ACUM:
13.00
Concertele Radio România Muzical
Înregistrări recente din fonoteca noastră.
Urmează: 14.00 Concertele lumii Primite prin intermediul Uniunii Europene de Radio.
Apoi: 15.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Cronici Înapoi

Stagiunea de marți seara

Bookmark and Share
Publicat: joi, 25 Februarie 2010 , ora 13.58
O nouă ediție a Stagiunii de marți seara, s-a desfășurat la Sala Mică a Ateneului Român, pe 23 februarie 2010. Încă de la început, vârsta tinerei pianiste Adela Liculescu și programul anunțat – destul de dificil, ne-au trezit curiozitatea.

Recitalul a cuprins patru sonate: Sonata în mi bemol major de Joseph Haydn, Sonata op.53 în do major “Waldstein” de Ludwig van Beethoven, apoi după o scurtă pauză Sonata nr.2 în si bemol minor de Frédéric Chopin și Sonata nr.4 in fa diez major de Aleksandr Skriabin.

Tânăra pianistă Adela Liculescu s-a născut în 1993 și este elevă în clasa a X-a la Liceul de artă “Marin Sorescu” din Craiova, clasa Mariana Ilie.

S-a perfecționat la cursuri de măiestrie cu pianiștii Walter Krafft, Csiky Boldizsàr, Mihai Ungureanu, Vlad Dinulescu, Diana Ketler, Sylviane Deferne, Mirabela Dina, Tamas Vesmas.

A câștigat premiul I la concursuri internaționale, precum “Carl Filtsch” (Sibiu), “Rovere d’Oro”(San Bartolomeo al Mare, Italia), “Craiova Piano”, “Pro Piano”(București) și la olimpiadele naționale de interpretare.

În iulie 2002, a participat la un concert pentru tineri interpreți, organizat de Münchener Musikseminar la Filarmonica Gasteig din München, iar în 2004, a participat la cursuri de pian la München, precum și la două concerte la Lenggries și Murnau în Germania.

În 2005, tânăra pianistă a susținut, alături de alți câțiva tineri români, un minirecital pe prestigioasa scenă a Filarmonicii Gasteig din München, cu prilejul „Zilelor Culturii Române” la München.

Ca solistă, Adela Liculescu a concertat alături de Orchestra Filarmonicii din Craiova, cea a Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian”, iar în 2008, ca laureată a concursului “Premiile Orange pentru tineri muzicieni” a interpretat Concertul nr.5 de Ludwig van Beethoven. De asemenea, cu aceeași ocazie, a interpretat muzică de cameră în compania renumitului violonist italian Domenico Nordio, membru al juriului.

A participat ca pianistă în cadrul emisiunii Muzicieni de azi, muzicieni de mâine. A susținut recitaluri și pe scenele Filarmonicii “Thalia” din Sibiu, a Filarmonicii din Craiova, precum și în deschiderea concursului “Carl Filtsch”, în Piața Festivalului “George Enescu”, la Palatul Albrizzi din Veneția, la vila Carlotta din Tremezzo (Como, Italia).

În seara zilei de 23 februarie 2010, Adela Liculescu a susținut un recital dificil, dar usurința cu care a interpretat cele patru sonate a uimit. Tehnica pe care o posedă este una foarte bună, forța, dar și sensibilitatea o ghidează. Ba mai mult, la final a oferit un bis „La Valse” de Maurice Ravel, demonstrând că deține resurse foarte mari, o ardoare și un temperament rar întâlnite. Poate putem constata puțin prea multă grabă în interpretarea lucrărilor, dar probabil energia debordantă a vârstei ar putea să fie de vină... Desigur, odată cu trecerea anilor, muziciana va reuși să stăpânească această energie și cu siguranță va reuși lucruri minunate în viitor.

Din păcate, starea pianului de pe scena Sălii Mici a Ateneului nu este una foarte bună și acest lucru a fost în defavoarea calității sunetului.
Adriana Nițu