Violonista Simone Lamsma este solista concertului pe care Orchestra Radiodifuziunii MDR îl va susține luni, 19 noiembrie, la Sala Radio, în cadrul Festivalului RadiRo.

Simone Lamsma are 33 de ani, este olandeză, una dintre cele mai bune violoniste ale momentului, cântă pe un Stradivarius Mlynarski din 1718, se bucură de aprecieri entuziaste din partea criticii, unii comparându-i stilul strălucitor, expresiv și intens cu Jascha Heifetz. Am descoperit-o așa, în toamna trecută, la Ateneul Român, în Festivalul Internațional "George Enescu". Simone a fost atunci solista Concertului nr. 3 op. 61 în si minor de Camille Saint-Saens, alături de Ansamblul "Les Siècles" condus de Francois Xavier-Roth. La București, Simone Lamsma cântă împreună cu Orchestra Radiodifuziunii din Leipzig, dirijată de Robert Trevino. De data aceasta în Festivalul Radiro.

"În toamna trecută, am cântat în splendida Sală a Ateneului Român. O nespusă plăcere și o extraordinară experiență pentru mine, în fața unui public atât de cald. Senzația aceea de a fi fost înconjurată de atâția iubitori de muzică este de neuitat. Abia aștept să revin, de data aceasta în acest festival singular RadiRo. Este un lucru minunat că în Europa există atât de multe ansambluri orchestrale radiofonice, cu un repertoriu atât de generos. Personal, sunt bucuroasă că mă întorc la București, alături de MDR Sinfonieorchester. Am mai susținut acest program cu Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră de Max Bruch, cu o lună în urmă, la Leipzig. Am avut, așadar, timpul necesar aprofundării, așa încât să ne permitem să-l prezentăm și în RadiRo."

Violonista Simone Lamsma este invitata celei de-a doua seri de Festival RadiRo, o muziciană care se lasă descoperită îndeosebi prin dedicarea totală față de instrumentul și muzica pe care o mijlocește publicului.

"Esențial este să rămâi mereu concentrat asupra muzicii. Partiturile sunt Biblia noastră, Biblia muzicienilor. O vom respecta mereu. Sunt atâtea lucruri scrise acolo, dar la fel de multe masaje rămân nescrise în partituri. Încifrările îi revin interpretului care aduce propria viziune și propriile sentimente. Esențial este, și sper că se simte asta în interpretările mele, ca oamenii să asculte, mai întâi de orice, compozitorul și abia apoi interpretul de pe scenă. Așa se întâmplă și în cazul Concertului nr.1 pentru vioară și orchestră de Max Bruch, pe care îl interpretez în Festivalul RadiRo. Totul pornește de la citirea efectivă și corectă a tot ceea ce Bruch a așezat în partitura lui. Mă bucur să împărtășesc aceeași viziune cu dirijorul serii, cu Robert Trevino, un muzician foarte atent la detalii. Am mai cântat înainte acest concert violonistic și, împreună, căutăm mereu elemente încifrate pe care să le aducem la suprafață, ca și când interpretăm o piesă nouă. Concertul lui Bruch este cântat de atâtea ori, fiind o lucrare populară tocmai pentru că este atât de bogată și expresivă. Ca interpret, opusul acesta îți permite să aduci totul laolaltă. În primul rând respecți partitura, cum spuneam, dar dincolo de asta, vii tu, 100%, acolo, pe scenă, cu sufletul la pachet. Balansul este continuu pentru a împărtăși publicului iubirea pentru această muzică, comunicând pasiunea și entuziasmul cu oamenii."

Am stat de vorbă cu Simone cu o săptămână înainte de venirea ei la București, găsind în ea o interlocutoare radiantă, o artistă recunoscătoare pentru tot ce i se întâmplă de 20 de ani încoace. O norocoasă, cum mi-a repetat, pentru că încă înainte de a putea face vreo alegere conștientă, muzica a ales-o pe ea, pe când avea doar doi ani. Simone Lamsma:

"Eram foarte, dar foarte mică atunci când am văzut la televizor pe cineva cântând la vioară. Impactul a fost incredibil. Pare neverosimil, însă m-a cucerit total instrumentul și limbajul emoțional al muzicii clasice. Felul în care muzica mi-a vorbit atunci nu avea egal. Cum eram atât de mică, și cum lucrurile au evoluat continuu doar în sensul muzicii, acum simt că sunt o norocoasă. Nu oricine poate avea o asemenea pasiune ardentă și o cauză, o menire, conștientizate atât de devreme."

Lucrurile nu au evoluat ușor pentru Simone Lamsma. Surprinzător pentru mine, aflu că, în Olanda anilor '90, era destul de dificil să urmezi serios studii muzicale, în paralel cu învățământul tradițional. În căutarea celor mai dedicați dascăli, copilul trebuia să traverseze țara, pentru orele de vioară, de pian, teorie muzicală și pentru a cânta într-o orchestră. Totul începuse pe la cinci ani. Din 1996, cu acceptul și sprijinul familiei, Simone se hotărăște să schimbe fundamental acest program. Astfel, la 11 ani părăsește Olanda pentru a merge să studieze la Londra. Instituția aleasă fiind vestita Yehudi Menuhin School, la clasa profesorului Hu Kun. A continuat tot în Regatul Britanic, la Royal Academy of Music. Simone Lamsma avea 19 ani când a absolvit academia, cu rezultate excelente. Privind în urmă, Simone știe de unde vin toate și, ce-i mai important, care e izvorul inspirației viitoare.

"Cei mai apropiați oameni, cei care au exercitat probabil influența cea mai mare asupra mea, au fost părinții desigur, cu tot suportul lor și libertatea fantastică pe care mi-au insuflat-o în tot ceea ce am făcut până acum. Am avut, bineînțeles, și privelegiul unor întâlniri singulare cu profesori de vioară excepționali, cu dascăli fantastici într-ale muzicii. În general însă, cred că mă inspiră orice om muncitor și sincer cu el însuși. Inspirația, prin urmare, are granițe generoase la mine și nu se limitează la viața muzicală, nici măcar la oameni, o caut și o aflu zilnic în tot ceea ce mă înconjoară. Sper doar să rămân mereu la fel de deschisă și să izbutesc să observ diversitatea în atâtea lucruri care mă inspiră zi de zi."

Într-un balans al ajunsurilor și al neajunsurilor vieții de solist-violonist, Simone Lamsma este la fel de explicită.

"Sunt privilegiată că pot face muzică zi de zi, arta aceasta este pasiunea mea. Pentru mine, cu adevărat cea mai frumoasă formă de comunicare cu oamenii, cu colegii de scenă ori cu publicul, o oferă muzica. Dificil este poate felul în care trebuie să ne ancorăm pasiunea unui stil de viață, chiar artistică, derulat mereu pe repede-înainte. Totul este în viteză acum, fiecare săptămână îmi aduce un nou proiect. Or tocmai asta îmi răpește timpul necesar reflectării asupra unor lucruri esențiale. Asta mi-aș dori să fac, să meditez mai mult, nu știu dacă voi și reuși.

Simone Lamsma este o tânără blondă atrăgătoare, pasionată de ceea ce face, răsplătită pentru entuziasmul ei, iubitoare de mare și de natură în genere, înnebunită după deliciile bucutăriei italienești, "off the record" am aflat că singurul ritual al ei înainte de concert este să mănânce o porție de paste, pentru a-și alimenta corpul cu energia necesară consumului serii de concert. Simone Lamsma, un om normal, într-o lume grăbită, un muzician care nu și-a proiectat vreodată un alt profil profesional.

"Este dificil să aleg pentru că nu mă imaginez făcând altceva decât muzică. Ea este în venele mele, este parte din mine. Sunt sigură că sunt și alte profesii interesante, dar mi-e imposibil să mă văd făcând altceva."