ACUM:
13.05
Polifonii
Universal și românesc, creație și interpretare.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Joshua Bell, uimitor cavaler al “Cruciadei culturii“

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 12 Mai 2010 , ora 13.47

Că avea să fie una dintre cele mai importante seri de concert ale actualei stagiuni, nimeni nu cred că avea vreun dubiu. Publicul românesc îl cunoștea deja din cele două apariții recente din Festivalul Enescu (2007 și 2009), atunci când pur și simplu a electrizat sala cu evoluția sa în partituri de concert.

De altfel, nici nu era necesar să-l mai fi ascultat înainte, era suficient doar să-i cunoști biografia extrem de bogată, uimitoare chiar pentru un muzician care totuși nu are decât 42 de ani.

Da, Joshua Bell este cu adevărat un superstar și faptul că l-am putut asculta la Ateneul Român în 11 mai 2010 a fost un adevărat privilegiu și o bătălie câștigată împotriva urâtului.

Pot spune că am trăit seara acestui recital ca și cum m-aș fi urcat pe o scară către Parnasul muzicii. Am pornit cu o reținută și cristalină Sonată KV 454 de Wolfgang Amadeus Mozart și am continuat cu o impetuoasă Sonată op.30 nr.2 de Beethoven, unde Joshua Bell, secondat de pianistul Sam Haywood, părea să fie prin sonoritatea plină, uneori parcă orchestrală, cu totul altul decât în mult mai eterata sonată mozartiană.

Un pas mai sus, în partea a doua, care a debutat cu o lucrare de secol XX: Sonata de Maurice Ravel, în care cei doi protagoniști au știu să exploateze foarte bine (era de așteptat) tușele jazzistic-americane ascunse în partitura impresionistului francez.

Oarecum atipic pentru un recital cameral, programul a inclus în final două lucrări contrastante cu restul programului, ca și cum bisurile ar fi fost oferite înainte de final. Puteai să vezi pur și simplu stepa rusească în minunata Meditație din Suita Amintiri dintr-un loc drag de Piotr Ilici Ceaikovski, pentru a fi apoi transportat în cu totul altă lume, cea a virtuozități strălucitoare, din Introducerea și Tarantella lui Pablo de Sarasate. Răspunzând aplauzelor entuziaste ale unei săli umplute până la refuz, Joshua Bell și Sam Haywood au oferit un singur bis, o transcripție după Nocturna op.9 nr.1 de Frederic Chopin, dedicată aniversării celor 200 de ani care se împlinesc în 2010 de la nașterea compozitorului.

Coborând treptele Ateneului, mă gândeam că pentru a ajunge să cânți așa cum o face Joshua Bell nu este necesar doar talent și studiu, pentru că chiar nenumărate ore de repetiții nu pot avea ca rezultat stăpânirea instrumentului așa cum am auzit-o la Joshua Bell. Totul este șlefuit cu minuție: de la imperceptibilul pianissimo din acut, ce te suspendă parcă într-un paradis al muzicii, până la fortele ce sună cvasiorchestral, de la susținerea unei fraze lente, până la viteza unui pasaj de virtuozitate.

Este nevoie de mai mult decât talent pentru a fi un Joshua Bell și am trăit sentimentul că sunt privilegiată că am fost la Ateneu să-l ascult în 11 mai.

Desigur, pentru a supraviețui în lumea de astăzi a interpretării mondiale, îți trebuie și muncă, și genialitate, și noroc și o mașină puternică de marketing. Însă lecția lui Joshua Bell pentru toți profesioniștii muzicii din România este că șansa de afirmare o au, în primul rând, cei care își doresc să atingă perfecțiunea și care au într-adevăr conștiința profesiei lor.

Iar pentru publicul românesc, pentru cel din București în special, Joshua Bell a demonstrat mai multe lucruri: că e rentabil să plătești un bilet pentru a rămâne cu impresie puternică, poate pe viață, că merită să vină și la viitoare episoade muzicale din "Cruciada culturii", pentru că muzica, dincolo de oricare cuvinte, vorbește direct unui suflet care cu siguranță mai există în fiecare dintre noi.

Iar pentru cei care nu au reușit să-l asculte live pe Joshua Bell, cât de curând, extrase din acest minunat recital, vor putea fi ascultate la Radio România Muzical.

Cristina Comandașu


Cruciada culturii - o luptă pentru frumos inițiată de Fundația ArtEst și de Agenția de Vise - a continuat în seara de 11 mai 2010 la Ateneul Român. După ce în urmă cu doar câteva luni pe aceeași scenă a putut fi ascultată violonista Sarah Chang, ieri numele la fel de cunoscut al lui Joshua Bell a figurat pe afiș. Violonistul american a cântat la București în compania pianistului Sam Haywood, din Marea Britanie.

Am simțit pe tot parcursul recitalului propus de cei doi că temperamentele lor artistice sunt aproape diametral opuse. Joshua Bell este extrem de energic, expansiv, dionisiac dacă vreți, în vreme ce Sam Haywood are o apariție pe care aș numi-o discretă, însă nicidecum ștearsă - apolinică. Recitalul s-a deschis cu Sonata în Si bemol major de W.A. Mozart, interpretată cu accente romantice, dar de bun-gust, poate pe alocuri un pic prea dramatice pentru a se încadra în ceea ce ne place să numim în general «stil clasic».

Știind că în program sonatei de Mozart îi urmează o alta, semnată Beethoven, mă întrebam cum va fi abordată această partitură, scrisă de compozitorul german în aceeași perioadă și în aceeași tonalitate - do minor - cu cel de-al treilea concert pentru pian, dar și cu simfonia "Eroica". Și iată că înaintea primelor sunete privirea lui Joshua Bell a devenit tăioasă și aproape străină de această lume, pregătită să se avânte în lumea sonoră agitată și plină de contradicții din partitura sonatei op. 30 nr. 2.

După pauză ne-au așteptat clipe de și mai mare răsfăț, pentru că Sonata în Sol a lui Ravel, Meditația lui Ceaikovski și Introducerea și Tarantela de Pablo de Sarasate sunt, ca atmosferă, departe de lumea întunecată a sonatei beethoveniene. Jucăușă și plină de imaginație a fost interpretarea Sonatei de Ravel - ce se apropie, mai ales în părțile a II-a și a III-a de lumea jazz-ului american, în vreme ce Meditația din ciclul Amintiri dintr-un loc drag de Ceaikovski a adus un contrast de atmosferă, fiind contemplativă. Recitalul nu se putea încheia decât cu un opus de mare virtuozitate, iar Joshua Bell și Sam Haywood au ales, după cum vă spuneam, Introducere și Tarantela de Pablo de Sarasate.

Final am zis??? Nu! Nu așa se încheie un eveniment muzical ce îl are protagonist pe unul dintre cei mai importanți violoniști ai momentului. Nu așa se încheie un recital în care o sală arhiplină aplaudă în picioare minute în șir. Ci cu un bis. Și pentru că este anul Chopin - am ascultat o Nocturnă.

Irina Cristina Vasilescu

Imagini de la eveniment Ovidiu Huiban