ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violoncelistul Andrei Ioniță

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 20 Martie 2019 , ora 11.50

Irina Cristina Vasilescu a stat de vorbă la "Trei răspunsuri despre tine" cu violoncelistul Andrei Ioniță, singurul român deținător al premiului I la Concursul Ceaikovski de la Moscova, pe care vom avea ocazia să-l ascultăm în recital la Sala Radio din București luni, 15 aprilie, ora 19.00, alături de pianista Naoko Sonoda, în cadrul proiectului "Moștenitorii României muzicale" organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera.

Ai vreo primă amintire muzicală din copilărie sau de mai târziu?

Îmi amintesc de repetițiile de cor la care mama mergea atunci când eram foarte mic. Mama a cântat în destul de multe coruri de amatori. Am amintiri înclusiv din biserică legate de muzică și am amintiri inclusiv cu bunicii mei. Bunicul, cu toate că era un om de la țară, cânta cu mare plăcere la foarte multe instrumente; din primul salariu își cumpărase chiar un acordeon. Pianul pe care-l avem acasă, la București a fost cumpărat de el. dar chiar dacă nu provin dintr-o familie de muzicieni, am fost înconjurat de muzică de când mă știu.


Dacă erai întrebat, copil fiind, ce vrei să te faci când o să fii mare, ce răspundeai?

Dacă eram întrebat pe la vreo 7-8 ani aș fi spus că vreau să fiu pictor și compozitor. Cu artele plastice văd că nu s-a prea realizat nimic, dar am rămas la muzică.


Știu că tu ai început cu studiul pianului la 5 ani și după trei ani ai trecut la violoncel. Ce anume sau cine anume a fost motorul acestei schimbări și de ce?

Îi sunt foarte, foarte recunoscător doamnei profesoare Mihaela Nemțeanu. Dumneaei a fost prima mea profesoară de pian și a venit la un moment dat cu această idee sau, mai degrabă, inspirație, sugerându-mi să studiez un instrument cu coarde pentru că aș avea un auz muzical bine dezvoltat și oricum sunt destui pianiști pe lume.


Și a fost dragoste la prima vedere, la prima atingere cu violoncelul?

De la prima lecție de când mi-a fost arătat instrumentul și toate elementele care-l compun... țin minte că m-am îndrăgostit din prima.


Tu ai intrat în atenția lumii muzicale internaționale în 2015, odată cu câștigarea Locului I la Secțiunea Violoncel a Concursului Ceaikovski și mi-a plăcut foarte tare că într-un interviu pentru postul nostru de radio, imediat după eveniment, vorbeai despre epuizare fizică, emoțională și spuneai că, citez: "M-am expus, efectiv, în fața publicului, în fața comisiei și am reușit." Voiam să te întreb, crezi că această capacitate de a fi, până la urmă, vulnerabil pe scenă, această dechidere foarte generoasă este ceva la care se poate lucra în timp sau e ceva nativ, ce ține de construcția interioară a fiecăruia?

E o întrebare foarte dificilă. Din experiență proprie, așa am fost întotdeauna pe scenă. Am simțit că există, așa, un flux de energie care efectiv curgea prin mine în momentul în care ieșeam pe scenă. Ce a trebuit eu să învăț în acești ani de când sunt activ pe scena internațională a fost să reușesc să-mi economisesc energia, inclusiv această expunere, și să învăț să mă protejez din punct de vedere fizic, emoțional. Evident că trebuie să fii cât se poate de autentic atunci când ești în fața publicului, dar în același timp nu știu dacă merită, mai ales din perspectiva unei cariere lungi pe care toată lumea și-o dorește, să dau 1000%.


Întotdeauna când ajung în punctul ăsta fac o comparație în mintea mea între muzicieni și sportivii de performanță, gândindu-mă și la faptul că sportivii de performanță au o echipă cu care lucrează. Care sunt persoanele care te ajută în sensul ăsta? Mai colaborezi cu profesorii tăi, cu Jens Peter Maintz sau cu Ani Marie Paladi?

Am păstrat legătura foarte apropiată cu amândoi profesorii și, mai ales, cu doamna Paladi care a fost atâția ani nu doar un profesor extraordinar, ci și mentor. Și, da, lui Jens Peter Maintz îi mai cer de multe ori sfatul în legătură cu diferite decizii de carieră sau repertoriu pe care să-l propun în diferite ocazii și instanțe. Eu, teoretic, încă mai sunt un semestru de master la Berlin - voi termina la vară - dar, evident, nu apuc să mă întâlnesc cu profeesorul Maintz decât de câteva ori pe semestru. Și asta uneori pentru că avem concerte împreună. Ca tânăr muzician, ai întotdeauna nevoie de un sfat și de privire obiectivă aruncată... asta, indiferent de vârstă.


Ce înseamnă din perspectiva ta să fii muzician de succes în zilele noastre?

Nu știu neapărat dacă-mi place să-mi însușesc acest statut. Sunt un muzician încă în lansare. Normal că sunt foarte ambițios. Să fii muzician tânăr în zilele noastre și un muzician de succes înseamnă mult mai multă muncă probabil decât înainte, tocmai pentru că suntem cumva nevoiți de societate și de aceste schimbări de vremuri să ne facem mult mai multă reclamă și să avem nevoie de mult mai multe conexiuni decât înainte. Acum 40-50 de ani, dacă câștigai premiul I la un concurs internațional de anvergură, aveai aproape ca obligație contractuală vreo nu știu câte... 50 de concerte... în stagiunile următoare cu orchestrele mari. Acum, normal că a apărut această inflație a premianților, motiv pentru care aceste concursuri sunt doar o mică platformă de vizibilitate pe care trebuie să clădești încet, încet o carieră. Evident că atunci când trebuie să muncești atât de mult și pentru imagine și pentru această dezvoltare a carierei devine riscant să-ți pierzi integritatea artistică. Eu încerc să fiu cât se poate de sincer atunci când ies pe scenă și, până la urmă, ăsta este și lucrul care contează cel mai mult. Pentru că oamenii vor fi impresionați de un moment artistic de senzație, însă nu se știe dacă vor mai fi interesați să asculte același cântat peste 20-30 de ani.


Cum arată viitorul ideal pentru Andrei Ioniță cel de acum?

Am încetat să-mi mai creez orice fel de așteptări. Îmi place, efectiv, să las lucrurile să se dezvolte natural. Pot spune că sunt mulțumit cu stilul meu de viață. M-am obișnuit cu atât de multe călătorii. Și dacă și pe viitor voi reuși să fiu la fel de odihnit ca până acum sau și mai odihnit voi fi cât se poate de mulțumit.


Interviu realizat de Irina Cristina Vasilescu