ACUM:
23.30
Sunete contemporane
Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Urmează: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...
Apoi: 0.55 Imnul de stat

Arhivă : Cronici Înapoi

Opera Bastille, Francesca da Rimini, 31 Ianuarie

Bookmark and Share
Publicat: marți, 8 Februarie 2011 , ora 15.21

Nietzsche a spus că nu există operă care să provoace acea fascinație periculoasă și acel simț suav și înfricoșător al infinitului ca Tristan și Isolda de Wagner. Însă, o jumătate de secol mai târziu, în 1914, a fost creată opera Francesca da Rimini, scrisă de compozitorul italian Riccardo Zandonai. Aceste elemente sunt foarte prezente în capodopera lui pentru că a fost influențat de Wagner, dar și de curentul simbolist care avea o fascinație pentru senzualitate, pentru frumusețea fatală, pericol și moarte. Francesca da Rimini este unul dintre personajele lui Dante din Divina Comedie al cărui destin tragic, împreună cu iubitul Paolo, fratele soțului, este asemănător cu cel al Isoldei. Îi lipsește doar elixirul.

La Opera Bastille, unde opera este cântată acum pentru prima oară, scenograful Giancarlo del Monaco ne teleportează în această lume dramatică și misterioasă. O ceață ușoară și o natură incredibilă ne întâmpină în primul tablou care este de-a dreptul o pictură simbolistă. Dar în această grădină paradisiacă, unde oamenii se plimbă cu nonșalanță, florile ascund venin; așa cum accentele muzicii anunță neîncetat primejdia. Costumele și decorurile următoare inspirate din arhitectura Renașterii sunt luxuoase. Orchestra a fost și ea un element din decor. Dirijată de Daniel Oren, ansamblul a fost destul de discret, dar nu a fost lipsit de lirism sau de caracter.

Cântăreții au fost aleși pe măsură. Francesca, adică Svetla Vassileva, este o tânără frământată dar demnă, a cărei voce elastică se pliază tutoror nuanțelor. Nu este și cazul frumosului Paolo, cântat de Roberto Alagna, care a fost mai emoționant în jocul de scenă decât în ariile de dragoste. George Gagnidze a făcut să tremure audiența în rolul soțului trădat, iar Cornelia Oncioiu a captivat-o cu bogăția timbrului ei și blândețea potrivită rolului. I-a dat o aură deosebită acestei slujnice discrete - La Schiva - care în final îi unește pe iubiți. Caricatura gelosului Malatestino, fratele mai mic, dă sfârșitului abrupt un aer comic, chiar dacă nu destul pentru a rupe vraja.


Alexandra Diaconu