ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Cronici Înapoi

Opera Comică pentru Copii în turneu la Nurnberg

Bookmark and Share
Publicat: luni, 5 Iulie 2010 , ora 14.20
În perioada 26 - 27 iunie 2010 s-a desfășurat la Nürnberg Festivalul României, eveniment aflat la cea de-a șasea ediție în organizarea Asociației româno-germane Romanima. Comunitatea românească de la Nürnberg este într-adevăr impresionantă, numărând aproximativ 40.000 de persoane.

De altfel, peste 60% din locuitorii vechiului oraș german sunt străini și, plimbându-te pe străzile pietruite ale Cetății, ai ocazia să auzi foarte des limbile română, turcă, italiană sau rusă, aproape la fel de des ca germana. Explicația constă în faptul că după cel de-al doilea război mondial, orașul, distrus aproape complet, a fost refăcut de imigranți, poate și de aceea aici a funcționat o bună perioadă de timp principalul Birou de imigrări al Germaniei.

În acest context, un festival dedicat marii comunități românești era mai mult decât binevenit. Categoric că vedetele acestei ediții a Festivalului României de la Nürnberg au fost Stela Popescu și Opera Comică pentru Copii, companie condusă de criticul muzical Smaranda Oțeanu-Bunea, care împreună au oferit două spectacole foarte gustate de publicul prezent în Piața Sf. Iacob. Încercați pentru o clipă să vă imaginați atmosfera: zeci de mese lungi din lemn, verzi, pline de oameni cu beri, mici și bratwursti în față, un soare puternic, arzător și din când în când inevitabilele vuvuzele - doar suntem în plin campionat mondial de fotbal, iar nemții sunt niște microbiști înfocați. Nu este foarte ușor pentru un artist ca în asemenea condiții să capteze și să mențină atenția publicului, dar iată că soliștii Operei Comice pentru copii, prezenți pentru prima oară la acest festival, alături de Stela Popescu au reușit să captiveze spectatorii gălăgioși, mai întâi cu muzicalul Coana Chirița pe muzica lui Alexandru Flechtenmacher și ulterior cu spectacolul Primăvara magnoliilor, un mozaic de arii din opere și operete celebre, canzonete, sonorități moderne și dansuri etno foarte dinamice.

Alături de Stela Popescu, aclamată la fiecare apariție, s-au mai remarcat soliștii vocali Rodica Ocheșanu, Ioana Damian, Andrei Lazăr, Daniel Filipescu, Vicențiu Țăranu sau Nicolae Lupu. La fel de apreciați au fost și dansatorii Operei Comice pentru copii, dintre care îi amintim pe Theodora Munteanu, Andrei Ardeleanu, Mihai Pricope, Claudia Iagăr sau Daniel Manea. "Bravo România!" se auzea din când în când din rândul publicului după câte un dans sau o arie. "Bravissimo" este de altfel și numele premiului pe care Asociația româno-germană Romanima l-a înmânat la închiderea festivalului directoarei Operei comice pentru copii, doamna Smaranda Oțeanu Bunea. Și Stela Popescu a primit, de asemenea, o importantă distincție din partea aceleeași organizații, diploma de Cetățean de onoare al orașului Nürnberg.

O întâmplare fericită a făcut ca exact în minutele în care se desfășura spectacolul Primăvara magnoliilor, Germania să învingă nimicitor Anglia la fotbal, exploziile de bucurie ale nemților după fiecare gol contopindu-se cu aplauzele celor care urmăreau evoluția artiștilor bucureșteni. Și să nu vă imaginați că printre ei erau doar români. Mi-a atras atenția un biciclist neamț care s-a oprit din mers să urmărească dansurile și ariile din Primăvara magnoliilor. La fiecare gol al Germaniei se urca pe bicicletă și se deplasa câțiva metri în spate, acolo unde pe un ecran uriaș putea viziona reluarea fazei, pentru ca ulterior să revină pe aceeași bicicletă în fața scenei festivalului.

Destul de edificator, nu-i așa? "S-ar putea spune că i-ați purtat noroc Germaniei astăzi" comenta la final unul dintre organizatorii evenimentului. Un succes? Cu siguranță că răspunsul este afirmativ, nu doar prin prisma reacției entuziaste a publicului, ci și datorită reiterării invitației din partea organizatorilor de a reveni și la următoarele ediții.

Pe soliștii ansamblului bucureștean îi puteți revedea începând cu data de 17 iulie 2010 în cadrul proiectului București, cartier de vară inițiat de Primăria Capitalei, proiect ce se va desfășura în patru parcuri bucureștene.


Ioana Marghita