Concertul de ieri, joi, 17 martie 2011, a început într-o linişte deplină şi s-a terminat în aplauze pe care le suportai făcând eforturi să-ţi adaptezi auzul intensităţii lor. Liniştea s-a datorat momentului de reculegere pe care Filarmonica bucureşteană ni l-a cerut în memoria victimelor tragediei din Japonia. Aplauzele – tuturor muzicienilor implicaţi în concert.

Vioară şi voce – cele două „v”-uri dedicate ale serii

Mai întâi, Liviu Prunaru. Temperamental, hotărât, decis să cânte muzica până la ultimul sunet, s-o extragă din vioară până la ultima vibraţie, un virtuoz excelent fără a face vreun caz din aceasta, de-a dreptul armonic în instrumentul solo, cristalin în registrul extrem acut. L-am ascultat pe Liviu Prunaru în Concertul nr. 3 pentru vioară de Max Bruch, un Bruch agresiv, încrâncenat şi furtunos, cu schimbări bruşte de stare – în partea I; tandru, delicat, expansiv şi nostalgic în mişcarea lentă; ironic, încărcat la maxim de energie – în partea finală. Peste toate – trebuie să revin la vioara lui Liviu Prunaru care „cântă singură”, lejer, relaxat, plin de bucurie.

Corul Filarmonicii „George Enescu”, foarte bine pregătit, a participat la realizarea lucrării Sounds of the Ending Century de George Foca-Rodi, compozitor stabilit în Statele Unite. Muzica lui, modernă, trimiţând un pic spre romantismul târziu, cu text din genul recviemului, a captat şi a ţinut vie curiozitatea prin melodiile şi schimbările armonice surprinzătoare dar nu violente.

Final în victorie

Ultima lucrare - Simfonia a 4-a în fa minor de Piotr Ilici Ceaikovski, un alt tip de romantic decât Bruch: patosul şi energia sunt mai profunde, sonoritatea lor – mai plină, mai deznădăjduită, renunţarea mai dureroasă, căutarea mai disperată, nostalgia definitivă, dăruirea totală, victoria – finală. Şi nu uit că nu putem cu nici un chip face abstracţie de partea a 3-a, Scherzo pizzicato, unde Ceaikovski pare că respiră adânc şi se întoarce la copilăria inerent lipsită de griji.

E greu şi din punct de vedere psihologic să stai în faţa unei orchestre cu adaosuri temporare de solist şi cor mixt, timp de 2 ore.  Maestrul Horia Andreescu, expresiv în muzicalitate şi gestică, atent şi competent ca întotdeauna – a dirijat simfonia lui Ceaikovski fără partitură – se simte neîndoielnic bine în faţa marelui aparat instrumental şi, la fel de limpede, îi face şi pe muzicieni să se simtă bine.