseamnă o absenţă, ci o prezenţă"…

…a afirmat prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, unul dintre vorbitori, pentru că "Dan Mizrahi se află în fiecare dintre noi, în alt fel".

Într-adevăr, ni-l aducem aminte pe maestrul Mizrahi ca pe inegalabilul interpret al lui Gershwin, al lui Bach, Mozart sau Beethoven, alţii şi-l amintesc ca pe un coleg de suferinţă, în închisorile comuniste, ori ca pe un mentor, ca pe un prieten apropiat ori ca pe compozitorul pentru care melodia reprezenta miezul creaţiei, ca pe laureat al Concursului "Crizantema de aur", ori ca pe autor de talent al unor eseuri, articole şi cursuri.

În toate aceste ipostaze ni l-au înfăţişat pe regretatul Dan Mizrahi domnul Aurel Vainer, Preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti şi deputat în Parlament, domnul Ştefan Iureş, directorul Editurii Hasefer, domnul Iancu Ţucărman, supravieţuitor al Holocaustului, prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, actorul Adrian Păduraru, dar şi fragmentele din volumul Aşa a fost citite de actriţa Teatrului Naţional - Ilinca Goia. De obicei, discursurile la asemenea evenimente suferă din cauza lungimii şi am apreciat discernământul tuturor vorbitorilor care s-au rezumat la a spune ideile esenţiale, fără a plictisi auditoriul, reuşind să alcătuiască, prin expunerile lor, tabloul complex nu numai al muzicianului, ci şi al omului Dan Mizrahi.

Fără muzică = fără viaţă

În mod evident, o asemenea întâlnire în memoria celui pentru care "privarea de muzică" însemna - în propriile cuvinte, "privarea de libertatea de a trăi" nu ar fi avut raţiunea de a exista în absenţa creaţiilor şi a înregistrărilor maestrului. Soprana Mariana Colpoş, tenorul Florin Diaconescu, cărora li s-au alăturat membre ale Corului Filarmonicii "George Enescu" ne-au oferit lieduri şi romanţe, acompaniaţi la pian de Despina Carabella Oproiu.

La capitolul înregistrări consemnăm difuzarea interviul realizat de Gabriela Popescu cu maestrul Mizrahi pentru TVR Cultural, precum şi cea a piesei Rhapsody in Blue de George Gershwin, una dintre semnăturile artistice ale pianistului care a interpretat pentru prima oară în România lucrările compozitorului american. O surpriză extrem de plăcută a constituit-o audiţia înregistrării a două romanţe de Dan Mizrahi în interpretarea soţiei sale, soprana Cecilia Mizrahi.

Organizarea evenimentului, la care au colaborat distinsa parteneră de viaţă a muzicianului, doamna Cecilia Mizrahi, Comunitatea Evreilor din Bucureşti şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a fost impecabilă, iar atmosfera - caldă, prietenească şi relaxată - i-ar fi fost probabil pe plac maestrului care ajunsese la concluzia, pe care o împărtăşim, că "viaţa este un lung şir de despărţiri care dor".