Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu chitaristul Costin Soare despre Festivalul „Serile de chitară”

Publicat: marți, 29 Octombrie 2019 , ora 14.11

În perioada 30 octombrie - 10 noiembrie 2019, va avea loc cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional „Serile de chitară”, un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Institutul Cervantes, Biblioteca Central Universitară „Carol I” sau Universitatea Națională de Muzică din București se numără printre instituțiile bucureștene care vor găzdui evenimentele din cadrul Festivalului. Despre acestea din urmă, ne va oferi mai multe datalii chitaristul Costin Soare, pe care îl veți asculta în interviul ce urmează.

Cea de-a noua ediție a Festivalului Internațional "Serile de chitară" va cuprinde nu mai puțin de nouă recitaluri în care vom putea asculta chitara solo sau ca parte a diverselor formații camerale. Ce ne puteți spune despre artiștii care vor evolua în cadrul acestora?

În fiecare an, festivalul nostru pune chitara sub diverse fațete, o aduce în fața publicului în diverse ipostaze, în sensul că avem, așa cum ați menționat, concerte solo, concerte camerale; vom avea și un concert de muzică veche, cu instrumente de epocă. De asemenea, avem masterclass-uri dedicate tinerilor muzicieni - elevi și studenți, o conferință care se va desfășura la Universitatea Națională de Muzică din București și un concurs on line, Bursa Kitharalogos, cu premii consistente, care anul acesta ajunge la ediția a doua.

Despre artiștii prezenți anul acesta în festival... în primul rând, o să vorbesc despre capetele de afiș ale festivalului. Vorbim aici despre Pablo Marquez, unul dintre cei mai importanți muzicieni din lumea chitarei clasice - un recital pe care n-ar trebui să-l ratați, pe 10 noiembrie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare. De asemenea, îl vom avea în concert pe Rafael Aguirre, chitarist spaniol. Și, de asemenea, îl avem în concert pe Remi Jousselme, care vine în premieră în România. Deci, vor fi trei recitaluri extraordinare pe 2, 9 și 10 noiembrie în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din București. Rezervări, la kitharalogos@gmail.com pentru cei care doresc să vină la acestea.


De asemenea, veți evolua alături de violonistul și compozitorul Vlad Maistorovici!

Pe 8 noiembrie, într-un concert la Institutul Cervantes - Musica dell'Amicitia. De altfel, acum mulți ani, eu și Vlad am fost colegi la Liceul de Artă din Ploiești. Recitalul se intitulează Musica dell'Amicitia, este un recital care stă sub semnul prieteniei, al reuniunii. De asta m-am gândit că ar fi frumos să-l văd pe Vlad nu numai fizic, ci și muzical, să ne reîntâlnim în aceste muzici frumoase pe care o să le cântăm pe 8 noiembrie. Vom avea, spre exemplu, Istoria tangoului de Piazzolla, Cântecele populare spaniole de Manuel de Falla și, de asemenea, o lucrare în primă audiție absolută, scrisă chiar de Vlad Maistorovici.


Ați menționat Bursa Kitharalogos, acodată de concursul on line. Care a fost nivelul concurenților de anul acesta?

Nivelul concurenților a fost unul bun, chiar foarte bun. Am avut șase concurenți, suntem în creștere. Din păcate, interesul pentru muzica contemporană românească încă este destul de scăzut. De fapt, acesta este și rostul acestei burse, de a convinge acum tinerii interpreți să se alăture unui demers pe care eu l-am început acum șapte-opt ani la Muzeul Enescu, și anume acela de a convinge compozitorii de la noi să compună muzică pentru un instrument foarte neglijat - chitara.


Interviu realizat de Vlad Ghinea