Domnule Vlad Stănculeasa, veți fi solistul concertelor de joi și vineri, 26 și 27 mai, susținute de Orchestra Filarmonicii „George Enescu". Aveți o viață muzicală bogată ca solist, concertmaestru, dar și în ansambluri camerale în întreaga Europă, Asia și America de Sud. Înainte să discutăm despre program, cu ce gânduri reveniți să concertați acasă, pe scena Ateneului Român?

Entuziasmat că o să am ocazia să-l cunosc pe dirijorul Leo Hussain și să lucrez din nou cu Filarmonica „George Enescu". O altă plăcere este pentru mine de a da acest masterclass pentru care am fost invitat de Universitatea de Muzică din București; un masterclass pentru vioară, astăzi și mâine, în Conservator, pentru care sunt foarte fericit și aștept cu nerăbdare să cunosc noua generație a școlii de viori.

Veți interpreta la București Concertul nr.4 în Re major pentru vioară și orchestră de Mozart. În această stagiune, abordați pe diferite scene Brahms, Ceaikovski și alți compozitori. Cum ați selectat această lucrare pentru concertele din București?

Am căzut de comun acord cu dirijorul și cu conducerea Filarmonicii „George Enescu". Dirijorul Leo Hussain a ținut foarte mult ca programul pe care îl propunem să aibă o formă închegată. Cumva, împreună cu Divertimento pentru coarde pe care ei o să-l cânte înaintea Concertului de Mozart, împreună cu Simfonia de Sibelius pe care el a ținut foarte mult să o prezintă publicului bucureștean și, bineînțeles, orchestrei ... combinația Mozart-Sibelius am căzut de acord că este una foarte bună și care respectă și programele care au fost, care vor veni în stagiunea Filarmonicii.

Ați interpretat același concert de Mozart și în 23 aprilie, împreună cu Orchestra Simfonică din Benevento. Cum abordează violonistul Vlad Stănculeasa muzica lui Mozart?

E o foarte bună întrebare pentru că Mozart este o provocare enormă pentru oricare interpret, oricare instrumentist. Lăsând deoparte dificultățile tehnice care sunt atât de delicate și care necesită o tehnică aparte față de restul repertoriului, interpretul nu trebuie să uite până la urmă despre ce e vorba în toată tehnica asta și să se conecteze, să încerce să scoată toate elementele muzicale pe care Mozart le lasă aproape ascunse înlăuntrul partiturii. Pentru asta, este unul dintre cei mai grei compozitori de interpretat, fiind vorba și de un discurs foarte cameral al solistului în relație cu orchestra. Și asta înseamnă că fiecare dintre noi toți care trebuie să cântăm această piesă să fie implicați în muzică, să fie conectați la forma mai mare, la forma unei fraze, la forma unei părți întregi, la forma unui concert întreg.

O provocare enormă, deosebit de delicată tehnic vorbind și, bineînțeles, repet, această tehnică delicată pentru a o pune în slujba muzicii este o misiune destul de importantă și destul de grea.

Credit foto: Ettore Causa