Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu prof. univ. dr. Nicolae Gheorghiță

Publicat: joi, 29 August 2019 , ora 9.04

Universitatea Națională de Muzică din București, în colaborare cu Asociația Regională pentru Studiul Muzicii din Balcani a Societății Muzicologice Internaționale anunță o conferință muzicologică internațională, cu tema 'Osmoză culturală și muzicală în Balcani'. Conferința se desfășoară în perioada 2-6 septembrie, la U.N.M.B. Mai multe detalii despre conferință aflăm mai jos de la prof. univ. dr. Nicolae Gheorghiță, membru al comitetului de organizare.


În perioada 2-6 septembrie, Universitatea Națională de Muzică din București, găzduiește Conferința Internațională de Muzicologie, în colaborare cu Societatea Internațională de Muzicologie. Care este scopul acestei conferințe?

Conferința adună pentru prima dată în București și din România, un număr atât de important de vorbitori, peste 150-155, veniți din aproximativ 20 de state. Acești specialiști sunt orientați în general pe investigarea muzicilor din Balcani, interacțiunile lor cu spațiul mediteranean și în general vin din cele mai importante universități ale Europei și ale lumii, din Statele Unite, până în Japonia, din China, până în Italia ș.a.m.d. Ne bucurăm în orice caz, de o prezență consistentă și prin cei doi key-note speakeri, pe care-i avem, în primul rând, doamna prof.univ.dr. Valentina Sandu Dediu, rector al Colegiului Noua Europă și profesor la universitatea noastră, care va avea o comunicare și, de asemenea, domnul profesor Walter Zev Feldman de la New York University, care va avea și dumnealui, bineînțeles, o comunicare, conectată cu practicile muzicale ale Balcanilor. Ediția de anul acesta, care se organizează în București, are titlul Musical and Cultural Osmosis in the Balkans și constituie practic, al optulea eveniment, inițiat de International Musicological Society - Regional Association for the Study of Music of the Balkans. Subiectele sunt vaste și sunt centrate pe șase teme. Cele nouă round table-uri pe care noi le avem, încearcă să conecteze pe de-o parte, practici muzicale tradiționale din zona Balcanilor, dar și zone de melanj ale muzicilor religioase și non-religioase, dar tot de influență ortodoxă și latină, în special în spațiul mediteranean, în perioada turcocrației și conexiunile acestora cu spațiul venețian. Ne aflăm în fața unui eveniment academic unic în România și care adună cercetători și profesori din Europa și din afara spațiului european. Ceea ce mi se pare iarăși extrem de relevant este că toate aceste dezbateri care vor avea loc de-a lungul întregii săptămâni nu sunt doar sterile dezbateri istorice sau de analiză, ci vor avea și o componentă practică, în sensul că vom avea două concerte, care vor îmbina pe de-o parte tradiția bizantină, un concert al formației noastre 'Psalmodia' a Universității Naționale de Muzică, la care sunt invitați muzicieni din Grecia și din Liban și un alt concert care prezintă repertoriile din Țara Românească și Moldova, care au supraviețuit ca rezonanță a spațiului fanariot, cu niște interpreți de excepție.

Interviu realizat de Petre Fugaciu