ACUM:
17.00
Perpetuum mobile
Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Coincidența contrariilor în muzica spaniolă

Bookmark and Share
Publicat: joi, 17 Februarie 2011 , ora 15.20
Considerați, împreună cu Enrique Granados, marii compozitori spanioli din prima jumătate a secolului 20, Isaac Albeniz și Manuel de Falla au îmbinat folclorul cu procedeele muzicii occidentale. Inspirația folclorică este evidentă în repetitivitatea temelor și a motivelor melodice, și aici am găsit un paradox al acestui tip de muzică, anume cea tradițională: deși reluată mereu identic și deci complet previzibilă, o asculți cu plăcere mereu proaspătă, fără să ajungi la sațietate.

Albeniz și de Falla folosesc amândoi o tehnică de compoziție în care sonoritățile disonante creatoare de tensiune și agitație se relaxează brusc în câte un acord foarte consonant, armonios, ca și când muzica însăși s-ar odihni. Compozitorii se mai apropie și prin aceea că ambii fac ca pianul să pară că are mai multe clape și că poate produce mai multe sunete decât în mod normal; lucrările lor sunt greu de cântat din pricina multiplelor planuri sonore suprapuse din care trebuie scoasă, îndepărtată sau agresiv prezentă, melodia principală.

Pe muzica interpretată în 16 februarie 2011 la Ateneul Român de Rosa Torres-Pardo, selecțiuni din Suita Iberia de Isaac Albeniz, Patru piese spaniole și Amorul vrăjitor de Manuel de Falla, s-ar fi putut imagina foarte ușor un dans în care se rotesc aprins faldurile unei rochii largi. Dar aceeași muzică evocă peisaje - fie ele deșertice sau întindere a mării - extrem de melancolice, unde te simți singur. Chiar dacă bine ascunsă uneori sub focul amețitoarelor ritmuri spaniole, această undă de tristețe a existat în toată muzica auzită aseară; a reapărut cu permanență de inexorabil - expresia unui sentiment de dezolare, de lumină cenușie a unei dimineți de iarnă, de gust amar pe care îl lasă orice exces.


Maria Monica Bojin