Aș vrea să te întreb, în primul rând, ce înseamnă vioara pentru tine!

Vioara, pentru mine, este viața pe care am avut-o de când eram mic. La vârsta de 3 ani, am avut o discuție foarte spontană cu părinții mei. Am fost chemat în bucătărie de ei și m-au întrebat dacă aș dori să mă apuc de vioară sau de o școală normală, la care să învăț limba rusă. Și, fără ezitare, am spus "muzica, vioara". Am văzut în familia mea pe un prieten are cânta la vioară și mi s-a părut a fi un instrument mult mai fascinant decât pianul. Am spus că eu vrea măcar să încerc să cânt la acest instrument. În primii ani de vioară, a fost un mare chin, aș putea spune... tehnica viorii, perfecționarea la acest instrument este o chestie foarte complexă. Deci, nu pot să spun că am avut un start foarte lin, dar, cu cât a trecut timpul, am învățat să cânt și m-am îmbunătățit. Pot să spun că în clasa a II-a deja, la insistența mea către doamna profesoară Magdalena Ursu (cea pe care am avut-o de la bun început) să merg la concursuri - pentru că eram așa de dornic și-i vedeam pe cei din jurul meu - , în clasa a II-a am câștigat primul mare trofeu la Concursul de la Sibiu, "Timotei Popovici".

Ai început pe o vioară sfert, presupun.

Cred. Nu mai știu dacă era sfert sau jumătate. Oricum, știu că această vioară are o istorioară. A fost vioara mea de când am început, din grădiniță, și profesoarele unde învățam teorie muzicală, ca să nu le încurcăm, aveau niște mici cutii unde să le punem și mama mi-a pus numele lipit pe vioară, iar până în ziua de astăzi nimeni nu l-a mai dezlipt, doamna profesoară dorind să păstreze tradiția, vioara ajungând apoi pe la vreo minim trei copii.

Și acum ai ajuns, iată, la o vioară întreagă, care te-a adus până la un premiu la Concursul Internațional "George Enescu".

Așa este.

Ai dorit tu să te prezinți la acest concurs sau a fost, să spunem, o stimulare primită din partea dascălilor tăi?

Cu un an înainte de a merge la Concursul Enescu, am fost la un concurs în Bulgaria, unde am încercat să-mi depășesc propriile așteptări și propriile dificultăți tehnice sau emoționale. Am încercat să văd cum este în lumea mare, cum este la un concurs de rang internațional, de elită. Ca dovadă, am reușit să iau Premiul I acolo. Acolo am fost totuși inspirat și de lumea muzicală pe care o aveam în jurul meu și de elitele românești din ziua de astăzi și nu numai, dar și de dascăli de asemenea. Desigur, când am discutat de Concursul Enescu cu doamna profesoară Magdalena Ursu, am avut foarte multe discuții referitor la cât de greu este un concurs de asemenea anvergură și cât studiu presupune această pregătire. Acum, dând din backstage, pot să spun că doamna Ursu, până în momentul de după concurs, când am luat premiul, mi-a spus că ea nu a mers atât de mult cu speranța cât am mers eu și pentru asta chiar se bucură că eu am fost atât de curajos să mă duc înainte indiferent de ce s-ar fi întâmplat. Dumneaei a fost foarte precaută.

Ai fost totuși conștient de dificultatea Concursului Enescu față de celelalte la care ai participat până atunci?

Cu siguranță! În ultimul an, după concursul din Bulgaria, am început să mă pregătesc temeinic. Am început să mă gândesc foarte bine ce înseamnă un concurs de acest tip. Normal că am început să studiez într-un anumit mod, am început să mă documentez cum ar trebui să-mi fac acest plan de bătaie, de cursă lungă și... într-un an, m-am schimbat cu totul - mental, fizic, spiritual, emoțional. Deci, pregătirea asta a fost începută cu mult înainte și mi-am dat seama că trebuie gândit altcumva tot meniul pentru Concursul Enescu. Consider aceste pauze și aceste libertăți de la studiu și de la tot procesul acesta stresant un lucru benefic pentru noi. De asemenea, eu nu aveam încredere în foarte multe recomandări de a face o pauză de o zi într-o săptămână, să mă refac într-o grădină sau să stau și să-mi încarc bateriile într-un loc lipsit de muzică sau ieșit din context, dar mi-am dat seama cât de important este de fapt să lucrăm cu mintea noastră în permanență.

Am văzut în biografia ta că ai urmat un număr mare de cursuri de măiestrie cu maeștri ai școlii violonistice porniți de pe meleagurile noastre, dar și cu alții din străinătate. Cum te-ai îndreptat spre aceste nume?

Cred că direcția naturală a mea și dorința continuă de a merge către mai bine... Trebuie să recunosc că am avut-o pe doamna Ursu în spate, care niciodată nu m-a tras de la a merge și a-mi împrospăta cunoștințele, și pentru asta îi sunt foarte recunoscător. Iar după aceea, normal, am început să intru în contact cu lumea internațională a muzicii și a artiștilor de pretutindeni și mi-am dat seama că aceste conexiuni și aceste cunoștințe sunt necesare ca să poți să te perfecționezi la un asemenea nivel cum ar fi Concursul Enescu și nu numai... și recitaluri, și concerte cu orchestra și, de asemenea, chestii camerale, de la muzică de cameră până la a fi parte dintr-o orchestră de anvergură.

Cum ai luat contact cu partitura pe care o vei interpreta în această ediție a festivalului?

În primul rând, cred că trebuie să începem mereu documentarea noastră în scrieri, în ce a lăsat artistul sau compozitorul - respectiv George Enescu, în cazul nostru. Documentația este foarte importantă ca să înțelegi în ce perioadă a vieții compozitorului a fost creată. De asemenea, sentimentele pe care le-a pus în acea partitură... locația este foarte importantă... Este un lucru pe care eu îl fac. Încerc să caut sursa cea mai apropiată de adevăr și, dacă avem înregistrări lăsate de compozitor, încerc să mă inspir de acolo. Consider, ca un mic compozitor ce mă aflu de asemenea, că interpretarea compozitorului poate să-ți dea o inspirație în interpretarea personală. Iar după aceea, desigur, trebuie să ne uităm în componența orchestrei, la ceea ce ne acompaniază, pentru că așa putem înțelege cu totul contextul muzical și să știm că, fiind solist, nu este o chestie în care cânți numai singur, ci cânți mereu în paralel cu de la două persoane până la o orchestră întreagă și este foarte important să ne dăm seama cum trebuie să comunicăm și ce trebuie să transmitem prin momentele muzicale... mai ales aici, având arie și scherzino, sunt două părți diferite în care trebuie să transmitem două sentimente contrastante.

Propunerea a venit din partea festivalului. Am fost impresionat când mi-am dat seama cât e de frumoasă și cât de interesant combină muzicalitatea cu tehnica și cu motivele românești George Enescu în această piesă cântată în superba sală a Ateneului Român.

Este a câta oară când cânți la Ateneu?

Multă administrație și oameni din Ateneul Român mă cunosc de multă vreme. Eu frecventez acest loc minunat de când eram mic. Cred că prima dată când am cântat acolo a fost la 10 ani, deci nici nu pot să mai spun un număr de câte ori am cântat acolo și cât de recunoscător sunt că am avut ocazia să pătrund cu sunetele mele în acești pereți plini de istorie.

Am mai cântat la Ateneul Român de mai multe ori, în mai multe ipostaze, ca solist și, de asemenea, cu Orchestra Colegiului Național de Arte "Dinu Lipatti". Am avut foarte multe oportunități să cântăm în "Clasic e fantastic". Ba chiar o dată, în aceste proiecte fenomenale "Clasic e fantastic", am avut un concert ca solist violist.

Spuneai ceva de mic compozitor? Te preocupă compoziția?

La început, m-a preocupat vioara, desigur. Și... imediat după... nu știu, cred că am fost născut să fac muzică, clar, sunt îndrăgostit de această meserie... am fost foarte curios cum este să vezi muzica din această perspectivă și am început să fac niște aranjamente de la partitele solo de vioară ale lui Johann Sebastian Bach. Da, am fost inspirat și am fost îndrumat de profesoară și de părinții mei să merg mai departe cu chestiunea asta și să o duc către lucruri mai importante.

La un moment dat, am participat la un proiect componistic din Norvegia, care m-a inspirat și m-a făcut să mă gândesc că poate ar fi un lucru pe care aș putea să-l fac în paralel, cum a făcut și marele maestru George Enescu. Un profesor de la acel curs m-a avut în vedere pentru următoare proiecte, pentru că am dat aceste mici pasaje din Johann Sebastian Bach și a fost impresionat de talentul meu fără carte în ceea ce privește compoziția. Iar de-acolo... am luat examenul de compoziție la facultatea privată din Oslo și am început în paralel să fac, de când eram în liceu, compoziția.

Acum, evoluția lui Ștefan Aprodu - violonistul în ce moment este? Ai absolvit Liceul "Dinu Lipatti" și acum ești...

Eu sunt acum student la Facultatea de Teatru, Muzică și Media din Hanovra, la clasa profesorului Krzysztof Węgrzyn în momentul acesta și subiectul principal este vioara. iar anul acesta am terminat masterul în Norvegia pe subiectul compoziție.

Credit foto: Andreea Mihalache