ACUM:
10.00
Grădina de... sunete
Marea muzică, dincolo de cuvinte: într-o grădină paradisiacă.
Urmează: 11.55 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.
Apoi: 11.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Festivalul Rezonante, Viena

Bookmark and Share
Publicat: duminică, 24 Ianuarie 2010 , ora 16.29
La Konzerthaus, în capitala Austriei, s-a încheiat duminica, 24 ianuarie, Festivalul de muzica veche "Rezonante", ce a debutat în 16 ianuarie 2010, un festival care de mai multi ani a reusit sa devina un reper pe afisul vienez în sezonul de iarna. Atât iubitorii, cât si cunoscatorii acestui gen sunt atrasi de programele ingenioase si de formatiile de buna calitate, care se întâlnesc timp de o saptamâna si dau stralucire unui repertoriu mai putin cunoscut. La actuala editie au fost invitati artisti precum Ton Koopman si Jordi Savall, ansambluri printre care La symphonie du Marais condusa de Hugo Reyne sau Capella della pietà de'Turchini dirijata de Antonio Florio.

Programele au avut ca element de legatura tema focului, a flacarilor. Rezonante 2010 a stat asadar sub semnul incandescentei, fiind vorba fie despre înflacarata muzica spaniola, despre dogoarea iubirilor cavaleresti, despre incendii în asedii si batalii, despre ruguri aprinse, purgatoriul lui Dante sau despre simple fulgere din bogata recuzita a operelor baroce.

Am asistat la doua concerte sustinute de ansamblul La symphonie du Marais dirijat de Hugo Reyne, respectiv de ansamblul italian Mala Punica condus de Pedro Memelsdorff. Între muzica franceza de la curtea Regelui Soare si cea italiana din vremea lui Petrarca, atât de diferite ca stil si ca maniera de compozitie, am remarcat un element comun, desigur nu în muzica însasi, ci în prezenta scenica a vocalistilor.

Am observat cu savoare, la fel ca toti cei aflati în sala, ca anumite stari de spirit (numite în limbajul de specialitate afecte) sunt subliniate de interpreti prin gestica, prin discrete interventii instrumentale, la fel cum sunt accentuate si efectele umoristice sau imitatiile zgomotelor din natura. Acest tip de subtila regie muzicala practicata în trecut, s-a pierdut, a fost uitata în decursul secolelor si este reînviata de ansamblurile moderne specializate în muzica medievala si baroca, demonstrând, spre bucuria noastra, ca spectaculozitatea, oricât de înflacarata, poate fi dobândita pe scena si fara forta si agresivitate.
Haiganus Preda-Schimek