Violonistul David Grimal revine în Festivalul Internațional "George Enescu". A propus, la începutul lunii, proiectul Lumières d'Europe, în 22 septembrie urcă pe scena Ateneului Român împreună cu ansamblul Les Dissonances, iar în 24 septembrie susține un recital cu pianista Raluca Știrbăț, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă, în seria Enescu și contemporanii.

Ați fost întrebat într-un interviu care dintre concertele dumneavoastră a fost o experiență memorabilă și ați răspuns: următorul. Am dedus că pentru dumneavoastră un concert este un moment unic, un rezultat al muncii pe care o investiți în pregătirea lui.

Da, absolut, este de fiecare dată o nouă provocare, un teritoriu nou, pentru că nu știu cum voi fi, nu știu cum va fi publicul, iar combinația dintre aceste două aspecte conduce într-un fel la muzică, alături de compozitor și partitură în sine.

Aveți anumite așteptări înainte de un concert?

Încerc să dau tot ce e mai bun, să fiu implicat 100% și sper că vor fi surprize. Dar nu sunt în căutarea perfecțiunii… adică sunt, dar este imposibil, așadar încerc.

Unii dintre marii artiști au spus că se află pe scenă pentru public și au nevoie de energia transmisă de acesta, alții au spus că ei cântă de parcă ar fi singuri și nimeni nu ar asculta. Cum este în cazul dumneavoastră?

Este puțin din ambele. Fără public nu există concert, nu există nimic, deci am nevoie de el, dar în același timp am nevoie să mă conectez cu mine însumi, deci este un dublu sens. Aș spune jumătate-jumătate.

Putem spune că sunteți un prieten al țării noastre. Cum a început această conexiune și cum s-a dezvoltat ea de-a lungul timpului?

Cânt în România de 20 de ani sau poate mai mult și m-am simțit mereu ca acasă, poate chiar mai mult decât în țara mea, într-un fel. Legătura s-a dezvoltat în numeroase direcții, cea mai importantă fiind aceea că sunt căsătorit cu o româncă, avem doi copii care sunt deci pe jumătate români. De asemenea, că am avut multe concerte în România ca invitat în Festivalul Enescu și am lucrat cu diferite orchestre și am și studenți foarte buni din România. Predau în Germania și sunt foarte norocos să îi am, sunt niște talente extraordinare și cred că avem și o conexiune foarte bună.

Am citit recent în presa internațională vestea tristă că Les Dissonances își va încheia activitatea. Ce a determinat această situație?

Faptul că este imposibil să menținem ansamblul în viață, cred că din motive culturale, financiare, politice, nu știu. Poate este prea inovator, poate este prea deranjant pentru lumea conservatoare a muzicii clasice. Am activat la Dijon, într-o sală minunată, dar totul a încetat în mod brutal în timpul pandemiei și nu am putut găsi o altă sală în Europa care să ne găzduiască. Este foarte greu, pentru că există interes doar pentru numele mari și nu atât de mult pentru o aventură colectivă ca a noastră. Așa că am decis ca este mai bine să mă opresc și să lupt pentru valorile mele cu un nou proiect, Lumières d'Europe, pe care l-am adus anul acesta și la București, în primele zile ale festivalului. Este un proiect minunat pe care am decis să îl dezvolt, bazat pe aceleași valori ca Les Dissonances, a încerca să dăm tot ce e mai bun, în primul rând, a împărtăși muzica între generații. Este ca un mic festival în cadrul Festivalului Enescu, mari artiști cântă împreună cu excepționale tinere talente din Europa și, de asemenea, invităm oameni de știință faimoși care susțin conferințe despre teme adiacente muzicii. Lumières d'Europe oferă tinerilor artiști educație de cea mai înaltă calitate și, de asemenea, experiențe bogate, prin ocazia de a învăța multe lucruri din alte domenii. Spiritul este același ca în cazul proiectului Les Dissonances, dar cu un cadru diferit. Sper să îl pot dezvolta în țările europene în următorii ani, ar trebui să se întâmple de două ori pe an în diferite capitale europene. Sunt foarte recunoscător Festivalului Enescu pentru că ne-a găzduit și ne-a sprijinit. Iată că o altă legătură cu România se dezvoltă acum prin acest proiect educativ și acest lucru este foarte important pentru mine.

Cum ați privi comparativ prima și ultima lucrare din programul pe care îl prezentați împreună cu ansamblul Les Dissonances, scrise de Claude Debussy și Arnold Schönberg în aceeași perioadă, în primii ani ai secolului 20?

Eu cred că Debussy și Schönberg au în comun dragostea și poezia, deși limbajul muzical este foarte diferit. În timp ce Schönberg este foarte romantic în Pelleas et Mélisande, pentru că suntem chiar înainte de revoluția dodecafonică, Debussy este mult mai inovativ în La Mer, de exemplu prin utilizarea unor moduri noi. A fost foarte interesant pentru mine să le confrunt din punct de vedere ideatic și să le aduc împreună din perspectiva forțelor poetice care ghidează muzica.

Veți avea și un recital cu pianista Raluca Știrbăț, în care veți interpreta Sonata a 3-a "în caracter popular românesc" de Enescu. Știu că ați ascultat această sonată într-o înregistrare cu Enescu și Lipatti când aveați aproximativ 14 ani și ați menționat mai târziu că Enescu v-a fascinat. Ne puteți spune prin ce anume?

Prin multe lucruri. Mai întâi omul. Se întâmplă foarte rar ca omul și artistul să fie la același nivel. Enescu a fost un geniu al compoziției și al interpretării, dar și un om foarte generos, care a dăruit mult studenților săi și multor muzicieni din întreaga lume. Este ceva foarte rar ca toate aceste calități să existe într-un singur om. Pentru mine este un model imposibil de atins, este o stea pe cerul celor mai mari artiști.

Raluca Știrbăț este o promotoare importantă a lui George Enescu și o specialistă în muzica acestuia. Este pentru prima dată când colaborați?

Așa este, și sunt foarte încântat.

Pe lângă Enescu, veți cânta Sonata pentru vioară și pian "à Eugène Ysaÿe" de César Franck și Sonata pentru vioară solo Ballade, "à Georges Enesco" de Eugène Ysaÿe. Așadar, programul acestui recital este bazat pe o serie de conexiuni.

Așa este. Era o perioadă foarte înfloritoare în Franța, toți acești compozitori erau prieteni. Franck era profesorului lui Enescu și Ysaÿe și erau toți foarte conectați între ei. Ysaÿe era un mare admirator al lui Enescu, la fel și reciproc. Mi se pare frumos să îi aduc înapoi pe scenă pe acești prieteni.

Sunteți un muzician ancorat în realitatea ce ne înconjoară. Spre exemplu, prin proiectul L'autre saison, ați donat pentru cei nevoiași. Cum priviți rolul unui muzician faimos în societatea de astăzi?

Cred că trebuie să încercăm să vindecăm lumea, atât cât putem. Să oferim tot ce putem prin muzică. Fiecare zi este o nouă provocare și trebuie să căutăm în sufletul nostru cele mai frumoase sentimente, chiar dacă realitatea este uneori foarte dificilă. Așa cum putem vedea iar și iar în lume, prea mulți oameni suferă din cauza brutalității și prostiei omenirii, dar trebuie să ne păstrăm speranța prin muzică.

Vorbeați într-un alt interviu despre prăpastia dintre muzica contemporană și public și despre rolul educației muzicale. Spuneați că educația muzicală în școli este esențială pentru a depăși bariera. Cum credeți că ar trebui abordată această problemă?

Opinia mea este că noua generație de politicieni nu este interesată de muzica clasică. Este foarte trist că nu o văd ca pe un aspect esențial pentru ca oamenii să fie oameni, ci ca pe ceva costisitor, plictisitor și inutil. Este o mare problemă a acestor vremuri axate pe materialism. Așa este peste tot în lume. Este ca atunci când suprimi albinele și nu realizezi că nu vor exista flori, fructe și, în final, hrană. Noi suntem precum albinele omenirii și ar fi foarte important ca aceia care sunt la conducere să înțeleagă cât de important, cât de vital este să avem muzica. Ea reprezintă expresia sufletului uman, ceea ce ne face să fim oameni. Sper însă că muzica va supraviețui și va găsi calea spre public. Dar este adevărat că educația este cea mai importantă și ar trebui să aibă loc o schimbare majoră, mai ales în țări precum Franța, unde muzica lipsește cu desăvârșire din educație.

Ne confruntăm și noi cu astfel de probleme și sper la rândul meu că lucrurile vor merge spre bine și că muzica va răzbi.

Vom vedea… unde există viață, există speranță!