ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Dialog cu pianistul Julien Libeer despre noul său album cu muzică de Dinu Lipatti

Bookmark and Share
Publicat: sâmbătă, 16 Februarie 2019 , ora 13.06

Cel mai recent album al pianistului belgian Julien Libeer, care include și muzică de Dinu Lipatti, a primit cinci stele din partea prestigioasei publicații franceze Diapason. CD-ul apărut la sfârșitul anului trecut cuprinde Concertul nr.27 de Mozart, Simfonia nr. 49 de Haydn, ambele interpretate de Ansamblul Les Métamorphoses, condus de Raphaël Feye, dar și Concertino în stil clasic semnat de Dinu Lipatti. Julien Libeer a făcut înregistrările pe un pian cu coarde paralele, construit însă în zilele noastre de Chris Maene.

Mai multe detalii despre discul Lignes Parallèles ne-a oferit Julien Libeer, într-un nou interviu pe care acesta l-a acordat postului nostru.


Cel mai recent album din discografia pe care o semnați a fost lansat la finalul anului trecut. Cum ați ales titlul Lignes Parallèles și care este legătura cu primul dumneavoastră disc solo, intitulat Lignes claires?

Este destul de curios că, în zilele noastre, se dau titluri discurilor de muzică clasică la fel cum se dau în muzica pop; cred că este un ca un cod pe care l-am copiat. Dar am intrat și eu în acest joc și îmi place foarte mult să găsesc titluri care au o parte de poezie sau ascund semnificații multiple.

Sigur că Lignes parallèles face o mică trimitere la primul disc solo pe care l-am înregistrat, care se numește Lignes claires. Acesta cuprindea, deja, lucrări solo de Dinu Lipatti. O altă referință ar fi faptul că interpretez pe un pian destul de special în această înregistrare; corzile instrumentului sunt dispuse paralel, cum erau la pianoforte, nu încrucișat, cum se procedează în mod normal în construcția pianelor moderne. Deci aceasta ar fi o a doua explicație. Însă, într-un sens legat propriu-zis de conținutul discului, împreună cu Raphaël Feye, dirijorul orchestrei Metamorphoses, ne-am dorit să explorăm paralelele care ar putea exista între compozitorii clasici în sensul strict al cuvântului - anume Haydn și Mozart - și Dinu Lipatti, care a scris, la 19 ani, această lucrare pentru pian și orchestră intitulată Concertino în stil clasic, care este, am putea spune, un fel de exercițiu de stil, într-un limbaj mai contemporan, o incursiune în stilul clasic. Era o abordare la modă în epocă, în anii '30; Stravinski, Prokofiev au scris, la rândul lor, lucrări care s-au inspirat în mod substanțial din spiritul clasic. Acestea au fost motivele care ne-au determinat să credem că Lignes parallèles nu este un titlu atât de rău.


Ați explicat deja asocierea repertorială de pe disc, însă aș vrea să vă întreb dacă această lucrare, Concertino de Dinu Lipatti, are o semnificație specială pentru dumneavoastră.

Opera lui Lipatti și însuși personajul Dinu Lipatti au o semnificație specială, chiar dacă nu tocmai în acest Concertino. El a fost foarte important pentru mine la începutul carierei mele de muzician, pe când aveam în jur de 18 ani. Când ești în acest stadiu, de adolescență muzicală, știi deja să cânți la pian, dar ești în căutarea unei direcții. L-am întâlnit pe Lipatti, evident, prin intermediul înregistrărilor sale și aceasta a fost o revelație pentru mine. Deci personajul mă fascinează de multă vreme, chiar dacă, în timp, am fost deschis și pentru alte influențe, uneori chiar contrare. Când am inclus lucrări solo semnate de Lipatti pe primul meu disc a fost ca un mod de a-i mulțumi pentru această fascinație pe care a exercitat-o asupra mea. Nu a existat întocmai intenția de a reveni la muzica sa în acest disc, nu am neapărat ambiția de a fi pianistul care interpretează integral lucrările de Lipatti, dar a apărut ocazia de a prezenta această piesă cu orchestra, care îmi place foarte mult. O consider o mică bijuterie, mai ales dacă ne dăm seama că a scris-o la vârsta de 19 ani. Și, în plus, este o raritate discografică. Mi-a făcut mare plăcere să lucrez la acest opus; este o adevărată provocare, de asemenea, pentru muzicienii din orchestră pentru că nu este un limbaj muzical pe care sunt obișnuiți să îl interpreteze. Dacă pentru Mozart aveau deja reperele de care aveau nevoie, pentru Lipatti, a fost să nevoie să cerceteze puțin, la fel ca mine, de altfel. A fost o aventură pasionantă!


Au avut loc deja câteva concerte de promovare a discului. Mai urmează și altele?

Am susținut șase concerte la finalul anului trecut. Am prezentat programul inclus pe disc, concertele de Mozart și Lipatti, fie alternativ, fie împreună. Acum, după terminarea acestei producții, ne-am reluat fiecare drumurile, însă eu, cel puțin, continui să interpretez Lipatti peste tot, când se poate. În orice caz, în concepția actuală, concertele și discurile sunt lucruri separate; discurile sunt prezentate după concerte, indiferent dacă programul cuprins în conținutul lor este sau nu interpretat în seara respectivă.

Interviu realizat de Ana Diaconu