Miercuri, 10 aprilie, a avut loc un recital cameral susținut de pianistul Mihai Ungureanu și violonista Cristina Anghelescu. Urmează un interviu cu Mihai Ungureanu despre colaborarea dintre cei doi muzicieni și contextul în care are loc recitalul.

Miercuri, 10 aprilie, veți susține un recital pe scena Sălii Radio alături de violonista Cristina Anghelescu. Cum a evoluat colaborarea dumneavoastră de-a lungul anilor?

Ne știm încă din anii '80, după studenție, când ambii eram soliști concertiști ai Filarmonicii din Craiova și sigur că este o foarte lungă colaborare cu foarte multe programe diverse. Au urmat alte și alte structuri de programe, fie ca cel pentru seara aceasta, de sonate, fie programe cu bijuterii muzicale, diferite conjuncturi atât pe scena Filarmonicii din Craiova, unde eram ambii, așa cum v-am spus, soliști, cât și în țară și chiar și în străinătate.

În data de 3 aprilie ați susținut un recital la Filarmonica "Oltenia" din Craiova alături de doamna Anghelescu, cu un program asemănător celui de la Sala Radio. Cum ați descrie lucrările din cadrul programului?

Consider că este un program foarte echilibrat, cu sonate clasice și romantice. Sigur, apare acest scherzo atipic în această conjunctură din Sonata FAE, binecunoscuta sonată scrisă de cei trei compozitori germani - Dietrich, Schumann și Brahms, dar al cărei scherzo este cel mai cunoscut și cel mai mult cântat. Va fi un preambul acest scherzo la binecunoscuta Sonată pentru pian și vioară nr.3 în re minor de Brahms. Deci, în prima parte începem cu sonate clasice - Mozart, această sonată tripartită în Si bemol major, poate una dintre cele mai frumoase, inspirate sonate ale lui Mozart. După aceea, este vorba de o altă bijuterie muzicală - ultima sonată în Sol major de Beethoven, o sonată cu totul și cu totul ieșită din comun care, încheind ciclul acesta al lucrărilor pentru pian și vioară de Beethoven, intră într-o lume cu totul și cu totul aparte, fiind foarte sensibilă, foarte delicată, plină de filosofii și înțelesuri ascunse.

Din experiența dumneavoastră, cum percepe publicul românesc muzica de cameră?

Eu sunt un interpret frecvent al muzicii de cameră în diferite combinații și am cântat foarte mult atât în România, cât și în străinătate. Trebuie să spun că la noi muzica de cameră este un gen un pic rezervat, pentru cunoscători; nu ne bucurăm de un public foarte, foarte numeros, dar avem speranța că melomanii care sunt aproape de genul acesta cameral gustă pe deplin din deliciile acestei muzici deosebite.