ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Radu Popa

Bookmark and Share
Publicat: marți, 3 Decembrie 2019 , ora 11.45

Miercuri, 4 decembrie, de la ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio va susține un concert cu tema „Muzica Bucureștiului de odinioară”. Programul va conține aranjamente de Ioan Dobrinescu, iar la pupitrul dirijoral se va afla Radu Popa, pe care îl veți asculta în următorul interviu.

Concertul de pe 4 decembrie va propune un program cu o tematică destul de rar întâlnită: Muzica Bucureștiului de odinioară. Suntem curioși să aflăm piesele căror personalități intenționați să readuceți în vremurile noastre. 

În primul rând vreau să mulțumesc Societății Române de Radio pentru invitația de a susține acest concert la pupitrul Orchestru de Cameră Radio. E onorant, ca de fiecare dată pentru mine, să mă aflu în compania colegilor mei din orchestră și de această dată, am bucuria și plăcerea, să dirijez muzică românească, dar o altfel muzică de românească. Muzica Bucureștiului interbelic propune câteva nume, care, cu siguranță, rezonează, în cei care, să spunem, au depășit prima tinerețe. Aici este vorba de Ion Vasilescu, Gherase Dendrino, Ionel Fernic și prin priceperea prin priceperea și măiestria prietenului meu, Ioan Dorbinescu, care a orchestrat multe dintre aceste lucrări, publicul are acum posibilitatea să le asculte pe viu. E o mare oportunitate, spun eu, pentru public, pentru a auzi aceste lucrări live cântate, pentru că noi le cunoaștem cu toții de pe înregistrările din acea vreme. Acum avem posibilitatea să le ascultăm și undeva, cred că, această dată, 4 decembrie, de concert, vine și în cinstea, să spunem, sărbătoririi Zilei Naționale, făcând un concert cu muzică românească, de o factură absolut splendidă, cu un parfum de epocă, pe care sper să-l redăm ascultătorilor și în același timp, să producem fiorii acelor vremuri.


În ce atmosferă se desfășoară repetițiile cu Orchestra de Cameră Radio?

Întotdeauna foarte bună. E o atmosferă de lucru grozavă, profesionistă, în primul rând, colegială, pentru că ne știm de multă vreme și colaborarea noastră se întinde de peste 20 de ani.


Întrucât ați colaborat cu numeroase ansambluri din țară și din străinătate, ați observat diferențe, în ceea ce privește modul de lucru cu acestea?

Sigur. Fiecare orchestră are metabolismul ei. Fiecare ansamblu, are, în primul rând, o amprentă sonoră și cel care trebuie să se adapteze este dirijorul, la amprenta sonoră a orchestrei, pentru că am convingerea că, dirijorul trebuie să dea orchestrei sau să redea, mai bine spus, din orchestra respectivă, identitatea.


Ce alte evenimente aveți programate în perioada următoare?

Cel mai mare eveniment din viața mea este că acum aștept să se nască fetița noastră, în zilele următoare și la Timișoara există o premieră pe care o voi susține, pe data de 20 decembrie și anume, integrala Händel Messiah. Până acum s-au făcut numai selecțiuni din oratoriul Messiah. De data aceasta vom încerca și-l vom articula pe tot, în ansamblul său.


Interviu realizat de Vlad Ghinea