ACUM:
12.30
Bucureștiul muzical de altădată (R)
Urmează: 13.00 CD Review
Apoi: 14.55 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.

Arhivă : Cronici Înapoi

La multi ani, Ion Cheptea, la 33 de contrabasi!

Bookmark and Share
Publicat: sâmbătă, 7 Noiembrie 2009 , ora 18.37
Un concert dedicat în exclusivitate contrabasului este rar întâlnit în peisajul muzical românesc. Ultima seara muzicala a Festivalului international de contrabas "International Bass Weeks" a fost însa mai mult decât atât, fiind dedicata celei de-a 80-a aniversari a unuia dintre maestrii acestui instrument: profesorul Ion Cheptea. Desfasurat sâmbata seara, 7 noiembrie 2009, la Ateneul Român, concertul aniversar i-a reunit, într-o orchestra alcatuita din 33 de contrabasi, pe majoritatea muzicienilor formati la clasa de contrabas ai lui Ion Cheptea, astazi profesori sau masteranzi în centre muzicale de renume international.

De la lucrari concertante pâna la piese camerale, programul a cuprins transcriptii, dar si aranjamente apartinând unui fost elev al lui Ion Cheptea - Daisuke Soga - pentru orchestra de contrabasi. În cadrul pieselor pentru contrabas si pian am apreciat lirismul "interiorizat" al Divertismentului în Re major de Haydn interpretat de Razvan Popescu, caracterul "sinuos" al Sonatei de Paul Hindemith, sustinuta de Botond Kostyák si contrastele dintre izbucnirile romantice si neasteptatele "înfrânari" ale tensiunii din Sonata în la minor, op.36 de Grieg - interpretata de Vladimir Toma.

Am avut o surpriza placuta ascultându-i pe membrii Orchestrei "Universitaria" a Universitatii Nationale de Muzica, dirijati de Daisuke Soga, cei care i-au acompaniat pe Catalin Rotaru si Petru Iuga: primul contrabasist m-a impresionat prin rafinamentul vibrato-ului si diversitatea nuantelor în primul Concert în Do major de Haydn, iar cel de-al doilea, prin expresivitatea cu care a conturat muzical stari precum bucuria si melancolia, parcurgând un "traseu" temporal imaginar în Variatiunile rococo de Ceaikovski. Suita Contrabassissimo de Daisuke Soga - având încifrat numele "Cheptea", dar si o versiune inedita a Ciocârliei din prima Rapsodie Româna de Enescu au încheiat concertul printr-un "La multi ani!" intonat "la unison" de 33 de contrabasi, poate cea mai frumoasa urare ce îi poate fi adresata unui contrabasist.

Alexandra Cebuc