Serată de mare succes sâmbătă, 2 aprilie 2011, la prima scenă lirică naţională! În Traviata de Verdi, sub bagheta expertă şi vivace a dirijorului Vlad Conta, s-a reunit o distribuţie strălucitoare, cu Irina Iordăchescu, Ştefan Pop şi Iordache Basalic în rolurile principale, toţi aplaudaţi şi ovaţionaţi copios de asistenţa care a umplut până la refuz sala Operei.

Irina Iordăchescu - sensibilitate şi rafinament

După câteva spectacole de la apreciatul debut, Violetta Irinei Iordăchescu s-a îmbogăţit şi consolidat, aşezându-se ca un rol important pentru cariera sopranei. Sensibilitatea şi rafinamentul transpar emoţionant în pasajele lirice, încă de la prima secvenţă, "Ah! fors'è lui" a ariei mari, continuă în actul secund în "Dite alla giovine" sau "Alfredo, Alfredo, di questo core" şi culminează, cum era de aşteptat, în "Addio del passato" şi scena finală, conturate sfâşietor. Hotărât lucru, cu frazare impecabilă, inteligent ghidată şi unduită, Irina Iordăchescu este o specialistă a acestui gen de expresie. Nu înseamnă că îi lipseşte aplombul pentru atât de pretenţioasele spirale acute ale cabalettei "Sempre libera" sau pentru momentele de confruntare cu Alfredo şi tatăl lui.

Ştefan Pop - uriaşe perspective

Aşteptată cu frenezie, tânăra vedetă de 24 de ani, Ştefan Pop, a debutat în fine la Bucureşti. Are acea fascinaţie timbrală care anunţă un viitor mare tenor. Stăpâneşte cu naturaleţe spiritul desenului melodic italian, conduce frazele cu stupefiantă fluenţă, le conferă patos şi accente pregnante. Impactul sonor este consistent şi fermecător. Respiraţia suverană îi permite construcţii înaripate precum cele din recitativul ariei "De'miei bollenti spiriti" sau din aria însăşi, în pasajul "... dell'universo immemore, io vivo quasi...". Memorabil! Acutele sunt glorioase şi, extrapolez, chiar Do-ul final al cabalettei, notă nescrisă dar tradiţională. Alfredo al său are tentă viguroasă, discurs solid, iar aşteptatele culori şi nuanţări n-au venit în arie, ci în duetul "Parigi, o cara", admirabil modelat în mezzoforte. Ştefan Pop are uriaşe perspective şi studiul continuu le va împlini.

Iordache Basalic - impresionant prin expresivitate

În rolul bătrânului tată Germont, Iordache Basalic a adăugat siguranţei abordării ţesăturilor înalte şi cunoscutei sale linii vocale provenită din omogenitatea de glas, un cânt moale şi catifelat, înduioşător şi impresionant prin expresivitate în toate intervenţiile, duet, arie şi cabalettă. Prin lectura oferită, artistul a demonstrat o admirabilă înţelegere a personajului, pliată calităţilor sale de bariton liric.

Cu aşa un minunat trio, spectacolul cu Traviata a fost un vârf al actualei stagiuni şi nu numai. Este ceea ce ne dorim şi pentru viitor la Opera Naţională Bucureşti. Şi, în plus, îl aşteptăm pe Ştefan Pop oricând.