ACUM:
17.00
Perpetuum mobile
Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Chopin, la Ateneu, Re-imaginat de Ivo Pogorelic - Interzis conformiștilor!

Bookmark and Share
Publicat: marți, 26 Octombrie 2010 , ora 10.10

 

Un recital Chopin atipic, dar în sensul excepțional al termenului; a contrazis cele mai multe dintre așteptările obișnuite legate de muzica autorului romantic polonez, dar a făcut asta într-un mod memorabil! Îl puteai fie iubi, fie urî pe Pogorelic, în dimineața zilei de duminică, 24 octombrie 2010; eu încep spunându-vă că nu am avut cum să-l urăsc!

În rezumat, Ivo Pogorelic a pledat pentru un Chopin cu totul diferit de acea experiență sonoră pur agreabilă, lejer liric-melancolică pe care și-a asociat-o, în timp; în orice caz, pentru Pogorelic, Frédéric Chopin s-a situat, în acel recital, la ani lumină de reprezentarea romanțioasă, ușor frivolă chiar, căreia i-au fost și îi sunt încă fideli numeroși interpreți.

Reîntorcându-ne în timp cu 30 de ani, să reamintim că, în 1980, Pogorelic devenea faimos, ca pianist, printr-un aparent usturător eșec: nu era admis în finala Concursului Internațional "Frédéric Chopin" de la Varșovia, fapt ce a determinat violenta reacție a Marthei Argerich și a lui Nikita Magaloff, care au părăsit atunci juriul; Martha Argerich l-a considerat pe Pogorelic drept "un geniu, un poet sublim al pianului", evident neînțeles atunci și sancționat ca atare.

Nonconformismul artistului este astăzi marcă personală, dar acest aspect poate că îi dăunează în chiar zona pe care Ivo Pogorelic o socotește ca fiind esențială: cea a mesajului demersului său muzical, umbrit de faima propriei excentricități.

Pogorelic a ales, pentru recitalul de la București, un program Chopin cu pagini puțin cântate și probabil necunoscute publicului bucureștean, de vreme ce acesta nu a avut nicio reacție la finalul lor (cu o excepție, cred): Nocturnele op. 62 nr.2, op. 55 nr.2, Poloneza op. 40 nr.2 și, la final, Sonata nr.3 op. 58; un program al discreției interiorizat-confesive transformat de Pogorelic într-o prelegere de filosofie, într-un spectacol de reflecții pe teme grave, redate în spectrul mai degrabă întunecat al limbajului muzical. Viziunea lui Pogorelic este sumbră, distantă, cerebrală, dar perfect coerentă în aceste date, lăsând doar rar să se întrevadă raze de lumină care, însă, nu par să fie nicidecum raze de speranță; iar optimismul, exuberanța, exaltarea au fost în mod sigur notele care ar fi putut entuziasma auditoriul, accente pe care Pogorelic nu și le-a dorit pentru că, așa cum spunea în interviul pe care ni l-a acordat, el nu servește publicul, fiindu-i dator doar compozitorului.

Din punct de vedere pianistic, recitalul său a fost, dacă mai era cazul s-o spunem, strălucita demonstrație a unui Mare Maestru al claviaturii; preferă nuanțele întunecate, intime, estompate, dar ce capacitate are să nuanțeze în acest spectru! Și ce abilități de politimbralitate arată că posedă, de rafinament expresiv.

Da, a fost un Chopin nonconformist în sensul în care poate ne-am obișnuit dar memorabil, interpretat cu mijloace aproape impresioniste, cu numeroase licențe pe care Ivo Pogorelic și le-a asumat, așa cum își asumă aura de rebel al claviaturii încă de la începutul carierei sale. Și, dacă pentru dumneavoastră a asculta un recital Chopin înseamnă să căutați și altceva, cu totul altceva decât ceea ce știați deja din nenumăratele imprimări preferate cu opera artistului polonez, probabil că i-ați fi rămas recunoscători lui Ivo Pogorelic duminică, 24 octombrie, fie și numai pentru originalitatea de a găsi un drum nou, și nu tocmai comod, de a cânta muzica lui Frédéric Chopin.

Pogorelic înseamnă, oricum, un motiv de a aplauda un artist de categorie grea care a ales să înoate uneori - sau cel mai adesea - împotriva curentului. Am beneficiat de o invitație pentru a participa la recitalul său, însă dacă va reveni la București, va fi oricând onoarea mea să plătesc un bilet pentru a-l reasculta pe Ivo Pogorelic.

Ștefan Costache