ACUM:
17.00
Perpetuum mobile
Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Festivalul George Enescu 2019. Interviu cu Patricia Kopatchinskaja

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 30 August 2019 , ora 14.07

Patricia Kopacinskaia, cum ați primit invitația de a cânta din nou în România, pe scena Festivalului George Enescu?

-Șeful nou de orchestră Berliner Philharmoniker, Kirill Petrenko, m-a întrebat dacă aș fi interesată să cânt Concertul pentru vioară și orchestră de Arnold Schoenberg. Noi l-am cântat deja cu orchestra la Berlin, la Baden Baden, la Salzburg și la Lucerna; la București este unul dintre turneele noastre.


Care este cea mai frumoasă amintire care vă leagă de România?

Oamenii, poporul, limba mea, inima mea... Mă simt acasă! Poate nu așa de "acasă", ca în Moldova, la Chișinău, dar, totuși, sunt oamenii noștri, și de fiecare dată când cânt acasă este ceva foarte deosebit.


Veți cânta Concertul pentru vioară și orchestră de Arnold Schoenberg, o lucrare mai puțin accesibilă publicului larg. Cum ați putea traduce în cuvinte, deși este dificil, mesajul acestui concert, pentru a-l apropia de cei care vor veni să vă asculte la Sala Mare a Palatului?

Nu pot să promit că va fi simplu de ascultat, este foarte dificil; Schoenberg nu a vrut să scrie muzica "de înțeles deodată", populară. Dar, ca să înțeleg muzica aceasta, am cântat "Pierrot Lunaire", piesa lui, ca să înțeleg frazele lui, să înțeleg limba lui muzicală, să intru în fantezia lui, pentru că "Pierrot Lunaire" este o piesă liberă, interesantă, de până la stilul dodecafonic; dar nu pot sa spun despre Concertul pentru vioară că ar fi foarte asemanator cu Pierrot: totuși, dacă încerc să înțeleg muzica aceasta ca gest, culori, ca expresie, atunci pot să vă spun că ...muzica este muzică! O fantezie, poate cu un pic de nebunie, o pictură abstractă. Cred că energia de pe scenă va veni la oameni, în public, și ei vor înțelege această muzica, poate, asociativ sau instinctiv. Dar nu are rost să analizezi această muzică, pentru că structura ei este destul de clasică și nu vă va ajuta să simțiți ceva. Ea trebuie ascultată ca o pictură abstractă.


Credeți că lumea contemporană, cu toate problemele ei, ar trebui să se regăsească în această muzică de Schoenberg?

Ca și lumea noastră astăzi, muzica de Schoenberg este problematica; nu este foarte departe de noi. Disonanțele nu vor părea "frumoase", ci vor fi o limbă, care spune ceva ce este destul de clar, dar care va trebui înțeleasă cu o alte antene. Aceasta muzică mi se pare foarte frumoasă. Începe "taam-pam-pam" (cântă - n.r.), "laa-si bemol-si bemol", ceea ce înseamnă "a-b-b", în limba (notația - n.r.) germană, și eu cred că aceasta este o dedicație pentru elevul lui, Alban Berg. Sunt foarte multe idei aici care vor veni, vor apărea, dacă îți deschizi fantezia.


Spuneați într-un interviu: "muzica folclorică este sângele meu, cea clasică este scheletul meu". Dar muzica contemporană, către care vă orientați mai puternic în ultima perioadă, ce înseamnă pentru dumneavoastră?

Muzica contemporană este aerul nostru. Dacă aș citi ziare de acum 200 de ani, ar fi poate interesant: așa, ca un experiment, de știut ceva despre istoria noastră. Dar ce se întâmplă astăzi? Dezinteresul pentru ceea ce se întâmplă în muzica contemporană pentru mine nu este clar: mergem la expoziție, la muzeu, vedem picturile de astăzi, citim cărți ca să aflăm asocierile, ideile, speranțele, viziunile artiștilor și ne străduim să le înțelegem, pentru că artiștii au o antenă foarte puternică pentru ce este astăzi. Dar față de muzica avem o distanță; spunem că nu o înțelegem! Dar ce este de înțeles în muzică? Ar trebui să oonțelegem mai mult cu inima, și nu cu rațiunea. Muzica lui Schoenberg nu este o muzică modernă, ci există de aproape 100 de ani: el a scris concertul în 1936, până a început al doilea război mondial. Acum, ne aflăm în timpuri tulburi și cred, că muzica problematică ne spune cu mult mai mult, decât muzica accesibilă, romantică, frumoasă, simplă. Asta nu mai interesează, pentru că nu este despre noi, despre ce va fi cu planeta noastră, dacă ne gândim câți oameni suntem și cât scoatem din planeta noastră, din Pământul nostru. Suntem foarte aproape de un colaps.


În 2017 ați fost recompensată cu Marele Premiu Elvețian al Muzicii, pentru "interpretarea muzicii cele mai actuale", dar și pentru căutarea autenticității artistice. Ce înseamnă pentru dumneavoastră autenticul în muzică și cum reușiți să-l descoperiți?

Foarte simplu. Eu nu cred că un artist trebuie să meargă pe scenă și să cânte o copie a ceva ce a învățat la Conservator, sau a ceea ce alții cântă, sau cum cântă, sau ce spun. Pentru mine, de fiecare dată când cânt în concert, trebuie să înțeleg care este istoria mea cu compoziția aceasta; ce simt eu, ce cred eu că este scris în partitură. Notele din partitură sunt doar o idee, însă ceea ce face un artist pe scenă - este ceva "super-personal", individual, și trebuie cântat în așa fel, încât publicul să asculte această compoziție, de parcă ar fi scrisă acum, de parcă ar fi o premieră. Și dacă interpretăm muzică de Beethoven, trebuie să ni-l închipuim pe compozitor în public, și că trebuie să-l distrăm, să-l provocăm, să-l întrebăm, chiar poate să cântăm altfel, să facem un dialog cu el și cu timpul nostru: și atunci, concertul va fi ceva unic, o experiență care nu se poate copia.

Lumea muzicală actuală este suprasaturată de interpreți excelenți. Dumneavoastră însă vă numărați printre vârfurile interpretării de astăzi. Care este secretul dumneavoastră și ce i-ați putea sfătui pe noii veniți?

Mie nu mi-e rușine și nu mă tem: eu risc pe scenă! Să cânți perfect nu mai este interesant. Am auzit de milioane de ori pe CD-uri atâtea interpretări pe care nici nu pot să le simt, pentru că știu deja ce-o să fie. Surpriza într-un concert trebuie să existe, este importantă pentru mine. Atunci este ceva autentic și real. Sa fii cinstit pe scenă este, pentru mine, de asemenea, are o valoare foarte mare: înseamnă să spun ceva ce gândesc eu; să nu-mi fie rușine să rămân un copil cu o fantezie, cu o imaginație pe care Dumnezeu mi-a dat-o mie; pentru că fiecare om are o istorie foarte personală: asta este interesant în artă, și nu - să copiezi pe cel care a avut succes cândva, a avut o viziune. Viziunea este acum, în acest moment; și magia, și misterul - sunt în momentul de pe scenă, în concert; oamenii trebuie să-și amintească anume acest moment; adică ceva ce nu poți să faci într-o fotografie, sau să imprimi pe un CD... ceva viu, absolut unic, care a fost numai o dată în viața ta: mi se pare interesant de creat un asemenea moment.

Interviu realizat de Sorina Bobeico