Invitatul meu din această săptămână aniversară este domnul Răzvan Dincă, președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune cunoscute și sub numele de Radio România. Mulțumesc pentru prezență!

Mulțumesc că m-ați invitat!

Sunteți managerul general al uneia dintre cele mai mari corporații media din România. Care este opinia dumneavoastră despre Radio România astăzi?

Sunt două lucruri: ce credeam și ce cred acum. Inițial, aveam un anumit tip de părere despre Radio România. Chiar dacă am lucrat aici acum 10 ani în calitate de consilier al unui trecut președinte al Radio România, percepția pe care mi-am format-o atunci nu este aceeași cu cea pe care am găsit-o odată ce am ocupat această poziție. Vedeam destul de superficial lucrurile și chiar dacă eram în interiorul acestei entități, nu puteam percepe dimensiunea sa. Odată ce am ajuns la conducerea Radio România, s-au întâmplat și două lucruri majore, și anume faptul că ne aflam în mijlocul unei pandemii și, de asemenea, ne-am aflat la debutul unui conflic armat la granița României. Aceste două aspecte au creat o percepție asupra Radio România, prin prisma mea, diferită față de ceea ce poate aș fi văzut inițial.

Radio România este o instituție vitală pentru români și pentru importanța pe care ar trebui să o aibă mijloacele de informare asupra vieții, sănătății, integrității unei țări, a unui popor. Faptul că aceste două amenințări exterioare, dar și interioare, prin pandemie, au funcționat în același timp, și prin prisma Radio România s-a văzut altfel. Odată ce constați că rolul tău este unul cu adevărat important, nu este doar unul de informare nerelevantă și simplă asupra unor aspecte de zi cu zi, cotidiene... nu! E un rol călăuzitor, e un rol ce poate să decidă, într-un anumit moment, asupra vieții și morții... Dacă ești conștient că ai o misiune atât de importantă încât ceea ce spui, ceea ce emiți tu, poate avea un efect în partea cealaltă, la sutele de mii, poate milioanele de ascultători, în acel moment simți că îți îngheață corpul și începi să gândești altfel. Cel puțin odată cu declanșarea conflictului din Ucraina, Radio România a fost un actant - de la tipuri de exerciții umanitare, până la modalitatea în care am încercat să captăm orice fel de știre, de informație și să o retransmitem într-un mod cât se poate de onest publicului și audienței de pe oriunde suntem receptați. Acest lucru a contat și, într-un fel, a făcut organizația să reacționeze extrem de puternic și oamenii care lucrează aici - în mare majoritate jurnaliști - să-și reconsidere poziția față de vocația pe care o au și să-și dea seama că, în astfel de situații de criză, această vocație are o justificare acută. Am constat că există oameni care au o pasiune incredibilă pentru ceea ce fac și că pasiunea lor se manifestă prin riscuri personale, uneori. Există trei corespondenți care au fost plecați în Ucraina și care își riscă, până la urmă, viața. Au plecat cu veste de război pe ei și cu căști pe cap, cu protecție din partea statului român, atât cât poate acesta să protejeze într-un teritoriu ce este sub amenințare, dar iată că ei și-au riscat viața ca să obțină niște informații pe care să le transmită acasă. Ăsta e un exemplu extrem. Există și exemplele de zi cu zi, în care oamenii muncesc 24 din 24 pentru a putea ține informată o întreagă națiune.

Radio România nu e doar atât! Radio România e un fel de cultură, un tip de reprezentare a culturii naționale. Cultură înțeleasă nu neapărat ca și activitate culturală, ci cultură înțeleasă ca totalitatea cunoștințelor pe care o nație le are într-un anumit timp dat. Faptul că, prin multiplele mijloace de expresie pe care le avem, atâtea canale prin care emitem, atâtea entități cu care funcționăm - de la Direcția Formații Muzicale, care reunește atâția artiști (Orchestra Populară Radio, Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră, Corurile), până la Teatrul Național Radiofonic, Studiourile Regionale, posturile principale de radio ascultate pe frecvențe în întreaga țară - toate acestea oferă informații, dar și extrag informații. Constați cum este țara din tot ceea ce reușești să sintetizezi din aceste informații obținute. Agenția de Presă Rador, care în anumite momente obține câte 500-600 de știri într-o singură zi, din surse externe și interne, este o bază de date prin care înțelegi lumea într-un mod rarisim.

Poate că așteptările pe care le aveam inițial nu s-au regăsit așa cum m-aș fi gândit că se va întâmpla. Ele au fost cu mult depășite de ceea ce am întâlnit aici și prin prisma acestor aspecte de care am spus mai devreme și prin complexitatea pe care meseriile acestea, supuse radioului public, o au și, în același timp, îmi dă și o obligație suplimentară, cea de a fi foarte atent cum reușesc, dacă reușesc, să ofer celor ce lucrează aici un cadru instituțional mai bun, un tip de ajutor, în măsura în care se poate, în a-i face pe ceilalți ce pot lua decizii cu privire la Radio România să înțeleagă rostul și importanța acestei organizații. Mă refer, bineînțeles, la cei care finanțează Radio România, la Parlamentul României, la Guvernul României, cu care am în permanență dialog și care sper că, mai ales odată ce primesc toate tipurile de informații dinspre noi, observă și vor observa și în spațiul public și în spațiul instituțional cât de importantă este, cel puțin acum, această instituție.

Știți cum e... câteodată se vede importanța unui prieten în momentul în care dispare de lângă tine. S-ar putea ca unii să perceapă atunci când nu se întâmplă nimic notabil în spațiul public, că Radio România să n-aibă importanță foarte mare. Da, pentru că nu se remarcă într-un mod, ca să zic așa, comercial, pentru că nu face tipul de compromisuri profesionale, pentru că poate, uneori, tipul de demers jurnalistic duce la o normalitate a expresiei. S-ar putea ca acest lucru să nu fie spectaculos, într-adevăr, dar iată că în momentul în care apar lucruri majore, în acel moment, tipul acesta de demers este unicul frecventabil. În momentul acesta, constați că ceea ce ți s-a părut banal până acum, adică normalitatea, devine obligatorie și devine un statement pe care trebuie să-l urmărim nu doar atunci când ea este esențială pentru a se înțelege anumite lucruri, ci tot timpul.

Dacă vom reuși să păstrăm această paradigmă, cred că vom câștiga un pariu pe termen lung și e de apreciat faptul că, în trecut cel puțin, angajații Radio România, jurnaliști, manageri, au înțeles - o mare parte dintre ei - să nu derapeze, să nu încline balanța într-o parte sau în altă parte, să nu facă compromisuri majore cu meseria lor. Iată că acum, într-un fel, pentru noi cei care știm despre ce e vorba, fiind în interiorul acestei organizații, simțim avantajele. Se discută foarte mult despre fake-news. Iată că discuțiile acestea despre fake-news parcă definesc prin opoziție Radio România, exact modul în care Radio România furnizează știrile exacte, corecte, verificate în timp, se presupune că acum trebuie să existe peste tot. Până acum, tema aceasta nu prea exista, era extrem de puțin valorificată, iar Radio România o făcea că așa trebuia să o facă. Iată că acum, parcă devine motto al Radio România. Radio România e cea care niciodată nu face fake-news.

Domnule Răzvan Dincă, ascultați și Radio România Muzical, nu-i așa?

Din fericire, vocația mea e artistică. Fiind foarte apropiat de zona muzicală prin meseria pe care o am și fiind pasionat de muzică, ascult Radio România Muzical într-o proporție de 30-40% din total radio ascultat pe zi.

Din punctul de vedere al ascultătorului meloman, Răzvan Dincă, ce părere aveți de Radio România Muzical?

Nu mai știu cine spunea într-un anumit moment... cred că era citat Churchill, când i s-a spus că trebuie să taie din domeniul cultural bugetele pentru că nu mai există bani... "Păi și-atunci la ce ne-ar mai trebui banii dacă tăiem din zona culturală?!" Același lucru spun și eu. Radio România Muzical e un tip de comoară ce trebuie în permanență sprijinită să existe. Îmi dau seama cât de complicat este pentru oameni care nu au organul prin care să poată să perceapă ce înseamnă muzica - există, din păcate - cum să-i convingi că Radio România Muzical este un serviciu esențial. Și-aici intrăm într-o discuție de fond, pentru că poate că anumite state, mai dezvoltate din anumite puncte de vedere decât noi, folosesc muzica ca și proces de învățare a unor lucruri ce nu pot fi spuse prin cuvinte. Stări, emoții, senzații transmise cu ajutorul muzicii pot fi percepute de aproape oricine, dar într-un sistem educat pot fi percepute de cei care au început să învețe de copii ce însemnă un instrument muzical, cum se folosește el, ce tipuri de instrumente muzicale există, ce sunete emit... Și de-asta, repet, în anumite țări de un anumit tip de factură se studiază un instrument muzical de la grădiniță. Radio România Muzical face un anumit tip de educație. Ea ar trebui însă dublată de o educație la nivel național, în care să creezi audiențele postului Radio România Muzical din grădiniță. Aș sugera și aș face apel către toți cei care poate astăzi ascultă interviul cu mine: Dați-vă copiii la muzică! Care o fi ea, orice fel de instrument muzical. Ce vă place dumneavoastră, ca părinți, ce poate le-o plăcea lor, ca și copii. Dezvoltă un anumit tip de abilitate a creierului și sensibilitate a persoanei pe care noi, poate, cei care nu citim note, nu o percepem. Și profani fiind în a asculta muzică, poate nu simțim și nu înțelegem subtilitatea și valoarea acestui limbaj universal, paraverbal, ce mișcă masele din punct de vedere emoțional. Dacă muzica nu poate fi explicată în cuvinte, ci poate fi doar percepută, ascultată, atunci faptul că există în cadrul emisiunilor muzicale de la Radio România Muzical personalități ce explică în cuvinte anumite lucruri legate de muzică, fac ca acest demers să devină și unul educativ, unul care să aibă un rol în a înțelege fenomenul muzical într-o anvergură, într-o amploare mai mare puțin.

Consider că 25 de ani de Radio România Muzical e puțin, pentru că în 25 de ani treci printr-una, două generații. Trebuie foarte multe generații să treacă pentru a deveni în interiorul nației o nație muzicală și educată muzical. Obișnuința consumului muzical trebuie să fie una legată de consumul pe care să-l avem într-un coș zilnic. Participarea la un eveniment o dată la doi ani de zile nu înseamnă că ești iubitor de muzică sau că trăiești în sens muzical. Există, tot așa, în foarte multe țări din această lume - îmi pare rău că trebuie să fac această comparație, dar, din păcate, o fac pentru că poate pentru unii e inedită - obișnuința de a merge la concerte sau la spectacolele de operă sau la alte tipuri de spectacole muzicale din zona cultă o dată pe săptămână, o dată la două săptămâni; și programul are un parcurs repetitiv în decursul timpului atât în viața unei persoane, cât și vieți succesive ale generațiilor respective. Plecăm de la serviciu, mergem la un restaurant unde mâncăm un aperitiv, după care mergem la un spectacol de operă, la pauză bem un pahar de șampanie, un ceai sau o cafea, după care, la finalul spectacolului de operă, ne întoarcem la restaurant, luăm cina și plecăm acasă. Acest ritual care conține o componentă socială, o componentă de divertisment, o componentă de petrecere a timpului împreună cu prietenii și cu familia este repetitiv în țările care au o componentă muzicală foarte importantă. La noi, acest comportament se manifestă câteodată prin ascultarea Radio România Muzical, se manifestă altă dată prin exerciții de a participa la anumite evenimente culturale întâmplătoare; foarte puțini sunt oamenii care fac recurent acest lucru.

Lupta noastră, cred, și aici apelul este de făcut și către managerii, conducătorii instituțiilor de cultură - publice, private - care trebuie să schimbe oferta culturală în a oferi experiențe oamenilor și a-i face să ritualizeze, să ajungă să repete anumite tipuri de obișnuințe. Acest lucru e obligatoriu a se întâmpla și poate că Radio România Muzical, în misiunea sa, ar trebui să și împingă oamenii către o astfel de direcție. Deocamdată, cultura în România e subvenționată într-o proporție ce, fără să exagerez, depășește 95%. Să știți că este o proporție uriașă. Faptul că statul român bagă atâția bani în cultură e un privilegiu. Sper să mai dureze, dar, în același timp, și noi, cei care lucrăm în domeniul cultural, trebuie să înțelegem că trebuie să mărim adresabilitatea și să încercăm, prin mijloacele pe care le avem, să atragem mai mult și mai tânăr public, de mai devreme public în direcțiile artistice despre care vorbeam și să-i îndemnăm să-și petreacă mai mult timp în jurul acestor evenimente muzicale în acest sens, cultural într-un sens in extesio. Pentru că, sensul Radio România Muzical trebuie să aibă două direcții: pe de-o parte, prin ceea ce face ca activitate, și anume că emite muzică - vorbește despre un anumit tip de acces la cultură în absolut orice zonă unde avem recepție în România, dar, în același timp, are și acest rol integrator și educativ și un rol de îndrumare pentru cei care decid asupra vieții lor și a celor din jurul lor - copii, părinți, prieteni. Și-atunci, relaționarea, engagementul între Radio România Muzical și eventualul public ascultător trebuie să fie unul în dublu-sens, trebuie să existe în permanență dialog, trebuie să existe în permanență ascultarea nevoii. Sigur că este foarte important ca oamenii cultivați, care sunt un public captiv al Radio România Muzical, să asculte în continuare Radio România Muzical, dar cred eu că este cel puțin la fel de important ca un public nou, un public ce de-abia poate deschide ochii și urechile asupra vieții sociale, să perceapă importanța muzicii.

Spuneați într-un interviu, și vă citez: "Obiectivul meu e simplu. Modernizare, digitalizare și informare fără politizare." Din această perspectivă, cum este și cum vedeți în viitor radio România Muzical?

M-am ferit ca atunci când am ajuns să conduc Radio România să-mi pun în prim-plan intențiile vocaționale. Am considerat că, dimpotrivă, trebuie să fac de așa natură încât demersurile pe care să le întreprind să nu țină cont de ce am făcut înainte din punct de vedere al meserie mele - cea de regizor și aceea de manager cultural, până la urmă, asta am fost - și să încerc să mă gândesc la Radio România ca la o entitate ce se ocupă în principal de transmiterea de informații și de știri către marea audiență din România și nu numai. La acel aspect se referea declarația mea, și mai puțin la activitățile relaționate cu meseria mea. În ce privește Radio România Mzuical, ca și celelalte canale și posturi de radio pe care noi le gestionăm, suferă de o lipsă tehnică de actualitate. Spre exemplu, foarte multe știri rămân on air, chiar dacă sunt din zona de interes public, rămân doar în mediul on air. Ele au fost produse, transmise, s-au auzit pe radio și s-au dus mai departe, în eter... o dată, poate, dacă se repetă, a doua oară, a treia oară. Și, după aceea, în 30 de zile, se duc într-o arhivă stocată o perioadă de timp limitat, 30 de zile, după care dispar. Ei bine, mie mi se pare că acest aspect trebuie valorificat și altfel. Adică tot acest conținut on air să meargă într-un conținut stocabil și altfel și monetizabil și altfel, de tip online. Lucru acesta tehnic nu e simplu. Adică va trebui să ai o posibilitate să transferi toate acele voci într-un conținut de altă natură, să transformi mai apoi știrea într-o știre din conținutul său în format on air, într-o știre de conținut online. Forma aceasta poate fi făcută într-un mod automatizat până într-o parte, apoi, sigur, cu aport uman, până în altă parte. Și acel conținut trebuie și el integrat într-o platformă online care să fie relevantă în secolul nostru și importantă pentru a fi dată mai departe într-un conținut agreat de jurnalistul care a făcut știrea on air. Iată, o formă în care digitalizarea trebuie să participe la îmbunătățirea procesului de a face radio și media în România. În Radio România mă refer, pentru că în alte părți e posibil ca să existe.

De asemenea, sunt elemente de ordin tehnic, și anume integrarea software pentru întreaga organizație; funcționează fiecare cum consideră și în studiourile proprii și între regionale, în Radio România încă nu există o unitate software încât toate datele să fie transmisibile în același fel, în același mod - lucruri de care voi, jurnaliștii, vă loviți de foarte multe ori și în softurile de producție pe care le aveți și, poate, în a împrumuta materiale de la regionale pe care să le transferați în meseria de zi cu zi pe care o practicați. Modernitatea cred eu că mai constă în ceva, în faptul că nu trebuie să uităm niciodată nici publicul căruia ne adresăm acum, dar, în același timp, să nu uităm nici misiunea pe care o avem, pentru că s-ar putea să intrăm într-un păcat, acela de a servi cu orice preț publicul actual, punct. Dacă suntem atenți doar la a urmări acel tip de public, pierdem din vedere viitorul, pierdem din vedere ce vine din urma noastră, ce tip de public mai putem aduce alături de noi pentru a exista și noi în viitor, și el cu ajutorul nostru să existe mai bine în viitorul respectiv. Deci, pentru a fi conectați la publicul viitorului, trebuie să fim conectați la tehnologia viitorului, trebuie să fim conectați la noile trenduri tehnologice și la noile modele de adresare. La ora actuală, consumul de radio mie mi se pare că va fi într-o creștere, dar radioul își va schimba forma, nu va fi radio așa cum îl vedem noi acum, ci va fi o formă mai integrată în zona podcast-ului, în zona online-ului. Oamenii vor sta cu niște căști în ureche și cu un telefon, nu cu radio normal, la sală, acolo unde muncesc și vor asculta radio într-o altă formă - un radio mai activ, mai în direcție cu ei, în relaționare cu ei. Hai să vedem cum facem să răspundem și noi acestei nevoi. De asemenea, cei care fac emisiuni... Spre exemplu, la Radio România Muzical sunt atâția specialiști care vorbesc despre ceeea ce urmează sau despre ceea ce a fost. E foarte important ca și ei, discursul lor, să servească și un viitor public, nu doar un actual public, ca discursul lor să fie unul care să prindă în acest moment audiența și să-i dea curiozitate, să-i satisfacă și dorința, dar să-i dea și curiozitatea de a asculta mai departe, să-i diversifice modul de gândire și să vină cu lucruri la care poate într-un anumit moment nu s-ar fi gândit nimeni. E foarte important, cred eu, ca acel prezentator, acel comentator, acel critic să aibă și această calitate de om de radio și care să poată să răspundă audienței mai ample decât cea imediat valabilă, dintre cei care sunt deja public activ.

Am avut șansa să fac parte din echipa care a lansat, acum 25 de ani, Radio România Muzical. A fost o perioadă atunci plină de neprevăzut, dar Radio România Muzical atunci a supraviețuit, apoi a crescut și iată că, în acest moment, are un loc binemeritat în peisajul media de la noi. Este, astăzi, Radio România Muzical, o certitudine în corporația Radio România?

Sunt lucruri pe care nu le percepi ca fiind esențiale, dar ele sunt. Și ele devin esențiale în momentul în care îți dai seama ce efect de toate felurile poate să producă muzica într-o persoană, într-o entitate, într-o țară. Cum să calculezi efectul acesta? Nu o poți face. Sunt câțiva oameni însă conștienți de acest efect. Unii dintre ei sunt compozitorii, alții sunt dirijorii, alții sunt artiștii interpreți, alții sunt unii realizatori de radio. Și devin conștienți unii dintre cei care sunt spectatorii profesioniști ai live-urilor din sălile de concerte și de spectacole. Aceștia sunt cei care furnizează sens pentru un post precum Radio România Muzical. Și ei, conștienți fiind, de demersul important al muzicii pentru societate, vin cu conținut. Radio România Muzical transmite acest conținut esențial către marele public. Dacă se și închide cercul și ceea ce Radio România Muzical va crea ca și deziderat și va îndruma societatea către a fi actantă în domeniul muzicii - la nivel amator, la nivel de conștientizare a autoritățolor publice locale să investească în evenimente muzicale -, dacă va fi mai mult un promotor al genului decât distribuitor de conținut își va îndeplini și mai mult scopul. Radio România Muzical, pentru mine, este esențial! În mandatul meu, Radio România Muzical va primi poate doar îmbunătățiri în măsura în care ține de ceea ce pot eu să fac în contextul dat. Deci, nu sunt amenințări, ci dimpotrivă, numai argumente pentru a păstra și valoriza în continuare Radio România Muzical.

Domnule Răzvan Dincă, Președinte Director General al Radio România, pe 24 martie, Radio România Muzical împlinește 25 de ani. Care este mesajul dumneavoastră către ascultătorii postului, în primul rând?

Într-o astfel de lume, a degringoladei create de conflicte armate, vărsări de sânge, pandemie ce încă pe dedesubtul nostru încă funcționează, deși ne facem că am uitat de ea, și multe alte amenințări ce pot apărea în contextul dat, muzica e un limbaj universal ce vorbește despre alte lucruri - despre sensul existenței umane, despre emoția profundă, despre lucrurile care te apropie de divinitate sau de lucrurile esențiale pe care fiecare om le are, unele conștient, altele, nu. Când ai contact cu muzica, oricum ai fi și orice pregătire ai avea, nu poți să nu simți. Sunt oameni care nu conștentizează că muzica e importantă pentru ei pentru că nu au contact cu ea, și-atunci cum să fie important ceva ce n-are contact. Eu aș pune așa: dacă sunt voci care vorbesc despre terapie prin muzică, poate că ar fi bine să îndrumăm oamenii să înțeleagă că terapia aceasta întotdeauna va duce la pace, nu la război, întotdeauna va duce la vindecare, nu la boală și întotdeauna muzica transmite un mesaj pozitiv, cât de tristă ar fi ea. Și, dacă avem noi un pic de suflet, și dacă creierul nostru ne dictează câteodată să facem și niște acțiuni ce nu răspund doar nevoilor primare - și cred că momentul în care s-a inventat limbajul a fost ulterior apariției muzicii, deci creierul nostru a funcționat într-un sens muzical înainte de a funcționa într-un sens al cuvântului - trebuie să nu uităm că acest tip de limbaj muzical transcende limba, transcende popoare, transcende continente și, mai ales, transcende conflictul.