Vineri, 31 martie, tânăra pianistă Eva Garet va evolua alături de Orchestra Națională Radio sub bagheta dirijorului Christian Badea, începând cu ora 19. Pe scena Sălii Radio, publicul va putea asculta Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski și Simfonia a II-a de Johannes Brahms.

Cum vedeți această alăturare dintre Brahms și Ceaikovski?

Este o alăturare care mi se pare destul de fericită, în sensul că este un romantism diferit, de la Ceaikovski la Brahms, dar tot în această arie romantică suntem, cu caracteristici foarte marcante la fiecare compozitor. Publicul în general răspunde foarte, foarte bine la repertoriul romantic, nu numai în România, dar și în alte locuri. Și, în plus, în general, din nou spun asta, fiindcă sunt unii care văd lucrurile puțin diferit. Publicului îi place să asculte lucrurile pe care le cunoaște, se simte confortabil. Oamenii vin cu plăcere, fiindcă nu au surprize neplăcute. Acuma, dacă nu știi repertoriul și vii la un concert poți să ai foarte multe surprize plăcute cu muzică pe care n-o cunoști și pe care o îndrăgești, dar în cazul acesta suntem în repertoriul „popular”. Mă simt foarte bine cu Ceaikovski, Brahms, de când am început chiar ca violonist. Am cântat Ceaikovski când eram violonist. Am cântat Brahms, am cântat concertele, am cântat sonatele, sunt prieteni din copilărie.

Aș vrea să ne vorbiți puțin despre solista de vineri, Eva Garet.

Eva Garet este un caz foarte special, aș zice un fenomen. Se folosesc cuvinte superlative, deci o să fiu foarte, foarte atent ce spun, reflectă și din atitudinea mea și interesul pe care eu l-am avut când am auzit-o prima dată. De fapt, era un video de când avea 14 ani și am ascultat-o cântând Liszt și mi-am zis: „nu e posibil ca o fată mică, suțirică, ar putea să cânte Liszt, nu numai să-l cânte, dar să-l cânte cu maturitate, să-l cânte cu forță emoțională”; și mă interesa foarte mult. După aceea am mai cunoscut-o și am mai cântat. Am vorbit după aceea cu ea. Este mai timidă și îi place să vorbească mai mult cu muzica. I-am cunoscut familia, profesoara ei, pe doamna Zamfirescu, a fost așa un proces de „get to know you”. Eva are dar de la Dumnezeu, în sensul că are o facilitate tehnică extraordinară, deci n-are grijă, și are tot felul de capacități și unelte care nu sunt evidente toate în același artist. Are o capacitate de asimilare foarte mare și rapidă și în momentul când i se așează ceva în suflet, în minte, în degete, se așează foarte, foarte bine, ca și cum cineva de undeva, mai magic, mai mistic, i-ar spune cum trebuie să meargă lucrurile. Acesta este talent. Ceaikovski este o piesă pe care n-a mai cântat-o. A început-o acum vreo trei luni, a învățat-o foarte, foarte repede și după aceea, bineînțeles a perfecționat-o. Este foarte pasionată de asta, îi place foarte mult să cânte Liszt și ceea ce îmi place mie să văd este următorul fapt: am lucrat când era foarte tânăr, când eram la New York cu artiști foarte mari. De exemplu, Yo-Yo Ma, Yefim Bronfman, „Manny” Ax, Shlomo Mintz ș.a.m.d. Artiști care atunci aveau 18-19-20 de ani, deci nu departe de unde este Eva acum. Cântau foarte frumos, cântau foarte bine, dar aveau potențialul acesta: simțeai că ăsta este numai un început și că se vor duce departe și făceau asta fără grijă, fără încrâncenare, făceau asta în mod cât se poate de organic și de natural. Exact așa face și Eva. Deci, eu pe Eva acum o văd într-o categorie foarte înaltă și foarte specială, proiectând ce se va întâmpla peste câțiva ani.