ACUM:
17.00
Perpetuum mobile
Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Muzica lui Cantemir la Paris

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 3 Februarie 2010 , ora 16.04
Pe 3 februarie 2010 am asistat la “Cité de la Musique” din Paris la un concert de excepție, intitulat Paris-Istanbul, ce a făcut parte din seria “Orientalisme”, a evenimentelor culturale dedicate Turciei (care se desfășoară între iulie 2009 și martie 2010).

Franța oferă în fiecare an câte unei națiuni ocazia de a se “exprima”, de a-și expune valorile, iar Anul Turciei a adus pe scenele franceze evenimente de o calitate indiscutabilă.

Concertul din 3 februarie 2010 ne-a oferit, conform subtitlului, “Muzicile Curții Otomane în dialog cu tradițiile sefarde și armenești” o destul de mare varietate etnică și stilistică.

L-a avut în prim-plan pe Jordi Savall (foto) (care a cântat la viela cu arcuș, la liră, la rebab și a asigurat coordonarea muzicală). De altfel, Savall nu a fost singurul poli-instrumentist al serii dintre cei 15 muzicieni prezenți pe scenă, majoritatea cântând la cel puțin 2 instrumente.

Aș dori să menționez câțiva dintre acești artiști, care m-au impresionat prin profunzimea trăirilor și credința cu care fac muzica: am remarcat pe Hakan Gyungyor (care a cântat la quanun – țitera de sorginte arabică), pe Fahretin Yarkin (care ne-a delectat cu tonuri și culori pe care n-am fi bănuit că e capabilă să le producă o simpla tamburină), și în mod special pe Gheorghi Minasian, care a reușit să farmece publicul, cu un singur sunet! Realmente, am simțit cum ni se taie respirația chiar și numai atunci când acest mare muzician a ținut doar isonul pentru un mai tânăr coleg cu care a cântat un duo de duduk-uri (dudukul fiind un instrument de suflat tradițional armenesc și turcesc).

Am fost de asemenea impresionat de solourile lui Dimitri Psonis (care a cântat la santur – strămoșul țambalului – și trebuie să recunosc că este pentru prima dată când văd pe cineva cântând la santur cu baghete de metal; ceea ce face sonoritatea mai strălucitoare, dar nu mai stridentă, ci păstrează aceeași “dulceață” a sunetului)…

Și nu în ultimul rând am remarcat - cu uluire aș putea spune -, cum Pedro Esteban mai degrabă mângâie darbuka și alte instrumente de percuție, efectul sonor fiind (probabil datorită și acusticii absolut de excepție a sălii) aproape paradoxal: am avut senzația că o simplă atingere creează o undă sonoră mult mai “voluminoasă” decât ceea ce se poate vedea ca procedeu fizic de producere a sunetului…

Bănuiesc că publicul a avut aceeași mică dezamagire ca și mine, datorată faptului că Kudsi Ergunner, marele, uriașul Ney-ist Sufi (Ney-ul fiind strămoșul arab al flautului) a cântat foarte puțin în acest concert – și ne-am fi dorit mult să ne putem lăsa răpiți de suflul său de geniu…

Vă voi mai spune, în încheiere, că am fost surprins plăcut de un alt lucru: atât în prezentarea făcută în programul de sală, cât și prin viu grai, Jordi Savall a ținut să menționeze: “Pentru demersul nostru din această seară, excepționalul document “Cartea Științelor Muzicale” a Prințului român Dimitrie Cantemir (această inestimabilă culegere de 355 de compoziții, dintre care 9 îi aparțin lui Cantemir și sunt transcrise într-o notație inventată de el însuși), ne-a servit ca sursă fundamentală a cunoașterii teoriei, formelor și stilurilor muzicale din acea vreme”.
Andrei Kivu