"Portret muzical", acesta ar fi cel mai nimerit titlu pentru a defini manifestarea ce a avut loc în seara zilei de 1 aprilie 2009 la Institutul Francez din capitala, când dirijorul Alain Pâris a vorbit despre compozitorul Henri Dutilleux. Alain Pâris a fost invitat sa dirijeze Orchestra Filarmonicii "George Enescu", iar programul ce va fi prezentat publicului sâmbata si duminica (4-5 aprilie 2009), va cuprinde una dintre cele mai importante compozitii ale lui Dutilleux, si an ume lucrarea Temps.Espace.Mouvement.
La peste 93 de ani, compozitorul Henri Dutilleux este atât de activ încât nu doar se dedica asiduu activitatii componistice, nu doar dirijeaza, dar merge sa audieze chiar si câte doua concerte pe seara. De o luciditate rar întâlnita la o vârsta atât de înaintata, Dutilleux declara: "Îmi doresc sa muncesc ca sa ajung sa compun ceva cu adevarat pur si personal, ceva care sa nu poarte nicio influenta, ceva nemaiauzit. Asta este ceea ce ma tine în viata!". Alain Pâris a tinut de altfel sa sublinieze ca muzica pe care Dutilleux a compus-o de-a lungul timpului nu poate fi încadrata în vreo orientare sau "moda" artistica. "Poetul sunetului", asa cum este supranumit compozitorul nonagenar, scrie fara sa caute succesul, este foarte scrupulos si perfectionist, nu livreaza niciodata o compozitie fara sa fie pe deplin încredintat de calitatea ei deosebita. Efectele surprinzatoare, emotionante au fost apreciate de mari nume ale scenei muzicale mondiale precum Isaac Stern, Mstislav Rostropovici, care s-au grabit sa interpreteze si sa dirijeze lucrarile compozitorului francez.
Prezentarea facuta de Alain Pâris a fost una foarte organizata. A urmarit îndeaproape dezvoltarea artistica a compozitorului ilustrând fiecare etapa fie cu fragmente sonore, fie cu interviuri date diferitelor publicatii sau posturi de radio ori televiziune.
La final, Alain Pâris a acceptat sa ne spuna câteva cuvinte despre cel pe care l-a considerat întrucâtva un idol:


Cum s-a produs apropierea dumneavoastra de muzica lui Henri Dutilleux?

Întâlnirea noastra a avut loc cu destul de mult timp în urma pe la începutul anilor 60. Cred ca tocmai îmi terminasem studiile si, ca orice tânar la începutul unei cariere, încercam sa am contacte cu cei mai mari maestri, care înca erau în floarea vârstei. La acel moment, Dutilleux era în plina forta si am avut ocazia sa îl întâlnesc. Eram fascinat de el, adoram sa îi urmaresc activitatea. A fost si este un om foarte deschis, foarte binevoitor fata de tinerii muzicieni aflati la începutul carierei. Puteai sa îi telefonezi, sa îl întrebi "Maestre, îmi dati voie sa vin sa va vizitez? as vrea sa va consult într-o problema.", iar el accepta întotdeauna, nu exista nicio problema. Iata ca de atunci si pâna acum situatia nu s-a schimbat.


Este dificil pentru un dirijor sa dirijeze lucrarile lui Henri Dutilleux?

Foarte dificil, muzica sa este foarte dificila, pentru ca este foarte bogata, foarte complexa si cere o munca enorma. Însa orchestrele profesioniste îsi gasesc imediat reperele pentru ca partitura este extraordinar de bine scrisa. Acum câteva zile ma aflam în compania prim-oboistului Orchestrei din Paris. Este un om care a cântat de "n" ori muzica lui Dutilleux si mi-a spus "De fiecare data când Orchestra din Paris are în program vreo lucrare de-a lui Dutilleux, reiau toate partiturile, lucrez din nou la toate momentele de solo". Deci muzica lui este complicata si cere subtilitate în interpretare pentru a reda cât mai fidel intentiile compozitorului.


Care sunt sentimentele, impresiile pe care le încearca publicul atunci când asculta lucrarile lui Dutilleux?

Publicul este fascinat, îl admira foarte mult pe compozitor. Întotdeauna oamenii sunt foarte emotionati de aceasta muzica.