ACUM:
18.59
Promo RRM
Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.
Urmează: 19.00 Music box Noutățile discografice din zona clasic, jazz&more.
Apoi: 20.16 Armonii preclasice O oază de liniște și echilibru.

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Dirijorul Ingo Metzmacher - Enescu a fost un geniu și merită să fie publicat în condiții excelente

Bookmark and Share
Publicat: joi, 22 August 2019 , ora 13.16
Enescu a fost un geniu și merită să fie publicat în condiții excelente

Ingo Metzmacher, știați deja partitura operei Oedipe înainte de a vi se propune să o dirijați la Salzburg?

Nu.

Ce aume sau cine anume v-a convins să o studiați și interpretați?

Întotdeauna iau astfel de decizii urmându-mi intuiția. Știam de existența partiturii de multă vreme, lumea din jurul meu îmi spunea lucruri interesante despre ea, deci a rămas, cumva, undeva în mintea mea; așa că atunci când mi-au propus să o dirijez aici am spus că o voi asculta (dar deja cu simpatie, de la început) și apoi m-am gândit că va fi o mare provocare, iar mie îmi plac mult provocările. Trebuie să spun că am fost recompensat enorm pentru că partitura este fantastică! Este, de asemenea, o creație care crește, cumva, în tine, pe măsură ce o studiezi. Pentru mine acest sentiment este întotdeauna un semn că am de-a face cu un mare artist.

S-a scris în câteva articole din presă că ați tăiat din partitură, însă Christopher Maltman, cu care am vorbit ceva mai devreme, mi-a spus că nu ați tăiat nimic

Da, am cântat absolut fiecare notă!

Cred că Salabert nu merită banii pe care îi câștigă

Ce ediție ați folosit? Am citit undeva că era o partitură plină de greșeli.

Da, e chiar scandalos, din punctul meu de vedere. Deoarece partitura editată de Salabert, cea pe care ne-au trimis-o, nu numai că este plină de greșeli, ci e chiar de nefolosit. Așa că noi am folosit o altă partitură, de la o editură românescă (n.red. este vorba, aproape sigur, despre editura Grafoart) publicată, mi se pare, în 2017. Altminteri ar fi fost foarte dificil de pus în practică ceva pentru că Salabert se pare că nu e în stare să producă o partitură pe care să o poți folosi. Asistentul meu a estimate că ar fi nevoie de 600 de ore pentru a corecta întreg materialul. Ar trebui să existe, deci, o ediție bună. E ceva foarte important, mai ales că, în acest caz, muzica este foarte rafinată și fiecare sunet, fiecare detaliu contează. Eu am studiat facsimilul și pot spune că lui Enescu îi păsa de lucrurile mici. E nevoie, deci, de o partitură generală și de știme corecte! Și pentru muzicieni este foarte dificil să fie mereu suspicioși, să se întrebe dacă notele pe care le cântă sunt sau nu corecte. Am petrecut, deci, foarte mult timp corectând partitura și cred că Salabert nu merită banii pe care îi câștigă. Enescu a fost un geniu și merită să fie publicat în condiții excelente. Din punctul meu de vedere Oedipe este una dintre capodoperele secolului XX și una dintre zece cele mai bune opera scrise în secolul trecut. Ar trebui să fie pusă în scenă mai des și materialul ar trebui să existe într-o stare în care să poți avea încredere.

Ați amintit preocuparea pentru detaliu a lui Enescu și mă întrebam dacă ați găsit restrictivă partitura operei Oedipe, încărcată de indicații și cerințe?

E drept că, din acest motiv, durează foarte mult să parcurgi materialul și apoi să-l uiți; pentru că nu poți să dirijezi gândindu-te la tot pasul la indicațiile minuțioase din partitură. Mai ales tempo-urile sunt extrem de detaliate, în asemenea măsură încât ai putea crede că sunt exagerate. Dar cred că acest lucru se datorează faptului că Enescu a lucrat la operă mai bine de zece ani. Pe de altă parte, însă, e clar că el cunoștea foarte bine fiecare instrument din orchestră, știa exact ce voia de la fiecare.

Există aici și instrumente pe care nu le întâlnim în mod normal în orchestră?

Da, avem fierăstrăul muzical, dar numai pentru o măsură. Mult mai interesantă cred că este, însă, combinația de instrumente, deoarece Enescu nu folosește, de fapt, întreaga orchestră prea des. Deci, din perspectiva mea, calitatea extraordinară sonoră stă mai degrabă în combinația foarte specială de instrumente, care este în concordanță cu scena respectivă. E o scriitură remarcabilă, plină de culori, asocierea de instrumente fiind mereu alta. Și scriitura din partida corzilor este specială: există solouri, grupuri mici, grupuri mai mari, toate modalitățile de atac - tot ce-ți poate trece prin minte!

Trebuie să recunosc că nu am mai studiat atât de mult în toată viața mea!

Echipa Oedipe-ului de la Salzburg a fost una nouă, în sensul în care nici dvs., nici interpretul rolului titular, Christopher Maltman, nici regizorul Achim Freyer cu cunoșteați partitura. A reprezentat asta un avantaj?

Da, perechile noi de ochi pot fi un mare avantaj și sigur că m-am bucurat foarte tare să constat că baritonul Christopher Maltman știa deja partitura extrem de bine atunci când am început repetițiile. Trebuie să recunosc că nici eu însumi nu am mai studiat atât de mult în toată viața mea! E nevoie aici de timp pentru a intra în partitură și apoi, după ce intri, descoperi atât de multe lucruri încât nu te mai poți opri din studiat. E o nebunie!

Cam cât timp ați dedicat studiului, înainte de a veni la repetiții aici, la Salzburg?

Greu de spus, pentru că la început, așa cum vă spuneam, nu am avut o partitură bună. Am făcut rost de o partitură bună cam cu două luni înainte de venirea aici și de atunci înainte am lucrat în fiecare zi. Dar înainte de a găsi o partitură generală în regulă am folosit reducția pentru pian, care există și este bună. Am studiat, evident, foarte mult și textul deoarece, trebuie spus, el este baza, iar libretul lui Edmond Fleg este extraordinar! Pentru că, haideți să fim cinstiți: există opere al căror libret îl citești și zici…ok, hai să vedem ce are de zis muzica (râde)! Dar aici textul este la fel de valoros ca muzica, din punctual meu de vedere.

Dincolo de calitatea teatrală nemaipomenită, Oedipe are și o calitate formală grozavă!

Ați descrie opera ca întunecată?

Da și nu. Sigur că instrumentele grave sunt importante, mai ales la început: opera se deschide cu un solo la contrafagot, apoi contrabașii și trombonii sunt iarăși foarte importanți, cele trei tube - deci instrumentele ce emit sunete de joasă frecvență - dar ultimul act este extrem de luminos, e în mi major. Iar finalul, când Oedipe pășește în necunoscut, e un moment cu totul special. Iar muzica revine, cade cumva la un sol grav, cu care opera începe, de altfel. Sunt convins că Enescu a gândit asta de la început, pentru că o altă mare calitate a operei este dată de faptul că simți că el a avut un plan foarte, foarte clar. Un plan formal. Opera poate fi văzută și ca o simfonie, într-un fel. Deci dincolo de calitatea teatrală nemaipomenită, are și această calitate formală grozavă, pe care o mai găsim la Wozzeck, de exemplu. Muzica are o structură foarte puternică.

Credeți că după această montare de la Salzburg vom auzi și vedea Oedipe ceva mai des, în sensul în care alte festivaluri importante sau teatre lirice vor urma exemplul de aici?

Festivalul de la Salzburg are întotdeauna un impact puternic, așa că să sperăm că aceste spectacole vor atrage și altele.

Irina Cristina Vasilescu