Pentru prima oară Festivalul „Meridian” ajunge și la publicul din Ploiești. Pe lângă surpriza descoperirii unor lucruri neauzite până acum, cu ce „filtre” ar trebui să vină „echipat” un ascultător la recitalul tău din 13 noiembrie, de la Filarmonica „Paul Constantinescu”, Adriana Toacsen?

Da, ai dreptate. Este o minunată surpriză faptul că Filarmonica „Paul Constantinescu” a hotărât să fie parte din Harta Atlas a Festivalului Internațional „Meridian”. Este o poartă deschisă către locuitorii unui oraș care are o filarmonică căutată, cu un liceu de arte care a avut întotdeauna absolvenți ce au devenit mai apoi profesioniști de renume, un concurs muzical important și un festival de jazz ajuns deja la ediția a XVII-a! Această expansiune către contemporanul muzical era clar doar o chestiune de timp până să se realizeze ! Primul filtru cred eu că este lipsa preconcepțiilor ! Muzica contemporană este un spirit liber care are nevoie de susținere necondiționată și de încredere în toți cei implicați: compozitor, interpret și auditor! În al doilea rând, cred că un alt filtru necesar este curajul de a privi către noi și de a recunoaște sentimentele și reacțiile generate de contemporan și de a le accepta și analiza cu interes. Nu există impresii corecte sau greșite, ci doar răspunsul fiecărui intelect fată de stimulii la care a fost expus. Arta contemporană trebuie gustată ! Invit publicul să facă o calătorie în timp, prin multe epoci. Tot ce trebuie să aibă la ei este curiozitatea și plăcerea.

Piesele pe care le-ați ales se încadrează în categoria „Muzică nouă”, însă au în comun elementul „clasic”. Intuim desigur criteriul alegerii lor, însă cum arată din „laboratorul” tău de interpretare aceste lucrări?

Ce mă bucur de această întrebare ! Da, evident, programul a fost construit în așa fel încât să le oferim plăcere și celor care nu au mai fost în sala de concerte și celor care poate nu au mai avut ocazia să audă muzici contemporane, dar și celor care sunt împătimiți ai vremurilor noi. Faptul că sunt lucrări care citează compoziții „faimoase“ îmi dă apă la moară să fac ceva ce îmi face din ce în ce mai multă plăcere în ultimii ani, să stau de vorbă cu publicul! Am gândit recitalul ca un performance. Nu o să ma păcăliți să devoalez prea multe, dar vă asigur că o să stăm de vorbă, că nu doar prin muzică o să întrupez mai multe personaje și că unele persoane din public o să ajungă la un moment dat chiar și pe scenă! În plus, la final îi aștept la un epilog în care să stăm de vorbă, indiferent dacă sunt muzicieni sau nu. Haideți să ne cunoaștem ! Promit să răspund la orice întrebare și să tin minte orice punct de vedere pentru a vedea cum poate să fie transpus în energie pozitivă pe scenă. Altfel, din punct de vedere muzical este așa o provocare plăcută să te uiți în astfel de piese, lucrări care au (toate) origini evidente în muzici create acum câteva sute de ani și totusi sunt contemporane ! Este o misiune poate chiar mai grea decât în cazul celor neinspirate din teme deja compuse, pentru că fără să vrei ești influențat de lucrarea care stă la baza eșafodajului ! Sinceră să fiu, cred că se și dorește asta. Din rațiuni pe care nu știu încă să le argumentez, creatorul contemporan este mai relaxat și mai puțin virulent la adresa trecutului și mai axat pe prezent și viitor. Ce este cel mai simpatic, după mine, este faptul că cel puțin în aceste compoziții creatorii privesc cu drag către citatele respective. Poate este vorba de o mână întinsă trecutului, de o valorizare a sa și de o tentativă de a demonstra că valorile adevărate nu sunt antagonice nici măcar la sute de ani distantă !

Nu este un secret faptul că ești unul dintre interpreții care, fiind mereu în preajma muzicii scrise de compozitorii contemporani nouă, ați ajuns să o iubiți și să doriți să o faceți înțeleasă de publicul de toate vârstele. Este pianul – atât de familiar tuturor iubitorilor de muzică - un instrument care facilitează transmiterea muzicii noi? Găsim în timbrul lui elementele care facilitează trecerea de la clasic la contemporan?

Nu știu dacă pianul este instrumentul suprem sau nu….Pentru mine DA! Nu este ușor nici să compui muzică nouă pentru el și nici să o interpretezi ! Dar da, cred ca are câteva avantaje de netăgăduit : un ambitus mai mare de 7 octave, robustețea fizică a instrumentului (dacă veniți duminică o să întelegeți despre ce vorbesc) și faptul că de-a lungul timpului cred că a ajuns să fie instrumentul de scenă cu repertoriul cel mai vast îl face să reclame pe drept prezența pe scenele de concert.

Și tot în weekendul ce urmează, pe 12 și 13 noiembrie, reluați un spectacol pentru copii care știu că vă este foarte drag. Povestea lui Babar, micul elefant pe muzică de Francis Poulenc, la Ordinul Arhitecților din România. Biletele sunt deja epuizate, însă nu pot să nu vă întreb care este istoria și care este viitorul acestui spectacol, în ceea ce vă privește?

Eu am descoperit Povestea lui Babar, în varianta ei muzicală, cu ocazia aniversării lui Poulenc din 2013. Am fost invitată să susțin un recital Poulenc. Din păcate la noi nu se prea interpretează în recitaluri, așa că a trebuit să fac ceva muncă de cercetare pentru repertoriu. Așa am remarcat că există în lista de compoziții a lui Poulenc această poveste și am ascultat-o. M-am îndrăgostit pe loc! Apoi a fost și mai ușor.  Anul următor am devenit mama și pe măsură ce trecea timpul am început să-mi creionez o hartă a nevoilor muzicale pentru copiii mei. Uite așa am ajuns să am în “lista mea scurtă” Poveștile Muzicale. Copiii au un potențial fantastic pentru că nu au idei preconcepute și cred că trebuie să le permitem cât mai devreme accesul la cultură și artă. Nu cred că este tragic dacă un copil nu reușește să stea până la capătul unui eveniment cultural. Oricât de puțin a stat, sunt convinsă că data viitoare o să stea mai mult. Mai cred și că este important să nu încercăm să îi păcalim, să nu le „vindem” arta cu/în orice ambalaj... Cred că niciodată nu trebuie făcut rabat de la calitate, încredere și adevăr.