Orchestra Națională a Franței aniversează luna aceasta 90 de ani de activitate artistică, iar cu acest prilej ansamblul va susține o serie de cinci concerte alături de directorul său muzical, dirijorul Cristian Măcelaru. Mai multe detalii despre evenimente, și nu numai, aflăm de la muzicianul român  într-un dialog cu Ioana Țintea. 

Domnule Cristian Măcelaru, Orchestra Națională a Franței - 90 de ani de activitate. Cum descrieți această orchestră și istoria după acești aproape patru ani de când sunteți directorul ei muzical.

Orchestra Națională a Franței din perspectiva mea este ansamblul francez care a păstrat și continuă să păstreze tradiția sunetului francez și tradiția felului în care muzica franceză este interpretată. Desigur, acest lucru a fost creat în timp, nu l-am creat eu, ci continui această tradiție cu dirijorii care au contribuit în formarea acestui ansamblu extraordinar. Acum aniversăm acești 90 de ani de activitate prin a pune într-o perspectivă mai globală acest sunet unic al Orchestrei Naționale a Franței.

Sărbătoriți cei 90 de ani de istorie cu cinci evenimente, dintre care primul are loc joi, 21 martie. Care este structura acestor evenimente și ce ați dorit să puneți în prim plan cu ajutorul lor?

Punem un focus aparte pe muzica franceză, iar în aceste cinci evenimente arătăm toate nuanțele care există în repertoriul nostru, repertoriul francez. Primul concert cu "Damnațiunea lui Faust" de Berlioz. Este o compoziție în care invităm soliști vocali care vor contribui.  Corul Radio France va cânta împreună cu noi la Teatre des Champs-Elysees, care este o sală istorică în Paris, dar este și sala în care orchestra și-a desfășurat cariera mulți ani de zile. Apoi al doilea concert este un concert de muzică de cameră, în care prezentăm Septetul de Saint-Saens cu trompetă, iar în prima parte a concertului Stephanie d'Oustrac, o mezzosoprană extraordinară va interpreta "Nuits d'ete" de Berlioz în versiunea de cameră. În concertul al treilea continuăm această relație pe care o avem cu Philharmonie de Paris în care vom prezenta muzică pentru o orchestră mult mai amplă. Prezentăm "Images" de Debussy, Dutilleux - Concertul pentru violoncel în interpretarea lui Gautier Capuçon, iar apoi concertul al patrulea, revenim în casa noastră unde cântăm de obicei în Auditorium Maison de la Musique. Aici vom prezenta un concert cu o muzică puțin mai intimă. Mă refer la Ravel "Le Tombeau de Couperin", La Symphonie en ut de Bizet, Messiaen "Les Oiseaux exotiques", cu Pierre-Laurent Aimard la pian, iar apoi, pentru a termina această seară extraordinară va fi "Bacchanale" de Ibert. Al cincilea concert spune istoria orchestrei prin compozițiile care au fost comandate de aceasta, prin sunetele specifice care sunt legate de anumite puncte istorice pe parcursul celor 90 de ani ai orchestrei. Ce pot să vă spun este că și Enescu va fi prezent în această istorie strâns legată de muzicienii din România.

Ce deosebește Orchestra Radio de oricare alt ansamblu simfonic cu care ați colaborat? De ce este important ca orchestrele radio să existe astăzi, deși rolul lor a evoluat de-a lungul timpului?

Este foarte adevărat ceea ce spuneți. Rolul orchestrelor radio a evoluat de-a lungul timpului. Aceste orchestre sunt antrenate și sunt obișnuite să cânte în fața unui microfon, cât și în fața unui public live. De fapt sunt două feluri diferite de a cânta și de a interpreta un concert pentru publicul din sală sau pentru un microfon care captează absolut fiecare detaliu. Orchestrele Radio au o responsabilitate și mai mare de a avea această precizie extraordinară pentru a putea capta în microfoane ceea ce este necesar și ceea ce rămâne în arhivele veșnice, ca un patrimoniu global al testamentului care poate fi cultura și muzica în ziua de astăzi. Este atât de important de a lua aceste imagini și de a le capta, pentru ca apoi să le păstrăm într-un patrimoniu global. De aceea, orchestrele radio continuă să rămână acele ansambluri care documentează pur și simplu viața de zi cu zi a muzicii și felului în care cultura continuă să evolueze și să se dezvolte.

În 12 aprilie urmează să se lanseze un album pe care l-ați definit ca un vis împlinit, lucrările simfonice principale semnate de George Enescu înregistrate alături de Orchestra Națională a Franței. Care este istoria realizării acestui proiect?

Istoria este lungă și frumoasă. Când am devenit director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, primul proiect pe care mi l-am dorit a fost să interpretăm muzica lui George Enescu, deoarece acesta, adevărat compozitor român cu care ne mândrim și pe care îl păstrăm în inimile și sufletele noastre, dar în același timp, a locuit, a trăit, a cunoscut viața franceză foarte bine. El s-a și format la Paris ca tânăr muzician studiind cu Faure, Massenet și de aceea am crezut că este foarte bine pentru o orchestră franceză, cum este Orchestra Națională a Franței care menține și continuă tradiția muzicii franceze să interpreteze muzica lui Enescu. Atunci am propus acest proiect orchestrei. Împreună am propus și casei de discuri Deutsche Grammophon, care nu avuseseră muzica lui Enescu în catalogul lor. Cu toții am căzut de comun acord să facem acest proiect, care a fost foarte dificil, deoarece muzica lui Enescu este o muzică care necesită foarte mult timp pentru a fi înțeleasă. Este o muzică complexă, dar o muzică atât de frumoasă și atât de unică în lume. Enescu, ca nici un alt compozitor pe care îl cunosc a creat un univers aparte în tot ceea ce a făcut. Sunt foarte mândru că am ajuns la acest prim pas ca aceste înregistrări să devină realitate.

Când au fost realizate înregistrările și de pe ce partituri s-a lucrat?

Înregistrările au fost făcute în ultimii trei ani. Eu personal am cerut acces la manuscrisele care există la muzeul George Enescu, acces care mi-a fost acordat de Ministerul Culturii și de Muzeul George Enescu pentru a mă documenta. Partiturile lui Enescu, din păcate sunt pline de greșeli în edițiile care există la ora actuală și pot spune că am petrecut zeci de ore corectând aceste greșeli și uitându-mă la sursa originală a ceea ce Enescu a compus. Mă bucur să pot prezenta aceste discuri într-o versiune în care sper, ca aceste corecturi să rămână de-acum încolo.

Sunt înregistrări din concert sau înregistrări speciale?

Sunt înregistrări speciale în studio.

Cum l-ați redescoperit pe George Enescu, lucrând la acest proiect?

Pe George Enescu îl redescopăr de fiecare dată când deschid o partitură a lui, deoarece complexitatea muzicii este atât de profundă, încât nu cred că mi-ar ajunge o viață întreagă să cunosc totul despre ceea ce a scris. De aceea, de fiecare dată când mă reîntorc cu bucurie, curiozitate, plăcere pentru a redescoperi ceea ce Enescu a compus.

În final, v-aș ruga să ne spuneți câteva cuvinte despre Simfoniile a II-a și a III-a.

Simfoniile a II-a și a III-a sunt compozițiile cele mai importante din punct de vedere simfonic. În Simfonia a II-a de exemplu, Enescu pornește de la o idee muzicală destul de mică, destul de limitată, dar pe care apoi o dezvoltă și în acea oră care urmează, care este Simfonia a II-a este atât de dezvoltată și întoarsă în toate direcțiile posibile, încât este greu de recunoscut, dar din punct de vedere academic, dacă ne uităm la felul în care el a creat simfonia este absolut fascinant pentru mine, deoarece se limitează la câteva lucruri micuțe, dar care devin enormitate în final. Simfonia a III-a este o capodoperă. Am foarte puține cuvinte să o pot descrie, pentru că este atât de profundă și de frumoasă, începând cu prima parte care este sobră, este plină de mister. Apoi partea a doua, acest scherzo infernal, în care pur și simplu suntem aruncați în Infernul lui Dante. Ultima parte este ca un paradis. Când am înregistrat simfonia spuneam și orchestrei că fiecare frază muzicală este ca un prieten, ca un apropiat pe care îl reîntâlnim în rai, îl reîntâlnim în cer. Acest paradis extraordinar, în care toate ideile muzicale revin la viață este absolut extraordinar.