În 29 august 2023, Michele Losier a fost una dintre solistele concertului susținut de Orchestra Maggio Musicale Fiorentino, dirijor Zubin Mehta.

Michele Losier, la sfârşitul lunii august sunteţi oaspete al Festivalului Internaţional George Enescu aici, la Bucureşti. Cântaţi pentru prima dată în România?

Da, aceasta va fi prima mea aterizare în România.

Sunteţi invitată să cântaţi una dintre partiturile solistice din Simfonia a II-a de Gustav Mahler, pe care aţi mai interpretat-o chiar în compania Maggio Musicale Fiorentino. Care era experienţa dvs. cu muzica lui Mahler până în momentul acestor colaborări?

Sunt o mare admiratoare a muzicii lui Mahler, mai ales că sunt şi mezzo-soprană. Iar pe măsură ce înaintez în vârstă, în carieră şi în repertoriu, am din ce în ce mai multe ocazii să cânt Mahler. De exemplu, la Maggio Musicale am mai cântat şi Rückert -Lieder, iar în trecut am cântat şi Lieder eines fahrenden Gesellen. Dar în aprilie anul acesta am cântat prima dată această simfonie de Mahler. Am fost foarte fericită şi onorată să pot cânta această muzică. Trebuie să mărturisesc că după atâţia ani în care am cântat operă e întotdeauna o plăcere să fiu parte dintr-un concert vocal-simfonic.

Trecând de la scena de operă la cea de concert - cum anume se adaptează cântăreţul acestei schimbări?

Nu este o mare schimbare, de fapt, cele două nu sunt diferite. Eu cânt foarte mult şi lied, în recitaluri, iar dacă eşti muzician rămâi muzician indiferent de context. Eşti capabil să interpretezi orice fel de muzică. Cred că dificultatea constă în crearea atmosferei din Urlicht, care este un moment de mare intimitate. În partitură indicaţia este de ppp (pianississimo), se cântă într-un registru foarte grav, de contraltistă, orchestra este foarte liniştită, dar tu, solista, vrei totuşi să te faci auzită, ceea ce înseamnă că lucrurile sunt relativ dificile. Totul ţine de intenţie, de stare, deci, nu doar de a cânta într-o nuanţă mică. Şi cred că toate acestea le primim de la orchestră şi de la maestrul Mehta, care este un ghid minunat în această atmosferă.

Deci la Maggio Musicale aţi cântat această partitură mahleriană tot sub bagheta lui Zubin Mehta.

Da, aceea era a doua mea colaborare cu el. Înainte mai lucrasem cu el cu ocazia unei producţii cu Rosenkavalier de Richard Strauss, unde eu cântam rolul lui Octavian. Asta se întâmpla la Opera de Stat din Berlin. Am o relaţie artistică foarte bună cu el; maestrul Mehta este un dirijor foarte generos, care ştie să asculte foarte atent muzicienii, este foarte liber, iar repetiţiile cu el sunt o adevărată plăcere.

Care aţi spune că sunt dificultăţile de interpretare vocală în muzica lui Mahler în general, nu doar în această simfonie?

Frazele foarte lungi, respiraţia. Lucrez constant la respiraţie, pentru a crea acele fraze enorme cerute mai ales de această partitură, în Urlicht. Aceleaşi cerinţe se regăsesc şi în liedurile lui Mahler, unde frazele sunt de asemenea foarte lungi, ceea ce reprezintă o provocare pentru lungimea şi controlul respiraţiei. Restul, însă, este extraordinar de bine scris pentru voce. Este dificil, desigur, dar vocea se aşază în mod firesc, natural, pe scriitura lui Mahler, odată ce problema respiraţiei este rezolvată.

Ce anume vă oferă cele mai mari satisfacţii în interpretarea acestei partituri speciale, o Înviere, care ne oferă şi perspectiva compozitorului asupra vieţii, a morţii şi a lumii de dincolo?

Înainte de a împlini 30 de ani nu voiam să cânt Mahler, întrucât nu mă simţeam pregătită nici vocal, nici muzical şi nici spiritual. Era un teritoriu de neatins pentru mine, la acea vreme. Iar acum, când am trecut de vârsta de 40 de ani, pot, în sfârşit, să cânt Mahler, deoarece mă simt pregătită în toate privinţele. Toată creaţia sa este foarte emoţionantă, mai ales dacă ştim parcursul personal al autorului, marcat şi de multă suferinţă. Eu sunt întotdeauna foarte, foarte conectată la contextul în care a fost compusă partitura pe care o interpretez. Şi ca să răspund întrebării - ceea ce găsesc extraordinar de plăcut aici este modul în care Mahler ghidează muzicienii, pe noi toţi, în direcţia dorită de el. Nu este vorba doar despre respectarea textului, ci despre interpretare; odată ce te contextezi, odată ce interpretezi această muzică, simţi deja ce se întâmplă în sufletul lui Mahler. Pentru mine este un privilegiu şi cântatul în mijocul unei orchestre, deoarece în operă noi avem orchestra în fosă, sub scenă; dar aici, fiind atât de aproape de orchestră, putem simţi mult mai multe lucruri, putem parcurge mai bine această călătorie spirituală despre care vorbeam.

Care a fost prima partitură mahleriană pe care aţi cântat-o vreodată?

Am pregătit, când aveam 20 şi ceva de ani, Lieder eines fahrenden Gesellen, dar nu am prezentat-o atunci în public. Cred, deci, că prima mea experienţă pe scenă cu Mahler a fost cu ciclul de cântece Kindertotenlieder, cu orchestră, când aveam treizecei şi ceva de ani. Dar abia după ce s-a născut fiul meu, acum aproape 8 ani, când aveam 37 de ani, m-am simţit pregătită, cu adevărat, să cânt Mahler. M-am simţit capabilă de foarte multe odată cu naşterea fiului meu. Aşadar, când mă apropiam de vârsta de 40 de ani am cântat şi Das Lied von der Erde, chiar şi în timpul pandemiei. Deci trebuie să spun că naşterea fiului meu a fost cea care m-a adus în acest punct; aş zice că mi-a dat curaj să cânt o muzică pe care sunt tentată s-o descriu drept (mai) profundă, dar asta ar fi o ofensă la adresa altor compozitori. Cred că mai degrabă perspectiva mea spirituală s-a adâncit, deşi eu nu sunt o persoană religioasă.

Dincolo de această schimbare resimţită la nivel spiritual, profund, în ce fel v-a transformat vocea aducerea pe lume a fiului dvs? Experienţa maternităţii poate aduce, unei cântăreţe de operă, nu doar bucurii, ci şi mari probleme, în unele cazuri.

Pentru mine a fost o binecuvântare, chiar. M-am simţit foarte fericită cu viaţa mea şi, în plan tehnic, respiraţia s-a lărgit. Aducerea pe lume a copilului meu mi-a schimbat viaţa, în mod benefic. Stilul de viaţă, mereu pe drumuri, care face parte din meseria noastră, este foarte greu, dar avându-l pe fiul meu cu mine mi-a fost mult mai uşor şi în plus simţeam că pot cânta mai bine. Desigur, e vorba şi de o anume maturitate ce vine odată cu naşterea unui copil. Evident, nu judec persoanele care nu au copii, dar atunci când ai copii perspectiva asupra vieţii se schimbă foarte mult. Eu, una, sunt mai puţin egocentrică, mai puţin narcisică, ştiind că acum am în grija mea pe cineva care depinde de mine; am reuşit, de asemenea, să ies din mintea mea, unde eram adesea captivă, şi să văd lucrurile şi din afară. Am simţit că am căpătat astfel maturitatea, suflul, ambitusul necesare interpretării unor opusuri de Wagner sau Richard Strauss; brusc am avut lejeritate şi o stare de confot în atingerea acutelor. Mă număr printre cântăreţele norocoase, aşadar.