Muzicianul va conduce Orchestra Teatrului Capitole din Toulouse, vineri, 1 septembrie, la Sala Palatului.

Domnule Christian Badea, ce însemnătate are pentru dumneavoastră Festivalul „Enescu” și ce amintiri aveți de la precedentele ediții la care ați participat?

Amintirile sunt foarte frumoase, în sensul că eu știu festivalul de la începuturile sale. Eram copil și festivalul a fost o mare surpriză plăcută pentru toată lumea, fiindcă deodată veneau cei mai mari artiști ai lumii la București. Era foarte frumos, aveam ocazia nesperată să vedem în carne și oase și să auzim artiști legendari pe scenele din București, iar, ca elev la Școala de Muzică și ca studenții la Conservator, puteam merge la repetițiile generale. Așa că a fost un fel de școală de nivel înalt. Mi-aduc aminte că am văzut artiști foarte importanți, pe Sviatoslav Richter, pe Isaac Stern și Rostropovich, artiști cu care, după aceea, după aceea am colaborat. După ani și ani am colaborat cu Rostropovich, am studiat cu Henryk Szeryng, care venea la Festivalul Enescu, am studiat cu el ca violonist la Paris și Geneva și după aceea în Statele Unite. L-am invitat la orchestra mea și am lucrat împreună, am făcut mai multe concerte împreună, iar de el îmi amintesc ca de un om foarte simpatic, pozitiv și constructiv. Deci, era foarte frumos că aveam ocazia să-i vedem la lucru  pe acei oameni foarte importanți din lumea muzicală pentru care noi, toți tinerii, aveam o mare admirație. Festivalul „Enescu” a fost de la început ceva absolut special.

Ați mai colaborat cu orchestra și solistul cu care veți colabora la actuala ediție a festivalului? Există elemente speciale legate de acești muzicieni?

Da, sunt foarte buni. Orchestra Teatrului Capitole din Toulouse este una de nivel internațional, care se vede foarte des pe Mezzo Tv. Eu n-am lucrat cu ei niciodată, însă pentru că am urmărit concertele lor consider că îi cunosc destul de bine. Cu Renaud Capuçon n-am lucrat niciodată, dar îl știu prin prieteni, prin alți muzicieni cu care am colaborat. Sunt sigur că va fi plăcut să lucrez cu ei. 

În deschiderea concertului veți conduce poemul simfonic enescian „Isis”, o lucrare pe care ați mai interpretat-o tot în festival, în urmă cu două ediții. Cum ați descrie această lucrare și cum ați caracteriza-o din punct de vedere stilistic?

„Isis” este o piesă foarte frumoasă. În primul rând, beneficiază de o orchestrație foarte reușită a lui Pascal Bentoiu. Aceste refaceri, reochestrări ale pieselor lui Enescu nu sunt întotdeauna reușite, cum este „Isis”. Îmi place piesa foarte mult,  deoarece are o atmosferă bine definită, foarte evocativă și unde fiecare instrument și, spre sfârșit, intervenția corului feminin, are un efect foarte mare. Este o piesă care creează o lume, lucru care nu este ușor de făcut în 14 minute. Am făcut-o acum patru ani la festival cu Orchestra Filarmonică din Sankt Petersburg, care a cântat foarte bine, în colaborare tot cu Corul Academic Radio. Deci, acum ne reîntâlnim ca să cântăm această lucrare.

Intrând în laboratorul dumneavoastră de lucru, care este drumul de la lectura unei partituri până la concert? Cum se desfășoară repetițiile și de câte repetiții credeți că este în general nevoie pentru a obține rezultatul pe care îl considerați optim? Iată, suntem cu o săptămână înainte de concert și deja ați avut repetiții programate cu Corul Radio.

Este foarte frumos, foarte bine ce spuneți. Realitatea este de multe ori alta, în sensul că, foarte rar în ziua de astăzi avem multe repetiții. Regula este, în general, mai puține decât trebuie; aceasta este realitatea. În aceste situații contăm pe faptul că toți cei implicați sunt foarte buni, au studiat foarte atent și profesionist și putem, deci, maximiza timpul de repetiție. De exemplu, acum m-am întâlnit cu Corul Radio, cei din cor știu piesa foarte bine, am mai făcut-o împreună, am lucrat un pic și o să fie bine. În schimb, cu orchestra aveam două zile, iar ei au avut alte lucruri de făcut - în sensul că mai vin în festival cu un alt concert care nu este ușor - și atunci a rămas să facem numai o singură zi de repetiție. Depinde foarte mult de condițiile artistice ale colaboratorilor. Însă în cazul acesta este vorba de muzicieni foarte buni, deci nu mă îngrijorez.

Alături de lucrarea de George Enescu, în programul concertului din 1 septembrie avem o suită de lucrări franceze, „Tzigane” de Ravel, Poemul de Chausson și cea mai importantă lucrare simfonică semnată de Saint-Saens - Simfonia a III-a cu orgă. Cu siguranță aveți un punct de vedere personal pentru fiecare dintre aceste opusuri. Care este acesta?

Este un program care a fost gândit și, chiar și cu anumite schimbări, a rămas foarte unitar. Mă refer că este un program francez, iar aici l-aș include și pe Enescu. De ce? Fiindcă Enescu a fost de cultură franceză; „Isis” ar putea să fie scris de Debussy, deci se potrivește foarte bine ca preambul, ca uvertură pentru acest concert francez. După aceea avem Poemul de Chausson pe care l-am studiat sute de ore când eram violonist și pe care îl știu foarte bine. Consider că este o piesă de chintesență enesciană. Enescu este cunoscut ca marele interpret al Poemului de Chausson și, bineînțeles, tot așa și în cazul lucrării „Tzigane”, care este în tradiția franceză. Renaud Capucon, solistul, este extraordinar, are niște idei foarte bune și originale pentru această piesă. Sunt sigur că îmi va plăcea foarte mult să lucrăm împreună. Programul este completat de Simfonia a III-a „cu orgă” de Saint-Saens care este o capodoperă absolută și care este în același timp o piatră de temelie a repertoriului francez. Spun acest lucru, cu toate că francezii nu sunt cunoscuți prea mult repertoriul simfonic, dar, această simfonie și Simfonia fantastică de Berlioz reprezintă vârfurile simfonismului francez. Este o simfonie foarte frumoasă, foarte originală, bine scrisă și are un final superb, bineînțeles, cu orgă, care întotdeauna ne face multă plăcere și nouă, nu numai publicului.

Cum s-a încheiat stagiunea 2022-2023 pentru dumneavoastră și care sunt principalele puncte de reper pentru activitatea dumneavoastră din viitoarea stagiune?

A fost foarte bine. Am făcut la filarmonică un concert francez cu Simfonia de Franck, simfonie care nu se prea face. Chiar orchestranții îmi spuneau că nu își amintesc când au cântat ultima dată lucrarea. În același concert am făcut Debussy și concertul de Ravel cu un pianist spaniol foarte  bun, Juan Floristan. După aceea am făcut Simfonia I de Mahler care este o piesă excepțională și pe care întotdeauna am o mare plăcere să o dirijez din nou. La reînceperea stagiunii, în octombrie, am la filarmonica bucureșteană un concert interesant, să zicem naționalist, în sensul că încep cu Rapsodia I de Enescu, după aceea vine un pianist absolut extraordinar, Nelson Goerner, care va cânta favoritul tuturor, Concertul nr. 3 de Rahmaninov, iar în partea a doua va fi Simfonia a VII-a în re minor de Dvořák, care, după părerea mea și nu numai a mea, este cea mai reușită, cea mai importantă simfonie din creația lui Dvořák. Simfonia „din Lumea Nouă” este cea mai cunoscută, dar aceasta este chiar o capodoperă, deci un concert superb.

Interviu realizat cu sprijinul revistei Festivalului Internațional „George Enescu”