În cadrul celei de-a doua ediţii a Stagiunii Muzica la Palatele Brâncoveneşti s-a desfăşurat în data de 30 mai 2010, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, un recital pianistic dedicat bicentenarului naşterii compozitorilor Frédéric Chopin şi Robert Schumann, susţinut de Ioana Maria Lupaşcu, pianistă cu studii la Conservatoarele din Bucureşti, Lausanne, dar şi la Academia Europeană de Muzică din Italia. Pe parcursul unei ore am avut astfel prilejul de a călători virtual în trecut, până în secolul XIX, când geniul - sortit unui destin tragic - era privit deopotrivă cu admiraţie şi rezervă.

Lucrările selectate de pianista Ioana Maria Lupaşcu din creaţia compozitorilor aniversaţi au conturat două ipostaze, diferite şi totuşi complementare din punctul de vedere al limbajului muzical, ale suferinţei umane: virtuozitatea tehnică s-a împletit cu sentimente precum zbuciumul interior şi resemnarea meditativă în Poloneza op. 26 nr. 2 în mi bemol minor, Andante spianato şi Marea poloneză briantă op. 22 de Frédéric Chopin, în timp ce Carnavalul vienez de Robert Schumann a redat, printr-o serie de "crochiuri" muzicale, o întreagă paletă a trăirilor sufleteşti, de la încrâncenare şi seninătate până la incertitudine şi speranţă.

Dacă după-amiaza muzicală de la Mogoşoaia ar putea fi rezumată într-un singur cuvânt, atunci probabil că acesta ar fi "contrast": cel timbral, sugerat prin intermediul a două planuri - "ideile fixe" în ostinato din registrul grav al pianului şi expresivitatea melodică din registrul acut, amintind parcă de candoarea copilăriei - dar şi cel dintre mesajul grav al muzicii Romantismului şi entuziasmul publicului de a fi asistat la un eveniment muzical de ţinută.

Ce semnificaţie a avut pentru pianista Ioana Maria Lupaşcu prezenţa într-un astfel de cadru, ne-a spus chiar aceasta:

«M-am simţit foarte bine în acest cadru, mai ales că anul trecut am asistat, din public, la recitaluri din cadrul Stagiunii Muzica la Palatele Brâncoveneşti. Acum am avut pentru prima oară prilejul de a cânta la Mogoşoaia, iar din punctul de vedere al repertoriului pot spune că a fost o premieră - am cântat în public pentru prima oară muzica celor doi compozitori aniversaţi în acest an, Frédéric Chopin şi Robert Schumann. Cu această ocazie mi-am îmbogăţit repertoriul cu o experienţă pe care până acum am trăit-o doar în particular, acasă, în timpul studiului. Pianul pe care am cântat este un instrument foarte bun, foarte egal, care nu "ţipă", poate reda culori timbrale diverse, fine şi ajută pianistul.»

Se poate face o paralelă între cele două limbaje muzicale, ale lui Chopin şi Schumann?

«Deşi ambii compozitori sunt reprezentanţi ai Romantismului, muzica lor este diferită - Chopin este visător şi introvertit, în timp ce Schumann dă frâu liber pasiunii; şi mai este ceva ce eu, ca pianist, resimt: faptul că el a fost bolnav se observă în scriitura lui, în felul cu totul genial în care "fuge" de la o idee la alta; această tulburare se reflectă în muzica sa.»