ACUM:
13.00
Concertele Radio România Muzical
Înregistrări recente din fonoteca noastră.
Urmează: 14.00 Concertele lumii Primite prin intermediul Uniunii Europene de Radio.
Apoi: 15.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Cronici Înapoi

Rodelinda de Georg Friedrich Händel la Theater an der Wien

Bookmark and Share
Publicat: marți, 29 Martie 2011 , ora 13.31

Montarea acestei opere sub conducerea muzicală a deja legendarului Nikolaus Harnoncourt s-a anunțat ca un eveniment și a fost, într-adevăr, unul. Eșafodul solid pe care s-a construit producția este ansamblul Concentus Musicus, fondat de Harnoncourt în 1953 din muzicieni ai Orchestrei Wiener Symphoniker. Calitățile care i-au adus consacrarea s-au confirmat și acum: responsabilitate pentru fiecare sunet, o enormă exigență față de cântăreți. Din punct de vedere muzical, spectacolul a fost excepțional. Regia însă, semnată de Philip Harnoncourt, fiul dirijorului, a trezit unele semne de întrebare.

1725-2011, operă clasică - montare modernă

Pentru mine montarea a avut neîndoielnic o doză de inventivitate. Decorurile (Herbert Murauer) și lumina (Bernd Purkrabek) au adus un plus de plasticitate în elementul vizual, extrem de bine ritmat. Scena a fost permanent dinamizată de personaje mute, schițând actoricește planuri multiple de desfășurare și comentariu al acțiunii, astfel încât lungimea wagneriană a operei (trei ore și jumătate!) nu s-a simțit, de fapt. Primele două acte și în special primul au adus o cascadă de informație scenică.

Pe podiumul rotativ, amplasat pe o placă turnantă, decorurile constau din scheletul unei case de beton fără pereți, unde la diferite niveluri se întâmplă câte ceva. S-au derulat în același timp mai multe situații. Astfel, trăirile personajelor și reacțiile lor la întâmplări au fost povestite în paralel, în narațiuni întrepătrunse, ceea ce m-a făcut să mă gândesc la unele romane moderne, precum Întâlnire la catedrală de Mario Vargas Llosa. Asocierea este indusă și de mediul social, cu trimiteri la actualitatea imediată, unde se petrece acțiunea. Händel a scris Rodelinda în 1725, Philip Harnoncourt a montat-o în 2011, iar acest lucru nu a scăpat nimănui.

Clasic, pop?

Regina Rodelinda (cuceritor interpretată de australiana creolă Danielle de Niese) are profilul unei frumoase, temperamentale, curajoase soții de gangster. Este șantajată de uzurpatorul Grimoaldo (Kurt Streit) și își regăsește prin minune soțul crezut pierdut Bertarido (cu voce de contratenor întruchipat de Bejun Mehta). Cântăreții joacă precum actorii dintr-o piesă contemporană, cu tonul și gestica unei opere pop. De altfel, în al doilea rol feminin principal (Eduige) joacă mezzosoprana suedeză Malena Ernman, cunoscută pentru provocările pe care le-a lansat în zona de graniță dintre clasic și pop, și care a reprezentat Suedia la Eurovision în 2009 (cu piesa La voix). Nu doar Malena Ernman și Danielle de Niese au adus nervul necesar, condimentat cu picanterii erotice de regie. Muzica lui Händel oferă toată susținerea dramatică.

Detalii de regie versus Surâsuri ironice

Dacă acțiunea se petrece acum într-un cuib de rebeli, de clanuri mafiote sau de gangsteri, este în ordine, atâta vreme cât există coerență între muzică, subiect și scenă (și a existat). Ceea ce nu am înțeles (și din păcate a trezit destule surâsuri ironice) au fost câteva detalii de regie: aria de intrare a lui Bejun Mehta, de o frumusețe vibrantă, este secondată scenic de rugăciunea unui mahomedan care se mișcă penibil în ritmul lent al muzicii; același Bejun Mehta, într-un moment definitiv dramatic, intră într-un bazin de plastic gonflabil pentru a cânta "cu mine plâng izvoare și pârâuri", iar regele dezamăgit de refuzul Rodelindei se automutilează cu un cuțit într-un braț. Sigur, automutilarea este plauzibilă în mediul barbar (deși populat de oameni ai puterii) în care este imaginată acțiunea. Totuși, fără detalii de acest fel regia originală și dialogul contemporan propus de Harnoncourt tatăl și fiul cu Händel i-ar fi convins, poate, și pe cei care se mai îndoiesc încă de reușita operei Rodelinda.


Haiganuș Preda-Schimek