ACUM:
17.00
Perpetuum mobile
Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Muzică franceză la Ateneul Român

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 1 Aprilie 2011 , ora 11.06

Concertul de joi, 31 martie 2011, al Filarmonicii bucureștene s-a deschis cu o primă audiție românească: secțiunea Aleph din Trilogia cosmică de Guillaume Connesson, compozitor francez contemporan. O muzică alertă, în suspensie, agitată, grăbită, ca niște parteneri de conversație care își luau unul altuia vorba, caracteristică, mi s-a părut, pentru locvacitatea care se spune că le este tipică francezilor. Aleph mai este o lucrare colorată prin prezența unei partide bine utilizate de suflători și a multiplelor percuții de virtuozitate.

Mihaela Martin - maleabilitate și temperament spaniol

A urmat violonista Mihaela Martin în frumoasa Simfonie spaniolă de Edouard Lalo, o vioară foarte maleabilă suprapusă unei muzici exacte, pe cât de romantică în sentiment, pe atât de dramatică în încărcătură emoțională, amintind uneori de sonoritățile filigranate din Werther-ul lui Massenet sau de Paganini în momentele tehnice. Partea a doua, valsantă, aparent mai relaxată din pricina asocierii cu acest gen lejer, a fost de fapt aproape la fel de dificilă pentru instrumentul solist. Din a treia parte a început să se simtă caracterul hispanic al Simfoniei pentru vioară și orchestră de Lalo - spaniolă în temperament, ritm și melodii. Singura mișcare lentă este a patra, începută în tonuri funerare, dar în care efortul emoțional al solistei este la fel de mare. Ultima parte, cea celebră, a adus formula ostinato asemeni unui motor care ține muzica în mișcare. Mihaela Martin a cântat mereu cu pasiune și cu dăruire în Simfonia spaniolă de Edouard Lalo - ceea ce se cheamă un "tur de forță" pentru orice muzician - în urma căreia a ales să-și ia rămas bun cu un Bach polifonic și rotund.

O altfel de muzică de balet

Ultima piesă din program - scene din muzica baletului Tragedia Salomeei de Florent Schmitt. Genul acesta are ceva imediat recognoscibil; capacitatea de a descrie acțiuni și stări concrete, epice, istorice, notate într-un libret, este cu totul alta decât expresivitatea muzicii romantice în general, atât de ușor de așezat în structuri sugestive. Tragedia Salomeei de Florent Schmitt este dramatică, tensionată, într-o tonalitate minoră în cea mai mare parte a timpului, apăsată, cu multe momente de climax, sfârșită într-o atmosferă pe cât de neliniștită, pe atât de epuizantă.

Experiență și implicare dirijorală

Programul acesta francez a fost adus de dirijorul și muzicologul Alain Pâris, un șef de orchestră cu o gestică fibroasă, impacientată, extrem de adaptată muzicii pe care a condus-o cu experiență și implicare vizibile.


Maria Monica Bojin