Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violonistul Alexandru Tomescu

Publicat: miercuri, 11 Decembrie 2019 , ora 13.10

Vineri, 13 decembrie, pe scena Sălii Radio, violonistul Alexandru Tomescu va interpreta alături de Orchestra Națională Radio, dirijată de Rumon Gamba, Concertul nr. 1 pentru vioară și Orchestră de Dumitru Capoianu. În program vor mai fi O noapte pe muntele pleșuv de Moris Musorgski și Simfonia nr. 2 de Ralph Vaughan Wiliam.

Domnule Alexandru Tomescu, pe 13 decembrie veți interpreta alături de Orchestra Națională Radio Concertul nr.1 pentru vioară și orchestră de Dumitru Capoianu. Prima întrebare se referă, firesc, la acest opus. Ce v-a determinat să optați pentru această lucrare?

Am avut privilegiul să-l cunosc pe maestrul Dumitru Capoianu în ultimii săi ani de viață; un om extrem de jovial, cu un simț al umorului pur și simplu contagios și, mai ales, un compozitor de primă mână. Tatăl meu, pianistul Adrian Tomescu, obișnuia să colaboreze cu toți compozitorii vremii și, evident, ne-am cunoscut foarte bine. Chiar mi-a dedicat una dintre piesele sale. Concertul pentru vioară și orchestră, din câte știu eu, a fost compus în 1957. Am văzut că a fost un mare succes la vremea respectivă, după care a căzut într-un fel de con de uitare. Eu cred că pe nedrept. Am avut ocazia să-l cânt pentru prima dată în Turcia, cu Orchestra Prezidențială din Ankara, anul trecut și m-am gândit că ar fi păcat să nu împărtășesc cu publicul român această lucrare extrem, extrem de spectaculoasă. Se simte evident mâna unui maestru care știe să gestioneze cu maximă virtuozitate toate sonoritățile orchestrei precum și ale viorii. Lucrarea este foarte, foarte spectaculoasă. Are patru părți; una dintre ele este o cadență acompaniată de câteva instrumente de percuție ... o muzică plină de caracter și de personalitate. Un concert de care, vă spun sincer, m-am îndrăgostit!


Sunteți solist concertist al Orchestrelor Radio încă din anul 2002. Cum puteți descrie această longevivă colaborare?

Am câștigat atunci postul de solist concertist scos la concurs de către Societatea Română de Radiodifuziune. Eu cred că cel mai important lucru este să continui să descoperi, să continui să explorezi, pentru că în clipa în care doar îți propui să menții un anumit nivel la un moment dat te plafonezi, la un moment dat, inevitabil, te vei plictisi. Alături de orchestrele radio, de Orchestra Națională, de Orchestra de Cameră, am avut de-a lungul stagiunilor de foarte multe ori ocazia să explorez repertorii care sunt un pic în afara zonei de confort a orchestrelor din România, poate chiar și a publicului din România. Dar eu cred că este o misiune foarte importantă aceea de a educa, de a crește, de a deschide apetitul publicului pentru lucrări mai puțin cunoscute. Avem astfel șansa să descoperim împreună adevărate bijuterii, cum este și acest concert de Dumitru Capoianu.


La pupitrul Orchestrei Naționale Radio se va afla dirijorul englez Rumon Gamba. Este prima oară când lucrați împreună?

Da, este prima colaborare. O aștept cu mare interes. În străinătate, astfel de lucrări de secol XX și, de ce nu, de secol XXI nu lipsesc din repertoriile de concert. Așadar, eu zic că avem toate premisele pentru a avea un concert cât se poate de reușit.


Anul acesta ați susținut o nouă ediție a Turneului Stradivarius. Ați inițiat împreună cu violonistul Cristian Andriș proiectul Romanian Chamber Orchestra. Ce proiecte urmează în anul 2020?

Va fi un an foarte important pentru toți muzicienii. Evident, primul lucru care-ți vine-n minte este această aniversare foarte importantă legată de Ludwig van Beethoven, dar pe lângă asta vreau să merg și mai departe. Vom continua proiectele legate de Turneul Internațional Stradivarius, care merge mai departe și în anul 2020, apoi proiectele educative - masterclassul de la Mihăileni, de la casa lui George Enescu, precum și alte proiecte culturale pe care le desfășurăm acolo. Apoi, evident, proiectul Romanian Chamber Orchestra merge mai departe; se va dezvolta în continuare pentru că această primă serie de trei concerte din toamna acestui an s-a bucurat de un enorm succes. Și, evident, am și alte proiecte surpriză pe care le voi anunța la momentul potrivit.

Credit foto: Alexandru Dolea


Interviu realizat de Maria-Isabela Nica